În urma unei Hotărâri a Colegiului Prefectural al Municipiului București adoptată ieri, Prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă a anunțat că solicită Primăriilor de sector, Primăriei Generale și Administrației Străzilor să nu emită avize pentru comercializarea de materiale pirotehnice pe raza teritorială a Capitalei.
Decizie curajoasă, dar și greu de pus în aplicare a prefectului Capitalei, Rareș Hopincă. Acesta a convocat luni, 27 noiembrie o ședință a Colegiului Prefectural al Municipiului București, la finalul căreia s-a adoptat o hotărâre ce ar trebui să ducă la descurajarea vânzării și utilizării petardelor și artificiilor, cu scopul declarat de a se preveni accidentele provocate de acestea.
“Sărbătorile aduc cu ele bucurie și entuziasm, dar nu putem ignora faptul că petardele și artificiile aduc o doză considerabilă de pericol și disconfort. Acestea provoacă, în fiecare an, accidente grave, incendii și au efecte nocive asupra mediului înconjurător. Am primit foarte multe petiții și solicitări, iar toate au un numitor comun: zgomotul petardelor este dăunător pentru copiii mici, pentru bătrâni și, nu în ultimul rând pentru animalele de companie. Zgomotele puternice creează stres și anxietate în rândul animalelor, de cele mai multe ori acestea rămănând cu sechele.
Consider că propunerea de a descuraja comercializarea acestor articole nu este doar un act de prudență, ci și o modalitate de a ne asigura că sărbătorile rămân un motiv de bucurie. Este o decizie de oportunitate, pe care fiecare comunitate trebuie să o analizeze, pentru a sărbători într-un mod responsabil fără a pune în pericol siguranța noastră și a celor din jur”, a declarat Hopincă.
Potrivit Hotărârii adoptată ieri la Prefectură, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov, Direcția Regională Vamală, în colaborare cu ANAF-Antifraudă și Inspectoratul Pentru Situații de Urgență București-Ilfov vor exercita acțiuni de verificare și control în sfera de competență, iar acolo unde vor fi constatate nereguli se vor aplica sancțiuni conform prevederilor legale în vigoare. Totodată, instituțiile menționate vor acționa în vederea descurajării comerțului cu materiale pirotehnice și pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal cu materiale pirotehnice, se precizează într-un comunicat al instituției prefectului.
“Voi comunica inclusiv marilor centre comerciale solicitarea de a nu permite vânzarea materialelor pirotehnice în parcări și spații conexe, chiar dacă vorbim de proprietăți private. Este o chestiune ce ține de responsabilitatea socială a fiecărei companii, iar această problemă nu ține doar de instituțiile publice. Comercializarea de materiale pirotehnice trebuie să se desfășoare în spații special amenajate, nu pe domeniul public sau în parcările supermarketurilor, fiind accesibile inclusiv pentru copii.”, a mai spus prefectul Capitalei.