14.6 C
București
vineri, 24 mai, 2024
Google search engine
DiverseWhiskyul cu care actualul rege al Angliei și-a tratat nuntașii la căsătoria...

Whiskyul cu care actualul rege al Angliei și-a tratat nuntașii la căsătoria cu Lady Di va fi licitat curând și la București

Una dintre cele mai căutate mărci de pe planetă, cea care a schimbat atmosfera la nunta de acum mai bine de patru decenii da actualului rege al Regatului britanic, va fi scos la licitație și la București.

„Royal Marriage Malt Whisky – Long Life and Happiness”, băutura special realizată și îmbuteliată în anul 1981, cu ocazia celebrei nunta regală din data de 29 iulie a Prințului Charles cu Lady Diana Spencer, va fi prezent în curând și București, cu ocazia licitației de specialitate, organizată de către Casa de licitații Artmark.  

Aceast whisky a fost creat din două recolte, din 1948 și 1961, reprezentând anii de naștere ai mirilor din Familia Regală Britanică. Fondat în 1824 de Alexander Reid, un fermier de orz, care a fost și profesor, Macallan a fost una dintre primele distilerii din Scoția care a primit licență de legală funcționare. Numele provine din cuvântul gaelic „magh”, care înseamnă „pământ fertil”, iar terminația adăugată, „llan”, aduce aminte de un călugăr pe nume St. Fillan, care avea o legătură strânsă cu biserica pe care se află terenurile distileriei.  

Băutura spirtoasă la mare căutare la nunțile princiare din Marea Britanie

Băutura are, în centrele internaționale care o mai vând, o etichetă pe care scrie peste 11.500 de euro, așadar prețul de pornire din această licitație este unul foarte atractiv: doar 3.500 de euro. Tot Macallan a lansat în 2011 o ediție limitată dedicată căsătoriei dintre Prințul William și Catherine Middleton, folosind, de asemenea, o combinație a producțiilor din anii de naștere a celor doi miri: 1996 și 1999. Au fost realizate atunci doar 1.000 de sticle.   

De asemenea, Licitația de Șampanie, Whisky și Vinuri de Colecție, care de data aceasta va avea loc și cu prezență fizică, la Palatul Cesianu-Racoviță, din centrul Bucureștilor (din strada C.A. Rosetti nr. 5), nu va fi doar un eveniment online, ci va propune o colecție savuroasă de etichete celebre, de la celebrele vinuri Saint-Émilion, dar și alte Bordeaux-uri renumite, până la Țara Soarelui Răsare cu al său faimos whisky Suntory.

Din selecția gazdelor nu lipsesc sticle de șampanie care au scris istorie, precum celebrele Dom Pérignon Vintage, Bollinger, dar și noile apariții din breaslă (Fleur de Miraval).  

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments