1) După audieri care au durat 15 ore, procuroarea Mihaela Iorga de la DNA l-a pus sub acuzare pe Florin Coldea, fost șef operativ al SRI.
Din Ordonanța punerii sub acuzare se înțelege că Florian Coldea, împreună cu un alt general SRI, Dumitru Dumbravă, ar fi acuzați de șantaj și spălare de bani.
Evenimentul ține pagina întîi,ca să mă exprim în termenii folosiți pe vremuri, cînd ziarele erau tipărite, a televiziunilor de știri și a site-urilor.
Explicabil.
Nu e ceva obișnuit într-o țară membră NATO și UE ca un fost șef operativ (profesional adică, practic șeful SRI, directorul fiind numit politic) să fie convocat la DNA, audiat ore în șir și pe la 3 noaptea să fie pus sub acuzare și supus controlului judiciar.
Trecut prin necesara verificare critică, dosarul e subțire. Împotriva lui Florian Coldea nu există nici o probă directă. Chiar denunțătorul – un controversat om de afaceri – a declarat atît în presă, cît și la DNA, că n-are o probă directă, dar că din spusele altora ar fi înțeles că Florian Coldea e beneficiarul ultim și cel mai important al banilor dați de el pentru ca justiția, influențată de foștii generali SRI, să nu-l condamne pentru o afacere de corupție.
Cazul Florian Coldea de acum amintește în chip halucinant de cazurile de pe vremea Binomului SRI-DNA.
După dispariția Binomului, mijloacele folosite împotriva unor politicieni, oameni de afaceri, jurnaliștii au fost denunțate de o parte a presei ca fiind incorecte, incompatibile cu statul de drept. S-a avansat teza că aceste mijloace au ținut doar de Binom și că o dată cu Binomul vor dispărea și ele. Din nenorocire în cazul Coldea din prezent, aceeași parte a presei folosește cu entuziasm, mijloacele denunțate ca fiind folosite de Florian Coldea pe vremuri, ca parte a Binomului SRI-DNA, dar și de presă complice cu Binomul.
O trecere în revistă a acestor mijloace se impune:
a) Refuzul unui principiu fundamental al statului de drept:
Prezumția de nevinovăție.
Pe vremea Binomului, un ins convocat la DNA și devenit subiect de investigație din partea procurilor, era deja condamnat de o parte a presei. Pînă și un analfabet într-ale Justiției știe însă că un cetățean poate fi declarat public vinovat numai și numai după ce a fost condamnat printr-o sentință definitivă. Acum, aceeași parte a presei îl etichetează pe Florian Coldea general interlop numai și numai pentru că s-a început o investigație împotriva lui. În multe cazuri cel înhățat de DNA pe vremea Binomului a fost achitat în instanță. Ba chiar au fost și cazuri cînd DNA a clasat dosarul ajungînd la concluzia că fapta nu există.
Cazul Coldea e pentru mine un bun prilej de a reaminti că DNA nu începe o investigație știind deja concluzia – și anume că investigatul e vinovat – ci pentru a trage o concluzie în urma cercetărilor. Pînă la o sentință definitivă, acuzatul se bucură de prezumția de nevinovăție.
b) Refuzul dreptului la apărare.
Una din primele inițiative ale mele după ce-am ajuns director la Zig-Zag în martie 1990 a fost înființarea rubricii Dreptul la apărare. Foștii, cum li se spunea nomenclaturiștilor, erau bălăcăriți în presa zisă democrată fără a li se da posibilitatea să se apere. Prin urmare, la rubrica respectivă au fost publicate multe drepturi la replică ale celor atacați sălbatic de presă.
Pe vremea Binomului, o dată înhățată de DNA, victima devenea ținta unei incredibile hăituiri din partea unei părți a presei. Nu numai că acuzații nu-și puteau expune punctul de vedere în public, dar nici opiniile celor care puneau la îndoială soliditatea dosarului nu erau admise în presă. La fel se întîmplă și în cazul Coldea. Orice încercare de a pune la îndoială dosarul e denunțată de acea parte a presei ca o ”complicitate cu infractorul”.
Desigur, în cazul Coldea, folosirea acestui mijloc a fost și este înlesnită de refuzul lui Florian Coldea de a se apăra în spațiul public.
c) Folosirea de către DNA a presei pentru hăituiri care să acopere, prin isteria lor, subțirimea dosarului. Pe vremea Binomului, o anume parte a presei sprijinea, în chip necinstit activitatea DNA. Acum în cazul Coldea, o altă parte a presei, cea care condamna practica hăituirii mediatice, s-a transformat în complice a procurorilor.
A fost o perioadă sinistră din istoria postdecembristă cînd Binomul SRI-DNA a declanșat și întreținut ceea ce eu am numit Teroarea luptei împotriva corupției. Credeam dispărute o dată pentru totdeauna mijloacele incorecte folosite la vremea respectivă pentru anihilarea dușmanilor.
Cazul Coldea ne semnalizează că mijloacele respective n-au dispărut o dată cu dispariția Binomului. Folosite în cazul Coldea din 2024 ele ne arată că mijloacele incorecte pentru anihilarea dușmanilor nu sînt o născocire a Binomului. Ele, mijloacele, țin de o slăbiciune a României postdecembriste:
Principiile statului de drept sînt doar invocate nu și respectate.
2) Vineri, 24 mai 2024, DIICOT a comunicat reținerea unui cetățean român sub acuzația de spionaj în favoarea Rusiei. Un text emis de SRI ne spune că DIICOT a fost sesizat de Serviciu în legătură cu activitatea spionului.
Trecînd dincolo de titlurile bombastice date de presă, descoperi că Dorin Alexandru Piscan spiona în favoarea Rusiei „efectuînd fotografii privind tehnica militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina pe care le-a transmis către diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București”.
Cine se pricepe cît de cît la servicii secrete își dă seama că în acest caz SRI a semnat un comunicat ce pare a avea drept autor pe Bravul soldat Svejk.
Un cetățean român spiona activitatea militară NATO din România nu din interior (din Marele Stat Major, din Ministerul Apărării sau dintr-o unitate militară), ci din exterior, făcînd poze convoaielor militare care circulau pe drumurile publice. „Informațiile” astfel obținute nu erau înmînate unui agent rus sub acoperire de florăreasă sau de vînzătoare de cireșe, ci unui membru al Ambasadei. Ce serviciu secret din lume folosește în 2024 astfel de spioni de tip Gîgă, care dau fotografiile unui membru al Ambasadei ruse la București, neîndoielnic omul cel mai supravegheat de Contrainformațiile românești?
Cum s-a ajuns la această gogoașă?
Foarte simplu.
Multe țări membre NATO s-au fălit cu descoperirea de spioni ruși. Pe de o parte pentru a se crede că au servicii secrete vigilente, pe de alta, pentru a da curs rusofobiei occidentale. Spionii au fost descoperiți în interiorul unor instituții responsabile cu siguranța națională.
Ai noștri au simțit nevoia să fie în rînd cu lumea. Li s-a părut însă primejdios „să descopere” un spion rus infiltrat ca ofițer într-o unitate militară sau ca angajat ale unei instituții din structurile de Siguranță Națională. Ar fi stîrnit îndoieli cu privire la vigilența contrainformațiilor noastre. Și atunci au apelat la spionul fotograf.
SRI a preferat să treacă drept ridicol, decît nevolnic.
3. Mai multe țări NATO pledează pentru ridicarea a ceea ce ele numesc interdicțiile occidentale impuse Ucrainei de a efectua atacuri pe teritoriul Rusiei cu armament primit din Vest.
Dezbaterea provocată de aceste pledoarii – pro sau contra – pleacă de la o premisă falsă. Și anume că Ucraina a eșuat în încercare de a-și recupera militar teritoriile cucerite de Rusia pentru c-a fost legată de mîini și de picioare de interdicția de a folosi armamentul primit din Occident pentru a lovi ținte din interiorul Rusiei.
O premisă falsă din cele puțin două motive:
Ucraina a folosit pînă acum armamentul occidental pentru a lovi ținte din Rusia chiar dacă teoretic n-a avut voie.
Cum ar fi putut fi împiedicată Ucraina s-o facă?
a) Aveau armele trimise de Occident un buton care putea fi apăsat doar de cei din Occident?
Nu, nu aveau.
b) S-au temut ucraineni de protestele Occidentului.
Nu.
Asta deoarece Occidentul a închis ochii la folosirea armamentului de către Ucraina.
De ce a apărut această temă?
Pentru a justifica eșecurile Occidentului colectiv în Războiul cu Federația Rusă.
Dacă Ucraina n-ar fi avut interdicție, Rusia ar fi fost înfrîntă.
