-1.8 C
București
duminică, 16 februarie, 2025
spot_img
EDITORIALRăzboiul Israel-Hamas. Când animalele se sperie de om

Războiul Israel-Hamas. Când animalele se sperie de om

- Advertisement -

A început ca în Jurassic Park: “dinozaurii” Hamas au rupt gardurile şi au pornit o vânătoare de oameni atroce.

Era de aşteptat ca Armata israeliană să intre fulgerător în rezervaţie – mai întâi aerian, apoi maritim şi terestru. Dar “dinozaurii”, neproşti, îşi şi confecţionaseră scuturi umane – zeci, sute pe cap de combatant. E greu să le dezlipeşti scuturile. Chiar dacă eşti o Armată Bună.

N-am văzut multe filme artistice în viaţa mea (mi s-ar putea reproşa tautologia: toate filmele sunt artistice, în afara celor dentare). În schimb, capul meu e doldora cu filme de propagandă, din toate taberele.

Ultimul la care a trebuit să plâng e cel cu soldaţii israelieni, care salvează animale rătăcite de stăpâni. (Un film la fel de impresionant am văzut cu soldaţii ucraineni, părea făcut de aceeaşi casă de producţie). Lăcrimam şi mi-am spus – ce bine ar fi fost dacă ar fi dat şi peste copii rătăciţi de părinţi. Dar ăştia, neastâmpăraţi, se rătăcesc sub grămezi de moloz.

(Şi de ce au trebuit umanizaţi soldaţii israeieni? Nu-i a bună).

Pisica din imagine e fericită, deşi nu pare (au pisicile ipocrizia de a nu arăta totdeauna ce simt). Ce noroc pe ea, nimic nu va mai fi ca până acum. Va avea o soartă mai bună decât a foştilor stăpâni.

Mai există o fotografie superbă cu un papagal de mare rasă, un aşa-numit Ara macao, care trăieşte prin pădurile tropicale. Cum să fi ajuns până în Gaza? Poate adus pe vapoarele piraţilor, dar nu mai există piraţi.

Văzîndu-l, am tresărit. Trebuie să fie un fugar din grădina zoologică. Grădiniţa – că nu era cine ştie ce – zoologică de pe strada Saladin, pe care o credeam închisă demult. M-am luat după un leu lihnit şi am găsit-o. Nu chiar bombardată, nu chiar închisă. Cartierul Zeitun era bombardat, dar grădina zoologică – în picioare. Numai majoritatea pensionarilor ei erau la pământ. Pentru că îngrijitorii n-au putut intra vreo trei săptămâni, cele mai multe exemplare au fost găsite moarte de foame. Au înţeles că din Gaza nu scapi decât rozând gratiile. Am văzut un cal scheletic, abătut dar viu, şi o hienă între patru pereţi, alergând în cerc. După privire, părea că nu se oprise din alergat trei săptămâni şi nici n-are de gând.

Am auzit, în mai 1999, la Belgrad, sub bombardament – plânsetul? urletul? zbieretul? strigătul? – animalelor de la grădina zoologică. Nimic din ce am auzit vreodată nu se compară cu el. E un amestec de deznădejde, de ură, de teamă, de implorare. Un fel de rugăciune ultimativă: Doamne, dacă exişti, Tu, care ne-ai făcut în ziua a şasea a Genezei, cui ne-ai lăsat?

Mă întreb cum văd animalele războiul. Îl văd. Nu legi papagalul la ochi, nici dacă îl condamni la moarte. Cele domestice, paşnice, care precis au mai trecut prin asta, au înţelepciunea să îi ierte pe oameni (aşa sunt ei, totul e să le treacă repede). Cred însă că, identificând un prădător mai iscusit, animale sălbatice se sperie de bipezi.

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE