„Când un popor încape, de exemplu, sub dominațiunea străină, învins prin superioritatea numerică, elementele sale viguroase și statornice vor ramâne jos, iar cele care se vor adapta mediului nou al robiei, lingușitorii, mincinoșii, viclenii, se vor ridica … Dacă într-un mediu stricat viclenii și poltronii înfloresc nu e dovada că au o putere intrinsecă superioară celor inteligenți și de caracter, ci numai că mediul e favorabil pentru decreptitudine morală, nefavorabilă pentru sănatatea societății” .
Mihai Eminescu, Timpul 06.08.1881.
M-am gândit că n-are rost să mai scriu și eu despre Eminescu și despre lăturile cu care a fost, și anul acesta împroșcat. Ceea ce m-a pornit, totuși, spre a pune câteva vorbe pe hârtie, (fără a avea pretenția de a da lecții – nivelul meu intelectual fiind mediocru), a fost că am văzut o minunată înregistrare în care talentata actriță și moderatoare tv Lavinia Șandru recită ”Doina” lui Mihai Eminescu. O puteți vedea pe Facebook ul domniei sale.
”De la Nistru pân la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate”
Așa începe poemul, interzis la a fi recitat înainte de 1989, cu o singură excepție – Adrian Păunescu.
M-am gândit, după ce am văzut minunata interpretare a Laviniei, că sunt tot mai aproape vremurile în care această tristă poezie va fi interzisă din nou și deodată mi-a apărut în față imaginea de coșmar a bustului de marmură al lui Eminescu, pe care se tîrăsc înspre fața lui, înspre ochii lui mari, zeci de râme grase, cafenii-roșcate…
Pentru Ioan-Aurel Pop, eminent istoric și președintele Academiei Române, “Eminescu este european, pentru că exprimă esenţa spiritului românesc şi este cel mai reprezentativ creator român fiindcă s-a încadrat în numitorul comun european”, din acest punct de vedere poetul înscriindu-se “în seria formată – să spunem – din Adam Mickiewicz, Petofi Sandor şi Taras Sevcenko, reprezentativă pentru latura central-sud-est europeană a romantismului continental”.
Există, însă, mulți, poate prea mulți care îl denigrează fără pic de rușine pe Eminescu, cel care se confundă cu poporul român.
Sunt mulți care spun că marele european, geniul Eminescu nici măcar n-ar fi român… Ce oroare!
”Eminescu n-a existat.A existat numai o țară frumoasă, la o margine de mare… și niște codri adânci… și un tânăr care vorbea cu ei… Întrebându-i de ce se leagănă fără vânt?”
Dar mulți nu mai sunt mulțumiți cu imaginea Soresciană a poetului. Au nevoie să știe dacă era păros pe picioare, cum arăta când gândea, când zăcea internat la ospiciu, zdrențăros, sărac, nebun, alcoolic.
Principiul selecției inverse – se spune -, apare atunci când popoarele care cad sub ocupația străinilor trec printr-un proces de corupere, prin selecția inversă, care face ca cei slugarnici să fie aleși de cei care au colonizat țara în dauna celor statornici și cu caracter. Numai că, în România ”coloniștii” s-au recrutat, exact ca în timpul fanarioților, dintre românii neaoși. Ei sunt acei globaliști, neomarxiști, – de unde răsar marii detractori ai lui Eminescu.
Unul din cele mai grețoase exemple este cel al useristului Iulian Bulai, care din neantul neomarxist a fost ”uns” de ai lui, fără nici un merit, tocmai preşedinte al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor. Isprăvile lui, la fel de grețoase sunt relevante: a numit-o ”mamă surogat” pe Fecioara Maria. Și n-a fost destul: se crede și ”prieten” cu Mihai Eminescu!
Cu câțiva ani în urmă, de Ziua Culturii Naţionale, care este şi ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu, această formă de viață pe nume Iulian Bulai a afirmat că poetul naţional, în cazul în care ar fi fost în viaţă, ar fi susţinut mai multe iniţiative ale USR. La final, Bulai îl numeşte pe poet „Mihai”, ca între prieteni…
„Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi:
– ar fi semnat pentru „Fără penali în funcții publice”.
– ar fi eliminat pensiile speciale.
– ar fi desființat inspectoratele școlare, pe care le știa bine.
– ar fi vrut să construim mai repede autostrada A8, pentru a ajunge mai repede de la Iași la Viena.
– ar fi reformat radical TVR, SRR și CNA.
La mulți ani, Mihai!
Mulțumim pentru moștenirea primită de la tine!”, scria Iulian Bulai pe Facebook.
I-aș numi pe toți aceștia ”populația paralelă”, după numele celor ce i-au creeat și pe care bine i-a denumit cel care le-a spus așa, ”Statul paralel”.
