Sfânta Muceniță Sofia este prăznuită în tradiția creștină, mai ales în Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică. Ea a trăit în secolul al II-lea, în timpul împăratului roman Adrian, și este cunoscută pentru martiriul fiicelor sale, Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapis (Dragostea). Numele lor simbolizează trei dintre cele mai importante virtuți creștine.
Pe timpul împărăției lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuiește „înțelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viața în credință creștinească, cu înțelepciune; o astfel de înțelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înțelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi pașnică, blânda, bineplăcută, plină de milă și de roade bune”
Înțeleapta Sofia avea trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuți evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înțelepciunea cea creștinească, dacă nu bunătățile cele plăcute lui Dumnezeu?
Dar, după nașterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, și viețuia cu dreaptă credință, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul și cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale pe care le creștea într-o astfel de învățătură.
Copilele au învățat cărțile prorocilor și ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învățăturilor și se nevoiau la citire, la rugăciune și la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înțelepțitei lor mame, sporind și înaintând de la o faptă bună la alta și mai bună și se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, care erau frecvente în Imperiul Roman, eparhul Antioh a aflat despre credința puternică a Sfintei Sofia și a fiicelor sale și a povestit împăratului Adrian despre ele.
Ele au fost aduse la judecată înaintea păgânului împărat și li s-a cerut să renunțe la creștinism și să aducă jertfe zeilor păgâni. Iar el, socotind că fecioarele fiind tinere, vor asculta lesne cuvintele lui cele înșelătoare, a început a grăi către dânsele așa: „Eu, fiicelor, văzând frumusețea voastră și cruțând tinerețele voastre, vă învăț pe voi părintește să vă închinați zeilor celor ce stăpânesc lumea.
Fiicele, deși foarte tinere – Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani și Agapis 9 ani – au refuzat cu fermitate să renunțe la credința lor în Hristos. Deci, au răspuns sfintele fecioare, toate, zicând: „Noi, tată avem pe Dumnezeul ceresc care se îngrijește de viața noastră și miluiește sufletele noastre
Ca urmare, ele au fost supuse la torturi crude, iar Sfânta Sofia a fost obligată să asiste la chinurile și moartea lor. Pistis, Elpis și Agapis au murit în urma torturilor, devenind martire pentru credința lor.
Sfânta muceniță Sofia a luat, îndurerată, trupurile celor trei fiice, pe care le-a ingropat pe un deal, in afara cetatii. Dupa trei zile de rugaciune la mormantul acestora, si-a dat duhul in mainile Domnului.
Mormintele Sfintei Sofia si a fiicelor sale Pistis, Elpis si Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica „Sfantul Mucenic Pangratie“.
Sfânta Sofia și fiicele ei au fost cinstite ca sfinte mucenițe, exemplificând virtuțile creștine și puterea credinței în fața suferinței și a morții. Martiriul lor a inspirat creștinii din toate timpurile să-și păstreze credința, indiferent de încercările la care sunt supuși.
În Biserica Ortodoxă, ele sunt sărbătorite pe 17 septembrie. Deși povestea lor este una de suferință și durere, ele sunt un exemplu al biruinței spiritului asupra fricii și al curajului în fața nedreptății.
Sfânta Sofia, înțeleasă ca simbol al înțelepciunii divine și al protecției divine, a devenit, din anul 1992, ocrotitoarea spirituală a capitalei Bulgariei.
