Sfântul Mare Mucenic Pantelimon s-a născut în cetatea Nicomidiei, pe vremea împărăției păgânului Maximian, când lumea se închina la idoli, iar cei ce credeau în Hristos erau prigoniți sau uciși.
Tatăl său era păgân și se închina idolilor, iar maica sa era creștină, învățând de la strămoșii săi sfânta credință și slujind cu osârdie lui Hristos. Pruncul născut, l-au numit Pantoleon, care înseamnă cu totul leu, Mai apoi l-au numit Pantelimon, adică întru tot milostiv, pentru că îi tămăduia pe cei bolnavi fără de plată, iar pe cei săraci îi miluia.
Încă de copil, maica sa îl creștea în buna credință creștină, învățându-l să cunoască pe adevăratul Dumnezeu și să se abată de la închinarea idolilor celor mulți. Copilul lua aminte la învățătura maicii sale, dar după sfârșitul ei, copilul a fost dus adeseori de tatăl său la idoli și învățându-l la păgânitate.
Pruncul a fost dat la învățătura gramaticii și cărților elinești, și a învățat toată filosofia cea din afară, apoi tatăl său l-a dat la meșteșugul doctoricesc, la un oarecare Eufrosin, doctor slăvit, ca să se deprindă cu acel meșteșug. Isteț la minte, copilul învăța cu ușurință aproape întrecându-și învățătorul, pe Doctorul Eufrosin.
Doctorul Eufrosin se ducea adeseori cu leacuri la palat, luând-ul și pe copilul Pantoleon. Văzându-l, împăratul a poruncit învățătorului să-l învețe pe copil tot meșteșugul doctoricesc, vrând ca întotdeauna să-l aibă pe lângă dânsul, pentru a-i sluji lui.
În Nicomidia trăia atunci un preot bătrân, cu numele Ermolae, care, de frica păgânilor, se ascundea într-o casă mică și neștiută. Pantoleon trecea des pe lângă casa în care se ascundea Sfântul Ermolae, care văzându-i firea cea bună, a început a semăna în inima tânărului cuvintele lui Dumnezeu.
Plecând de la dascăl, Pantoleon a văzut pe drum un prunc mort, mușcat de o viperă mare, și pe vipera aceea zăcând aproape de cel mortși s-a rugat la Dumnezeu. Îndată pruncul deșteptându-se ca din somn, s-a sculat, iar vipera a crăpat în două și a rămas moartă. Și de atunci Pantoleon s-a arătat că este Pantelimon, adică întru tot milostiv, arătând tuturor milă și nelăsând pe nimeni să plece de la dânsul nemângâiat.
Aflând faptele, împăratul a poruncit să-l spânzure, să-i strujească trupul cu unghii de fier și cu lumânări aprinse să-i ardă coastele, dar uneltele de muncire au căzut, iar lumânările s-au stins. Văzând asta împăratul, a poruncit să se fiarbă plumb într-o căldare mare de fier și să arunce într-însa pe mucenic. Dar îndată focul s-a stins, plumbul s-a răcit.
Apoi l-au aruncat pe mucenic în adâncul mării, să piară, legându-i de grumaji o piatră mare, dar piatra s-a făcut ușoară ca o frunză și a ieșit mucenicul la mal, cântând și slăvind pe Dumnezeu și a stat înaintea împăratului.
După aceea, chinuitorul împărat a poruncit să-l dea pe mucenic spre mâncare fiarelor. Dar Domnul, arătându-Se, a închis gurile fiarelor și le-a făcut blânde ca niște miei.
Atunci a poruncit împăratul să se pregătească o roată înfricoșătoare, plină de metale ascuțite. Au legat pe sfântul și au început a o întoarce, dar roata s-a sfărâmat în bucăți, rănind de moarte pe mulți din cei ce stăteau împrejur; iar mucenicul s-a coborât întreg și nevătămat.
Deci văzând împăratul pe mucenic că nu se pleacă cu nici un chip la păgânătatea lor, a poruncit să-l bată aspru cu bătăi cumplite, apoi l-a osândit la moarte, să i se taie capul cu sabia, iar trupul lui să se ardă cu foc.
Și rugându-se Sfântul Pantelimon, un glas de sus a întărit schimbarea numelui său, căci Domnul l-a numit Pantelimon, în loc de Pantoleon. Apoi l-a chemat Domnul pe el la cele cerești, iar sfântul a poruncit ostașilor să-l taie, dar ei se temeau și tremurau, apoi ostașii, apropiindu-se, mai întâi i-au sărutat trupul lui, apoi au poruncit unuia din ei și a tăiat capul mucenicului, însă, în loc de sânge, a curs lapte.
În același ceas, măslinul s-a umplut de roadele sale, de la rădăcină până la vârf, și mulțimea de popor care a fost de față la tăiere, văzând aceasta, a crezut în Hristos.
Sursă: Viețile sfinților
