2.000 de ţinte bombardate în ultimele trei zile în Liban – a anunţat aseară contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene. Bilanţul: sute de morţi (probabil, la ora când scriu, aproximativ 600, majoritatea combatanţi) şi aproape 2.000 de răniţi de partea libaneză. Pierderile israeliene – aproximativ 100 de civili şi 50 de militari morţi.
Este cea mai grea lovitură aplicată Libanului de Israel de la războiul de 34 de zile din 2006, când în jur de 1.200 de civili libanezi au fost ucişi şi sute răniţi. Atunci Israelul a pierdut 120 de militari şi zeci de civili, înregistrând sute de răniţi.
După atacul pagerelor şi al sistemelor de comunicaţii low tech ale Hizballah, din 17 şi 18 septembrie, pe 20 septembrie armata israeliană l-a ucis pe comandantul celei mai mari unități de elită a organizaţiei. Fie şi numai ca să îşi păstreze prestigiul în faţa celorlalte proxy-uri ale Iranului, braţul înarmat al “Partidului lui Dumnezeu” a fost obligat să escaladeze. Au urmat cele mai puternice tiruri de rachete asupra Israelului din 8 octombrie şi declaraţia că a început un „război de susţinere” în ajutorul Hamas, care nu va înceta decât atunci când armata israeliană se va retrage din Gaza. Însă, în tot acest an, conform ordinelor primite de la Tehran, Hizballah a avut grijă ca atacurile sale să nu depăseaşcă o anumită intensitate, iar raza de acţiune să fie mult mai restrînsă decât i-ar permite arsenalul de circa 150.000 de rachete cu o rază de acţiune care poate acoperi întreg Israelul. Escaladând în aceste zile, a introdus în luptă pentru prima oară o rachetă balistică Qader 1 (de fabricaţie iraniană), ţintind sediul Mossad din Tel Aviv. Evident, racheta a fost interceptată.
Cât priveşte ofensiva armatei comandantului Netanyahu, aceasta a fost anunţată cu câteva săptămâni înainte de atacul pagerelor, iar scopul a fost declarat explicit: oprirea atacurilor din Liban, pentru a permite celor 60.000 de cetăţeni israelieni strămuți din nord să se întoarcă la casele lor din apropierea graniţei cu Libanul. De menţionat că şi pe partea libaneză a graniţei un număr de peste 110.000 de civili au fost obligaţi „să se exileze în propria ţară” (formula aparţine premierului de la Ierusalim).
Ministrul Apărării, Gallant, anunţase la rândul său, o “ofensivă totală” împotriva Hizballah, ceea ce înseamnă război cu Libanul (armata regulată a acestuia e nesemnificativă în raport cu trupele şi logistica „Partidului lui Dumnezeu”).
Mai mult, se vorbeşte, spre îngrijorarea Administraţiei Biden, de intervenţii la sol. Acestea ar atrage Iranul într-un conflict pe care nu şi-l doreşte şi ar da foc butoiului cu pulbere care este astăzi Orientul Mijlociu. Tocmai despre autorizarea lui Netanyahu şi Gallant pentru aceste operaţiuni la sol s-a discutat, aseară târziu, în Consiliul de Securitate.
Problema este că, în urmă cu câteva zile, Secretarul de Stat al Apărării de la Washington şi-a avertizat omologul de la Ierusalim asupra unui asemenea demers, arătând că există posibilitatea ca situaţia să scape de sub control transformându-se într-un război regional.
