5 C
București
sâmbătă, 25 ianuarie, 2025
spot_img
StiriInternȘedință comună a guvernelor României și Ucrainei

Ședință comună a guvernelor României și Ucrainei

- Advertisement -

În perioada următoare la București va avea loc o ședință comună a guvernelor României și Ucrainei, a anunțat premierul Marel Ciolacu. Anul trecut, în data de 18 octombrie a avut loc o reuniune comună la Kiev.

Premierii României și ai Ucrainei se vor revedea cu prilejul unei noi ședințe comune a guvernelor celor două țări

Ședința comună survine ca urmare a înțelegerilor dintre premierul ucrainean Denis Șmîhal și premierul român, stabilite în toamna anului trecut.

„Mai mult ca sigur, în perioada următoare o să avem o şedinţă iarăşi, Guvernul ucrainean cu Guvernul României. Aşa a şi rămas când am avut ultima şedinţă de la Kiev, vom stabili dacă va fi la Bucureşti. Diplomatic, ar trebui să fie la Bucureşti”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, 29 mai, la Euronews România.

În același context, premierul român a spus că deciziile luate la București au ajutat economia Ucrainei să rămână pe linia de plutire, cu referire directă la tranzitarea grânelor din Ucraina pe teritoriul țării noastre și la efectul asupra fermierilor români.

„Cu adevărat am luat măsuri în compensare pentru fermierii din România. Întotdeauna este loc şi de mai bine, dar găsind acest sistem de licenţiere pe care l-am convenit eu împreună cu primul-ministru al Ucrainei, Denis Şmîhal, pe urmă a fost aprobat şi de către Comisie şi acum vedem că toate statele europene au luat această formulă. Încă este un stat aflat la nevoie şi agresat de către alt stat, fără niciun temei real”, a declarat Ciolacu.

Premierul român a afirmat că ar fi vrut ca la această reuniune guvernamentală româno-ucraineană să participe și reprezentanţi din Polonia şi Republica Moldova.

„Eu mi-aş dori ca formatul să fie mai larg. Să fim totuşi România şi Polonia, şi Ucraina şi posibil şi Republica Moldova… Pentru că vorbim de o strategie regională şi vorbim de statele care au ajutat cel mai mult Ucraina şi când a existat migraţia, acestea sunt traseele”, a mai spus șeful guvernului de la București.

Precedenta reuniune comună a guvernelor României şi Ucrainei a avut loc, la Kiev, în toamna anului trecut, pe 18 octombrie.

La acea data s-a vorbit despre faptul că România va beneficia de o finanțare europeană de 1,2 miliarde de euro pentru modernizarea a șase puncte de trecere a frontierei la granița de nord și amenajarea altor opt puncte, decizii care ar îmbunătăți fluxul de trecere a frontierei între România și Ucraina și va servi nevoilor imediate de import și export ale țării vecine afectate de război.

Tot în 18 octombrie 2023, în cadrul întrevederilor oficiale de la Kiev, prim-ministrul României a salutat demersurile Guvernului ucrainean pentru recunoașterea inexistenței așa-numitei ”limbi moldovenești”.

”Din acest moment, la nivel internațional există o singură limbă care reprezintă poporul român: limba română! Mulțumesc pentru decizia istorică prin care Guvernul ucrainean a corectat o nedreptate. Sunt ferm convins că împreună vom conlucra și pentru a modifica legislația în ceea ce privește drepturile minorităților. Toate drepturile pe care le au ucrainenii în Romania vor fi regăsite și în legislația din Ucraina, astfel încât toți cetățenii de origine română care trăiesc în Ucraina să aibă aceleași drepturi”, declara anul trecut prim-ministrul Ciolacu.

Un punct delicat al discuțiilor s-a referit la libertatea religioasă, în presa din România apărând mai multe relatări despre mai multe abuzuri comise în Ucraina asupra unor preoți de origine română.

”Libertatea religioasă este un drept fundamental, iar păstrarea identității religioase și a limbii de slujire sunt principii fundamentale pentru orice societate”, spunea șeful executivului, la Kiev.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE