„Rafila, demisia!” Este solicitarea unui eurodeputat român după ce unui proiect unic în România, construirea de la zero a unui spital din fonduri private i se pune bețe în roate chiar de către cel care ar trebui să facă același lucru, cu bani din PNRR.
Incredibil, ministrul Sănătății nu autorizează funcționarea unui spital construit 100% din fonduri private, deși instituția pe care o conduce nu a fost în stare să vină cu un proiect similar. Și asta în timp ce coaliția PSD-PNL se laudă că a prevăzut în cheltuielile bugetare fonduri consistente pentru sănătate.
Pe 8 aprilie, Direcția de Sănătate Publică, instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății, a eliberat autorizaţia sanitară de funcţionare a spitalului, ultimul pas legal pentru ca acestă instituție să poată trata pacienți, conform inițiatorului proiectului.

Ulterior au început niște represalii de neînțeles, în condițiile în care nu avem spitale noi.
„Domnul Rafila a trimis oameni de la minister care „să ajute” la preluarea-predarea documentelor între „Dăruiește Viață” și „Spitalul Marie Curie”, oameni care au cerut documente ce exced prevederile legale (de exemplu dovada plăților pentru fiecare factură în parte, contracte etc), documente pe care, de asemenea, le-am furnizat. Am spus stop abuzului atunci când ni s-a cerut să scriem „conform cu originalul” și să semnăm pe fiecare document în parte, adică pe mii de pagini. Căci asta face ministrul Sănătății de câteva luni, abuz. Abuz, manipulare și bețe în roate”, a scris pe facebook Oana Gheorghiu, vicepreședinte al Asociației „Dăruiește Viață”, citată de hotnews.ro.
Pare greu în România să faci bine. Totul ține de zona politicului.
„Am avut de-a lungul timpului atacuri din zona politică, am avut inclusiv un control al Agenției de Prevenire a Spălării Banilor, suntem sub lupa autorităților și cu siguranță sub lupa vânătorilor de vrăjitoare. Toate aceste lucruri ne-au făcut să lucrăm și mai riguros, cu transparență maximă și cu atenție la detalii.
Domnul Rafila subliniază că nu stă de vorbă cu „Fundația”, ci stă de vorbă cu spitalul. Noi îi cerem să respecte asociația „Dăruiește Viață”, căci noi reprezentăm efortul și dorința a peste 350.000 de oameni care au donat bani pentru copiii bolnavi de cancer din România, dar și pentru a arăta că se poate construi în România. Că putem să facem spitale în România, chiar dacă statul și miniștrii săi nu sunt în stare să le facă. Iar respectul înseamnă să nu spună minciuni sau insinuări manipulatorii despre munca noastră și să stea de vorbă cu noi, mai ales că acel spital nu este al d-lui Rafila, nici al abstractului stat român, este al celor care l-au construit, 350.000 de oameni, al personalului medical care s-a implicat și al copiilor care vor fi tratați acolo”, mai spun reprezentanții asociației care a reușit să facă ceea ce autoritățile care au toate fondurile la dispoziție nici măcar nu au încercat să facă.
Ministrul Sănătății a dat un răspuns ambiguu, în care pasează răspunderea în curtea Primăriei Capitalei, dacă tot este an electoral.
„În primul rând că nu este spitalul Fundaţiei, este spitalul… e o clădire a lui «Marie Curie», care a avut autorizaţia de construcţie şi a deţinut dreptul de folosinţă al terenului respectiv, Fundaţia «Dăruieşte Viaţă» care a făcut o treabă bună, a strâns bani şi a angajat un constructor să facă acest spital. Noi corespondenţa privind avizarea şi ulterior autorizarea nu o avem cu «Dăruieşte Viaţă», o avem cu conducerea spitalului căruia îi aparţine această clădire. Spitalul se află în subordinea ministerului, dar terenul este al Primăriei Capitalei”, a declarat Rafila, potrivit News.ro.
Construcția spitalului a durat patru ani, iar la adunarea de fonduri a contribuit inclusiv trupa de heavy metal Metallica, ai cărui membri au donat 250.000 de euro, strânși cu ocazia unui concert susținut la București.
Unul dintre puținii politicieni care au luat atitudine este Ramona Strugariu, co-președintă a partidului REPER, cea care îl întreabă pe ministrul Sănătății de ce nu își dă demisia, după ce a refuzat autorizarea de funcționare a spitalului în care copiii bolnavi de cancer ar trebui tratați conform celor mai moderne metode practicate la nivel european.
„Vă cer demisia, domnule ministru Rafila! Pentru refuzul dumneavoastră de a autoriza un spital la standarde occidentale construit de peste 350.000 de oameni și de o organizație care a făcut pentru sistemul de sănătate din România mai mult decât toate guvernele dumneavoastră la un loc.
Și dincolo de toate declarațiile politice, rămâne o întrebare simplă: cu ce deranjează construirea unui spital din fonduri particulare, atâta timp cât statul nu face absolut nimic în acest sens?”