Azi, așa-zisa societatea civilă s-a extins. S-au creat rețele în orașe. Tineri și vârstnici, depotrivă. A apărut marea de tineri sexomarxiști – useriști, care își doresc să fim conduși de minorități. Paralel cu îndoctrinarea Woke s-a realizat și ”recrutarea” lor, a acestor ”oameni paraleli”, a unor intelectuali publici, contra carierelor literare sau universitare spectaculoase și incredibile.
Din păcate, scriitorul român, axat doar pe șprițuri, altădată, prin cârciumi sordide imitîndu-l pe uriașul Mircea Ivănescu, a schimbat macazul, la linsul politicienilor, și pe bani de la Stat a trecut la ”șprițuri europene”.
Am băut de multe ori vodcă ”Cristal”, la ”Călugărul” – o cârciumă sordidă pe strada care cobora din centrul Sibiului către gară, cu Mircea Ivănescu. În perioadele în care avea legământ cu minunata sa soție – doamna Stela – să nu bea în Sibiu îl însoțeam prin satele apropiate. Atmosfera din cârciuma din Porumbacu de jos îi plăcea cel mai mult, unde printre țărani, căruțași și cete de țigani cu șerpar și părul lung, zgomotoși nevoie-mare, beam aceeași vodcă aspră ”colorată” cu o picătură de sirop. Dar Mircea Ivănescu avea și lungi perioade în care doar scria. Scria poezie sau traducea. Așa s-a ”procopsit” literatura română cu o operă poetică extraordinară și originală și traduceri de o rară valoare.
Azi, ”marii” poeți tineri doar beau și își povestesc unii altora ce isprăvi au făcut, beți fiind. Ori se laudă că s-au dezbrăcat în chiloți în timp ce citeau poeme, în librării, la propria lansare…
Cu cât mai grobian, fără caracter și chiar odios turnător al Securității se demonstra a fi sceleratul președinte, cu atât limbile și adulația unor astfel de intelectuali – ”oameni paraleli” – filosofi, scriitori cu talent (dar și ziariștii asociați), cu toții într-un cor abject, cu atât era mai generoasă… Și, pentru ce? Pentru banii pe care și-au publicat opera și au reușit să fie traduși în multe limbi?
Cum să-l iubească acest gen de oameni pe Eminescu? Dimpotrivă. S-au grăbit să-l declare ”scheletul din dulapul literaturii române”. Cum să-l iubească pe Eminescu, poet și ziarist al sufletului românesc, când unul dintre acești ”mari intelectuali” aflați la o vârstă când nu li se mai poate ierta ceva, au afirmat negru pe alb că ”sufletul românesc este ”ca un cur”?
Scrisul românesc în majoritatea lui, o dată cu depărtarea de Eminescu și de actualitatea lui, s-a depărtat rapid de actualitatea țării noastre. În anii comunismului, cu mari eforturi și teritipuri, se trecea de cenzură și mai apăreau cărți de valoare, Se scria cu curaj o literatură care avea ceva comun cu realitatea românească și cu istoria noastră. Azi ea nu mai spune nimic despre dramele românului. Noroc cu cei care fac filme; sunt singurii care prin opera lor nu s-au depărtat de ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a românului. De dramele și bucuriile lor. Regizori, actori, care n-au uitat unde trăiesc și care câștigă premii la festivaluri celebre.
Scriitorii s-au pierdut printre lăturile proferate la marile mitinguri ale așa-zisei societăți civile, mitinguri ale ”paralelilor” care au dus la pierderea, de fiecare dată a câte unei felii din suveranitatea unei țări cotropite de manele și aculturalism.
Mulți dintre ei, câștigă ușor bani, lipindu+se, cum mărturisea Alina Mungiu cândva, la ”organizaţii şi organe fără o faţă autentică sunt promovate din greu de o anumită parte a presei (de nişte organe, mai bine zis) şi de nişte ziarişti cu epoleţi, deşi nu satisfac criteriile de bază ale succesului în presă.
S-a reeditat de curând ”Testamentul unui eminescolog” – minunata carte a altei mari personalități a culturii noastre, Petru Creția. Poate că n-ar fi rău ca această carte să existe în cât mai multe biblioteci. Cu siguranță ca ea nu există în casele ”populației paralele”. N-ar suporta cuvintele lui despre Eminescu.:
” Nu cumva suntem legitimați să credem în modul cel mai obscur cu putință neamul acesta al nostru atât de maculat de istorie vede în Eminescu pe cineva care îl răscumpără de păcate? Că acest tânăr mitic cu chip astral, că tânărul acesta etern și genial, atât de intransigent și de pur, neînstare de nici un compromis, de nici o lașitate și de nici o ploconire, este icoana unei neprihăniri la care am visa?”
