Sute de agenții de turism participă la jumătatea lunii februarie la cel mai important Târg de Turism al României, unul ce oferă reduceri de până la 50% la city break-uri sau pentru pachete turistice destinate concediului de vară.
Cu acest prilej se pot obține reduceri de până la 40%, în diverse destinații din România, dar și din Turcia, Bulgaria, Grecia, Spania, Italia sau Cipru.
Cei interesați pot găsi la târg și destinații exotice, până nu demult greu accesibile, cum ar fi cele legate de Maldive, Thailanda, Mauritius, Seychelles, Zanzibar sau Punta Cana care sunt acum mult mai facile turiștilor români. Și asta din cauza faptului că foarte mulți touroperatorii organizează zboruri tip charter către cele mai multe dintre acestea, la pachet cu reduceri de până la 30% pentru rezervări de tip early booking.
De asemenea, agențiile de turism și tour operatorii promovează tot la Târgul de Turism oferte pentru vacanța de 1 Mai și Paști 2024, anul acesta foarte apropriate în calendar, cu discount-uri semnificative.
Pe de altă parte, din ce în ce mai mulți turiști rezervă pachete turistice pentru România prin intermediul voucherelor de vacanță, care au valoare mărită în acest an, respectiv 1.600 de lei, față de 1.450, cât aveau ca valoare în anii precedenți. Voucherele de vacanță pot fi folosite inclusiv pentru rezervările cu reduceri. De asemenea, a crescut semnificativ numărul de angajați ai companiilor private care primesc vouchere de vacanță.
O serie de agenții de turism au optat să deruleze în această perioadă a a nului campanii de vânzări cu reduceri la fel de tentante în mediul online sau în sediile proprii, întregind pachetul de oferte de nerefuzat adresat celor care vor să-și planifice din timp vacanțele.
Târgul de Turism al României, care e deschis în periaoda 15 – 18 februarie la Centrul Expozițional Romexpo, Pavilionul B2, oferă și o platformă interactivă de dezbateri în care se prezintă exemple de bune practici din domeniul turismului, atât la nivel național, cât și internațional.
Scopul acestora este acela de a identifica soluții eficiente pentru promovarea și dezvoltarea durabilă a sectorului turistic.
Mai mult decât atât, manifestarea intermediază și întâlniri de business între antreprenori și reprezentanți ai domeniului turistic, într-un cadru profesionist de networking.





