Miercuri, 25 septembrie, la Casa Fotbalului, s-au tras la sorți grupele Cupei României, sezonul 2024-2025 fiind al treilea în care se joacă în noul format!
Rapid și CFR Cluj, in Grupa A, Dinamo și FCSB, în cea a „morții”!
Rapid și CFR Cluj au fost repartizate în Grupa A, în timp ce FCSB, Universitatea Craiova și Dinamo se află în grupa B, care pare a fi și Grupa „Morții”. Programul meciurilor include câteva puncte de atracție, precum Dinamo – FCSB (prima etapă), Universitatea Craiova – FCSB (etapa 3) și Rapid – CFR Cluj (etapa 3) sunt cele mai importante dueluri.
Cu un format nou, care să mărească spectaculozitatea și să ofere o șansă în plus echipelor mai slab cotate, Cupa României nu s-a mai organizat pe format eliminatoriu în ultimii 3 ani. Competiția a devenit un mini-campionat, cu grupe și mai multe meciuri. Noul format adună la start 24 de echipe, cele 16 câștigătoare din play-off și 8 echipe din SuperLigă, cel mai bine clasate în sezonul trecut. Deținătoarea trofeului Corvinul Hunedoara, a fost eliminată înainte de faza grupelor.
Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu.