În tradiția populară se crede că ziua Sfântului Pantelimon este cea de urmă zi de vară, când vara se călătorește, începe toamna și vara pleacă din părțile noastre.
La 27 iulie, biserica ortodoxă îl serbează pe Sfântul marele mucenic Patelimon, căruia poporul îi zice Pintilie Călătorul, Pantelimonul în Țara Românească şi Pantilimon în Bucovina. Ziua mai este numită Schimbarea feții, scurtarea vieții sau Sfântul Ilie ăl şchiop. Prin Oltenia se cheamă Sf. Ilie cel Mic şi se crede a fi frate cu Sf. Ilie. În Muntenia ziua este numită sora Sfântului Ilie.
În unele părți ziua se serbează pentru grindină, iar în altele pentru trăsnet și furtuni.
Se socotește chiar ca o zi de jelanie mare, pentru că se călătorește vara, adecă se întoarce soarele înapoi, lucru ce, după vorba oamenilor, s-ar putea constata, privind cineva la amează într-o strachină cu apă, în care poate vedea cum joacă soarele.
Cea mai frecventă credință marchează în această zi hotarul verii. Se zice că Sfântul Pantelemon călătorește vara, se declanşează o serie de sărbători ce au ca scop pregătirea pentru toamna ce se apropie. Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor Pintilie călătorul însoţeşte în călătorie vara şi totodată o roagă să vină şi la anul următor tot aşa de mănoasă ca în cel precedent.
Acum iese cerbul din apă şi apa se răcește, acum se schimbă crângurile, cele de vară cu cele de iarnă, şi se întâlneşte iarna cu vara şi-i zice: De-amu te duci tu, vară, și vin eu iarna!
Pantelimon, numit uneori şi Sf. Ilie cel şchiop sau fratele mai mic al Sf. Ilie, este şi el răspunzător de incendierea recoltelor.
Numit Sora sfântului Ilie, ziua se caracterizează printr-o mare descărcare de energie, printr-o putere deosebită despre care se crede că este mai mare decât a Sfântului. Ilie.
Sfântul Pantelimon este tămăduitor de boli. Cel ce lucrează în această zi este trăsnit imediat, pe motivul că nu-i fac colaci, şi acest sfânt este supărat.
Legenda spune că un cioban, auzind lǎtratul câinilor şi repezindu-se să vadă dacă nu e lupul, şi-a agăţat cămaşa de mărăcini. A vrut s-o coasă, uitând că e ziua Sf. Pantelimon. Dumnezeu şi Sf. Petre, în chipul a doi bătrâni, au trecut pe acolo şi l-au certat că lucrează. L-au sfătuit să arunce cămaşa în mărăcini. Din senin a coborât un fulger care a aprins mărăcinii cu cămaşă cu tot. Ciobanul a îngenuncheat, pentru că a scăpat. Dumnezeu i-a spus să păzească ziua Pantelimonului, cu circovii lui, care pot să-i facă rău. Apoi Dumnezeu a dispărut, ridicându-se spre cer într-o lumină orbitoare.
Pantelimonul se serbează ca un sfânt mijlocitor pe lângă Sf. Ilie, spre a fi mai îndurător cu norodul în urgiile cereşti, după păcatele lumeşti.
Sora lui Sf. Ilie este considerată ca fiind mai rea decât Sf. Ilie, întocmai ca unele femei ce sunt mai rele decât oamenii, şi de aceea se ţine mai cu frică de toți.
Sfântul Pantelimon e frate cu Sf. Ilie, drept pentru care se serbează pentru trăsnet, arsuri şi piatră. Spun că e llie cel mic şi când va trăsni cu biciul din mâna stângă omul nu se mai mişcă. I se atribuie o putere mai mare decât a sfântului Ilie. Când se supără, nici nu tună, nici nu trăsneşte ca frate-său, ci dintr-odată sfărâmă în bucăți.
Se zice că într-o vreme dracii se înmulțiseră aşa de mult, încât nu mai ascultau de Sf. Ilie, care era mai-marele lor. Atunci sfântul se supără grozav pe ei şi îşi puse în gând ca la ziua lui să-i trăsnească pe toţi, să nu rămână nici picior de drac. Neştiind însă când îi e ziua, se duce la Dumnezeu să-l întrebe despre aceasta. Dumnezeu, care-i ştia gândurile, îi spuse că mai e până la ziua lui, să mai aştepte.
Sfântul a tot aşteptat până s-a întâmplat de i-a trecut ziua. Atunci Sf. Ilie s-a supărat pe draci şi mai grozav decât era. A aşteptat până la o săptămână de la ziua sa, adică până la ziua surorii sale, când a chemat pe toți dracii la sine acasă şi i-a ospătat bine, şi atunci a început să dea cu trăsnetele în ei, omorând pe toți dracii, afară de unul şchiop, care a scăpat, şi din care s-au înmulțit iarăşi necurații, şi astfel tot n-am putut scăpa de duhul necurat.
O altă legendă spune că un om cu femeia lui a venit la muncă, unde, la amiază, nemaiputând lucra de căldură, s-a culcat sub car şi s-au pomenit amândoi într-o flacără de foc arzând. Norocul lor a fost că nişte oameni au turnat apă pe ei şi i-au stins.
De ziua Sfântului Pantelimon se întoarce soarele înapoi; acest lucru poate fi constatat dacă cineva se uită la amiază într-o strachină cu apă, în care poate fi văzut cum joacă soarele. Tot de azi, frunzele teiului se întorc pe dos, jelind trecerea verii.
Sfântul Pantelimon este serbat ca doliu pentru copaci şi flori, căci din acea zi încep a cădea frunze de pe copaci şi flori, el prevesteşte toamna și dă veste cocorilor să plece.
Se fierb porumbi şi dovleci și se mănâncă în această zi pentru a fi mai viguroși în timpul iernii. Ziua se serbează și pentru coacerea pepenilor. Dã roade pomilor, se ține pentru ca poamele să nu facă viermi. Este perioada în care se încheie interdicţiile ce aveau ca scop ferirea recoltei de incendii şi grindină. Despre muncile câmpului: se crede că ăn această zi recoltele trebuie isprăvite de secerat.
Surse: Tudor Pamfile – Sărbătorile la români; Elena Niculiță-Voronca –
Datinile și credințele poporului român; Antoaneta Olteanu – Calendarul poporului român
