În urmă cu numai 4 ani, în parlament intra un partid suveranist cu 9%, şocînd analişti, jurnalişti şi politicieni. Astăzi, regăsim în parlament trei partide suvernaniste şi o prezenţă uriaşă la vot, cea mai mare în ultimii 20 de ani la parlamentare, după ce rezultatul la primul tur la prezidenţial a şocat infinit mai mult decît ceea ce s-a întîmplat în 2020.
Ascensiunea candidatului Georgescu şi a partidelor suveraniste nu este întîmplătoare şi nu este doar rezultatul unor tehnici despre care voi scrie în acest editorial, votul de blam dat PSD, PNL şi chiar şi USR avînd rădăcini profunde în nemulţumirile cetăţenilor: corupţie sistemică, inechitate şi prăpastii sociale profunde, birocraţie sufocantă, aroganţa şi nesimţirea politicului, un sistem educaţional aproape distrus, presa aservită la vedere, clanuri şi sinecuri care controlează toate sferele de putere, justiţie injustă, forţe de ordine transformate în organe de represiune, nivel de trai în cădere accelerată şi putem continua cît doriţi.
Partidele clasice nu şi-au învăţat lecţia la alegerile trecute şi vedem acest lucru în rezultatele de acum. Nici nu aveau cum, din simplul motiv că PSD şi PNL sînt nereformabile, au dovedit acest lucru timp de trei decenii în care ruptura dintre clasa politică şi cetăţeni a fost din ce în ce mai adîncă, iar USR, atunci cînd a trebuit să-şi dea măsura maturităţii la guvernare, a eşuat lamentabil.
Pe acest teren fertil era de aşteptat să apară figuri aparent mesianice precum Georgescu şi partide de extremă cu discursuri patriotarde perfect mulate pe frustrările şi dorinţele multor români. Însă s-au născut acestea natural sau sînt rodul unor calcule şi manipulări reci din bezna serviciilor de informaţii interne şi externe aflate în complicităţi putrede cu oligarhii români?
De ce serviciile nu au reacţionat?
Nu vă spun nimic nou în privinţa faptului că după lovitura de stat din ’89, pictată în Revoluţie, puterea a fost preluată de eşaloanele doi şi trei din PCR şi Securitate. Pentru a se crea aparenţa democratică, nomenclaturiştii s-au grupat în partide de stînga şi de dreapta, iar Securitatea şi-a împărţit ţara prin SIE şi SRI şi rapid a recuperat poziţia de control asupra politicului, pe care o pierduse în anii comunişti.
Apoi, în toate poziţiile cheie interne şi externe, neoSecuritatea şi-a plantat oamenii formaţi înainte de ’89. CV-uri în care ingineri oarecare, precum Geoană sau Georgescu, ajung inexplicabil în MAE, de exemplu, în anii ’90, ulterior în funcţii de demnitate în statul român sau în funcţii diverse în organisme europene şi internaţionale nu sînt deloc puţine şi probabil veţi avea un şoc dacă veţi lua la puricat “carierele” celor care au ajuns de-a lungul anilor la putere.
Însă schimbarea de regim a prins Securitatea departe de omogenitate. Urmare punerii în aplicare a Operaţiunii Gayaneh, “mama Securităţii”, cum a numit-o Pacepa, naşterea structurii a fost făcută cu oameni instruiţi de ruşi şi loiali lor în integralitate. Mai tîrziu, în anii ‘60, deşi componenţa a fost diversificată prin ofiţeri neînrolaţi pe statele de plată ruseşti, loiali doar statului român, şi spre final penetrată prin ofiţeri recrutaţi de agenţiile străine vestice, controlul sovietic nu s-a pierdut. Anul 1989 a prins Securitatea şi în mod identic Armata astfel mozaicate. Ieşirile la pensie din ultimele trei decenii nu au putut schimbat această realitate din Sistem pro-vestică în concubinaj cu cea pro-estică, generaţiile noi fiind rodul recrutării şi instruirii de către bătrînii securişti.
Acelaşi lucru s-a întîmplat şi în sfera politică, începuturile democraţiei fiind definite, pe de o parte, de cîţiva politicieni autentic pro-occidentali, iar pe de altă parte, de acoperiţi şi colaboratori ai fostei Securităţi, precum şi de politicieni şcoliţi la Moscova, în frunte cu Ion Iliescu.
Ulterior, în conformitate cu politica declarată a statului român, Armata s-a predat la vedere SUA şi marilor puteri europene chiar dinainte de intrarea în NATO şi SRI a trecut prin două simulacre de reformă, cît despre SIE, care a stat permanent complet ferit de ochii publicului şi de întrebările parlamentului, putem doar presupune că a făcut acelaşi lucru.
Însă ar fi o glumă să ne imaginăm că recrutările atît din sfera vestică, cît şi din cea estică au încetat după ’89, dimpotrivă. Cu graniţele larg deschise, într-o ţară în care primii zece ani postdecembrişti au fost guvernaţi de brambureală, nici o agenţie străină de intelligence nu ar fi ratat oportunităţile, mai ales pescuitul în serviciile noastre de informaţii în care dorinţa de înavuţire şi parvenire a fost la fel de puternică precum cea la nivelul societăţii civile.
Dacă adăugăm la acest tablou politizarea conducerii acestor instituţii, corupţia şi birocraţia din interiorul lor, nepotismul şi amantlîcurile, avansările pe unicul criteriu de obedienţă, tăvăleala în aşternuturile de afaceri cu personaje dubioase, fondurile operative zvîrlite în buzunare private şi aşa mai departe, este de la sine înţeles că imunitatea SRI, SIE şi DGIA la viruşii externi a scăzut de la an la an, fiind astăzi ca şi inexistentă.
Pe scurt, avînd în vedere moştenirea Securităţii, precum şi vulnerabilităţile postdecembriste menţionate, putem crede că în prezent în SRI, SIE şi DGIA sînt penetrate şi că în interiorul lor adăstează, fie muţi în conservare, fie vioi mascaţi în straie naţionaliste, ofiţeri dirijaţi din direcţia Federaţiei Ruse, alături de cei aflaţi pe statele de plată americane, germane, franceze, nu-i aşa? Şi putem crede că acest lucru este cunoscut şi acceptat la nivelul conducerilor operative ca pe o normalitate moştenită? Nu în ultimul rînd, în coroborare cu poziţia noastră geostrategică în care România a fost mereu în istorie folosită ca teren de joc vest-est (primul şi al doilea război mondial sînt poate cele mai bune exemple), ar fi de mirare ca acum să regăsim aceeaşi dihotomie instituţională? Sau mai degrabă trihotomie, luînd în considerare şi ofiţerii autentic patrioţi, dacă mi-e permis să inovez lexical.
Aşa încît, iată o posibilă explicaţie pentru tăcerea serviciilor noastre de informaţii înainte şi după şocurile de acum 4 ani şi cele de la aceste alegeri. Este greşit a-i bănui pe toţi ofiţerii noştri de intelligence de incompetenţă, dar a-i bănui de duplicitate, de frînă trasă, de jocuri duble, de indolenţă tipic bugetară e posibil.
Desigur, linia oficială a statului român este una pro-americană şi pro-occidentală, însă cît cu adevărat controlează americanii ceea ce se întîmplă în România? Este posibil să-şi fi făcut calculele greşit, evaluînd eronat influenţele ruseşti pe spaţiul românesc?
Scriam într-un alt editorial că îmi este greu să cred că SUA ar lăsa România de capul ei, mai ales cu un război la graniţă, cu un ditamai oraşul militar în construcţie la Kogălniceanu şi cu planuri serioase comerciale. Cu toate acestea, maniera formidabilă în care influenţa rusească a crescut la noi pe nesimţite arată că totuşi controlul american e azi departe de poeziile entuziaste propagandistice promovate în presă şi în declaraţiile politice. Iar recentele alegeri din SUA, rezultate cu degringoladă vizibilă inclusiv la nivelul serviciilor lor de informaţii, s-au resimţit în valuri în Republica Moldova, în Georgia şi iată acum la noi.
În fapt, înclin să cred că încă din primul mandat al lui Trump americanii au început să piardă teren la noi, focalizaţi din ce în ce mai mult doar pe latura comercial-militară sau poate într-o înţelegere tacită de convieţuire cu ruşii. Cu agenţi şi colaboratori răspîndiţi în toată societatea românească, cu ofiţeri din serviciile noastre de informaţii, Federaţiei Ruse nu i-a fost greu să acţioneze în plan politic şi social, avînd anomia, sărăcia şi nemulţimirile românilor de partea ei.
Şi nu, pentru astfel de operaţiuni nu este nevoie de personaje care să îşi declare public susţinerea pentru Rusia. Este suficient să existe lideri şi influenceri şi ofiţeri din servicii şi armată care să critice orientarea României spre Vest, proclamînd teze suveraniste, populiste şi naţionaliste, parte dintre ei exploataţi în orb, fiindcă astfel de opinii servesc la fel de bine, poate mai bine intereselor ruseşti.
De altfel, naţionalismul prezent astăzi pe scară largă în instituţiile sistemului naţional de securitate, moştenire a culturii organizaţionale comuniste, nu a pălit deloc de-a lungul timpului. Iar toleranţa faţă de manifestările legionare, bunăoară, nu este deloc întîmplătoare sau rezultanta vreunui dezinteres.
Experimentul Georgescu
Trasă la indigo după cariera altor personaje dovedite în timp ca fiind acoperiţi sau colaboratori ai SIE, fosta DIE, şi cariera lui Georgescu, precum şi cercurile în care s-a învîrtit şi oamenii din imediata apropiere duc spre aceeaşi origine şi direcţie – a scris presa destul, nu mai reiau. În computerele unor jurnalişti există, de altfel, şi mărturii ale unor ofiţeri DIE care povestesc pe îndelete despre tînărul Călin şi despre modul în care erau recrutaţi studenţii de la agronomie.
Aşa încît, a-l socoti om al Sistemului înclin să cred că nu este greşit. Se pune întrebarea, însă, cînd a început să fie pregătit pentru preşedinţie?
Ştim că numele lui a fost vehiculat pentru funcţia de premier după 2010, de cel puţin trei ori Pe acelaşi model, bunăoară, şi Iohannis s-a încercat a fi pus în funcţia de premier cu destul de mult timp înainte de a i se da şefia PNL şi apoi suit în scaunul de preşedinte. Încă de atunci, opiniile lui Georgescu exprimate public erau pline de accente suveraniste, anti-europene şi vădit înclinate spre Est, aşa încît pare probabil ca acesta să fie una dintre conservele securiste pro-ruse aduse la viaţă tocmai pentru a ocupa o înaltă funcţie în stat sau, dacă luăm în considerare declaraţiile lui Geoană în ceea ce-l priveşte, omul să fi schimbat pur şi simplu tabăra la un moment dat.
Nici nu contează. De remarcat este doar faptul că Georgescu nu ar fi ajuns pe lista scurtă a propunerilor de premier fără a avea bifa Sistemului şi fără a avea un profil psihologic potrivit. De altfel, cum am mai scris în multe alte dăţi, toţi premierii României au fost oamenii SIE, unii depistaţi rapid de jurnalişti, alţii doar bănuiţi.
Cum cocoţarea lui în scaunul de prim-ministru nu a avut succes, s-a trecut la planul B, preşedinţia. Într-o postare din 27 noiembrie pe facebook scriam că “ceea ce am văzut în aceste zile este rezultatul unui experiment formidabil, cu Georgescu pe post de nadă”, argumentînd afirmaţia.
Trei zile mai tîrziu, premierul Ungariei, Viktor Orban a afirmat şi el că în România s-a derulat un “experiment”ca într-un “laborator” şi a adăugat: “Acest fenomen de care vorbesc este întâlnirea tehnologiei moderne cu alegătorii. Ce instrumente electronice, TikTok și cine știe ce alte platforme se pot sau nu se pot folosi, ce reglementări sunt, cum influențează oamenii.”
Experimentul Georgescu în turul întîi de prezidenţiale a avut, în opinia mea, patru obiective:
1. S-a testat dacă poate fi făcut preşedinte un candidat cu ajutorul inteligenţei artificiale, a roboţilor digitali, a mediului online.
2. S-a măsurat gradul de vulnerabilitate şi maleabilitate al tinerei generaţii în faţa noilor provocări digitale.
3. S-a testat gradul de vulnerabilitate al serviciilor noastre de informaţii în faţa cyber-atacurilor.
4. S-a măsurat gradul real de anti-europenism în rîndul populaţiei, care n-ar fi putut fi măsurat corect doar prin instrumentele sociologice clasice.
Să n-o mai lungesc, Experimentul Georgescu este posibil să fi fost gîndit în urmă cu cel puţin doi ani. Candidatul perfect exista deja – un personaj cu discurs suveranist împănat cu misticisme şi conspiraţionisme, pe gustul românilor al căror profil sociologic era deja bine cercetat, de ani de zile, în laboratoarele ruseşti. Un personaj deja pregătit pentru accederea în stratosfera puterii. Fiindcă dacă ruşii se pricep bine la anumite lucruri, atunci studierea şi fişarea profilelor de ţară cu certitudine este unul dintre ele. Cum Georgescu este omul Sistemului, îmi este imposibil să cred că experimentul s-a derulat în afara atenţiei serviciilor de informaţii şi implicării unora din SIE.
Georgescu a fost crescut peste noapte printr-o strategie extrem de bine pusă la punct:
- Folosirea unei celei mai populare reţele de socializare, o reţea chineză care operează cu porţile larg deschide Federaţiei Ruse, prin angrenarea celor mai cunoscuţi influenceri, exploataţi în orb, unii plătiţi, pentru transmiterea de mesaje cu conţinut patriotic şi recomandări de vot pentru un candidat salvator al naţiunii. Adică exact ceea ce îşi doreau românii. Aş aduce aminte aici ce spunea generalul de brigadă Rog, şeful Centrului Naţional Cyberint din SRI, în mai 2022: “Noi aveam date tehnice pentru doi actori că sunt aici. Aveam FSB şi GRU. Cu câteva luni înainte de război a venit şi al treilea actor care lipsea în România: SVR. Deci, acum, pe partea de spionaj cibernetic, toate serviciile relevante de informaţii din Rusia, cu atacuri complexe (….), încearcă să fie prezente în România”.
- Moderarea discursului lui Simion, din ce în ce mai vizibilă în ultimele trei luni înainte de alegeri, astfel încît votanţii radicali să se orienteze spre Şoşoacă, ceea ce au şi făcut. Atît Simion, cît şi Şoşoacă, nu cred că mai trebuie să adaug, fiind tot oamenii Sistemului.
- Pasul următor, decuparea Şoşoacăi din peisajul electoral, mişcare care a stîrnit furie şi a direcţionat automat opţiunile de vot spre Georgescu.
- În paralel cu toate acestea, diaspora influenţată pe TikTok şi-a mobilizat familiile rămase în ţară, mai ales cele din rural fără cont de reţeaua de socializare. Sînt nenumărate exemplele în care oamenii simpli din sate şi comune s-au dus la vot fără să ştie cine e Georgescu, doar fiindcă aşa au fost sfătuiţi de cei plecaţi în afară.
- Tot în zonele rurale au fost mobilizate reţelele de preoţi – duminica alegerilor, după ce oamenii au ieşit de la slujbe, numărul de voturi pentru candidatul Georgescu a crescut ameţitor. Despre legătura strînsă a acestora cu Biserica Ortodoxă Rusă via Biserica Ortodoxă a Ucrainei nimeni de la noi n-a cutezat să vorbească. De altfel, în Biserica Ortodoxă ucraineană se duc şi în prezent lupte grele pentru desprinderea de cea rusească, deşi a fost obţinută autocefalia încă din 2019, preoţii români de acolo, cei care s-au plîns public de prigoana serviciilor ucrainene, fiind în fapt rusofili.
Anul trecut, fostul purtător de cuvînt al BOR recunoştea că “preoţii comunităţilor de etnie română din Ucraina nu aparţin de Patriarhia Română / BOR, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă”.
Tot atunci, Sorin Ioniţă, Expert Forum, scria pe facebook: “Patriarhia Română trebuie să reacţioneze urgent şi ferm la încercările de a instrumentaliza chestiunea românofonilor din Ucraina în interesul Kremlinului, prin intermediul subordonaţilor acoperiţi ai lui Kirill şi generalului FSB Beseda (n.n. – șeful direcției a 5-a din FSB, responsabilă cu generarea conflictele pe teritorii străine). S-a mai încercat şi în trecut infiltrarea dinspre Est a opiniei publice româneşti prin reţele clericale, duhovnici charismatici sau rasputini ca Savatie Baştovoi, promovaţi nechibzuit de instituţii şi influenceri de la noi, dar astea au eşuat în a genera tracţiune politică. Acum e pentru prima oară când un asemenea potenţial de influenţare reală pro-Rusia există, chiar într-o ţară tradiţional rusofobă ca România, profitând de situaţia complicată din Ucraina, lipsa totală de cunoaştere a publicului român, indolenţa şi propensiunea spre gafe a partidelor de la noi, care, cum trec Prutul, calcă din strachină în strachină, şi nivelul ridicat de emoţie creat de afinităţile etnice. Este mediul perfect în care ştiu ruşii să planteze diversiuni, dintotdeauna.”
Ceea ce însă nu spun cei doi şi nimeni nu spune onest în spaţiul public este faptul că legăturile dintre BOR şi BO Rusă via Ucraina sînt extrem de strînse şi că un candidat precum Georgescu, cu mesaje împănate de Dumnezeu, credinţă, familie tradiţională, a fost promovat natural de preoţii români pe care îi regăsim mereu implicaţi în politică fiindcă şi politicul i-a implicat de fiecare dată în alegeri. Nici nu mai are importanţă dacă unii l-au promovat pe Georgescu din convingere, alţii la ordinul BO Ruse.
- Interzicerea videoclipurilor lui Georgescu cu trei zile înainte de alegeri. Nu ştiu dacă aceasta a fost o mişcare intenţionată sau una rezultată din prostie decizională, înclin să cred că a fost una intenţionată. Prea s-a încadrat la fix în strategia săltării lui pe cele mai înalte culmi de progres electoral. Probabil dacă aş căuta mai atent în componenţa BEC, aş găsi şi autorii.
- Cedarea voturilor de la Ciolacu la Georgescu. Nici despre asta nu vorbeşte nimeni, în schimb a fost mare tevatură pe mutarea de voturi de la Orban la Lasconi. PSD nu ar fi făcut acest lucru doar din calculul greşit al urcării lui Simion pe locul al doilea. Am spus, am scris, am susţinut repetat că nu a existat, în mod real, intenţia unei finale Ciolacu-Simion, aşa cum a vehiculat insistent tată presa, din simplul motiv că era riscantă pentru Ciolacu. De altfel, Ciolacu a ştiut cu mult dinainte că Georgescu urcă în intenţiile de vot cu iuţeala fulgerului, că are la dispoziţie sprijin dintr-o anumită parte a SIE (vezi referirea la ferma de trolli, care nu îl viza pe Geoană) şi că e posibil să nu intre în turul al doilea fiindcă nu pentru el sînt făcute jocurile.
- Nu în ultimul rînd, folosirea unei părţi a presei cu orientare suveranistă.
Toată această strategie complexă, bine articulată şi pusă în operă, masiv finanţată din umbră, ar fi fost imposibilă fără nu doar ştiinţa, ci şi implicarea Sistemului. iar candidatul Georgescu nu ar fi avut un asemenea succes dacă în pregătirea acestuia nu s-ar fi aflat ample cercetări sociologice, astfel încît mesajele sale să atingă segmente cît mai largi targetate.
Experimentul nu a avut neapărat scopul final de a se cîştiga preşedinţia, fiindcă în mod real aceasta nu este o miză într-o republică semiparlamentară. Scopul a fost acela de a urca cota partidelor suveraniste în Parlament. Partide pro-ruseşti îmbrobodite cu basma tricoloră. Şi scopul a fost atins.
În loc de concluzie, merită redat ce spunea recent jurnalista Paula Erizanu din Republica Moldova într-un dialog cu Spotmedia:
“Văd o paralelă între susținerea Bisericii pentru candidații pro-ruși din Republica Moldova (au fost reportaje video care demonstrau susținerea unor preoți pentru Vasile Tarlev și pentru Victoria Furtună) și susținerea clericilor pentru Călin Georgescu. Văd paralele între felul în care propaganda rusă funcționează prin divertisment TV, cum bine a arătat Peter Pomerantsev în cărțile sale, și cum s-a transformat TikTok din mediu pentru clipuri inofensive, de divertisment, într-o armă politică, care viralizează conținut pro-autoritar sau anti-UE și cenzurează conținut pro-democratic sau anti-Kremlin.
(…) Rusia are o serie diversă de tehnici care exploatează vulnerabilități locale pentru propriile scopuri. În acest caz, nivelul scăzut de educație (doar un sfert din români au studii superioare și doar 13% dintre votanții Georgescu au studii superioare), lipsa de entuziasm pentru partidele de centru / din establishment, inegalitatea României, lipsa de oportunități din orașele mici și din regiuni rurale (deși aici cred că aș vrea să văd analiza unor specialiști care înțeleg mai bine cum și de ce au votat anumite regiuni românești cu el), marea influență a Bisericii, comunicarea precară a guvernării cu populația, dezamăgirea care s-a tradus în prezență mai slabă la vot a unor votanți mai informați.
Rusia nu prea investește într-un singur actor, ci în mai mulți — unii vădit pro-ruși, alții mai ambigui, alții care se dau drept pro-europeni, de stânga sau de dreapta, pe centru și la extreme. Rusia investește atât în actori politici, cât și în agenți de influență din mass-media, sfera culturală sau din societatea civilă. Oferă bani influencerilor, asta am văzut-o și în SUA, pentru a promova anumite mesaje sau candidaturi.”
Compromisul Lasconi
De cealaltă parte, în privinţa celuilalt candidat al Sistemului, lucrurile stau mult mai simplu. N-am să reiau tot ceea ce am detaliat în editorialele anterioare, doar sumarizez: ştiind probabil situaţia din România, pentru a-şi asigura victoria la prezidenţiale au mizat nu pe unul, ci pe doi cadidaţi – Ciucă şi Geoană.
Pe Ciucă l-au pregătit încă din momentul în care l-au urcat în funcţia de ministru al apărării, iar Geoană era deja fezandat prin candidatura anterioară şi prin aducerea la NATO. Acum, că unul era alesul unui serviciu de informaţii american, celălalt al altuia e foarte posibil, însă în ecuaţia generală a interesului SUA pe spaţiul românesc contează prea puţin.
Dar americanii au mizat gresit, nici unul dintre cei doi nereuşind să performeze corespunzător. Aşa încît, pe ultima sută de metri s-au reorientat, de nevoie, spre Lasconi pentru care sînt mobilizate acum toate forţele de influenţă, dar cred că de pomană şi prea tîrziu. De altfel, uitîndu-mă la rezultatele parţiale de la parlamentare, observăm că ieşirea din buimăceală a forţelor euro-atlantice după lovitura Georgescu s-a făcut rapid, dar un calcul rece arată că nu va ajuta candidata Lasconi.
Şi apropos de asta, nu, nu se vor relua alegerile, nici suspenda, aşa cum am scris pe facebook repetat din prima secundă a apariţiei lui Terheş în peisaj. Finala va fi între Georgescu şi Lasconi.
Şah şi posibil mat
Un lucru s-a conturat limpede: ruşii au dat americanilor un şah sonor pe spaţiul românesc, iar lupta politică din parlament în următorii ani va fi una fără menajamente. La următoarele alegeri probabil va veni şi mat-ul.
Cît despre reforma clasei politice, altă aiureală vehiculată de presă, nici vorbă. Apreciez calculele politice şi comentariile unor analişti şi jurnalişti, dar indiferent, repet, indiferent ce formule de guvernare vor fi, fie cu PSD, PNL şi USR, fie PSD şi suveraniştii, nu vor exista nici schimbări şi nici reforme reale. Va fi austeritate, va fi scandal continuu şi va fi sărăcie în creştere. Fiindcă unde există PSD şi PNL nu există reforme, aşa cum scriam şi la început. În plus, atît USR, cît şi AUR, la fel şi partiduleţele care acum au răsărit pe firmament, sînt tot creaţiile Sistemului. Iar Sistemul este nereformabil.
Ah, şi încă ceva: într-un dialog televizat cu Radu Moraru, în 2013, Georgescu a afirmat apăsat, direct, că a pregătit, el personal, zece oameni ca să preia ştafeta. Aşa lucrează Sistemul.
