8.3 C
București
miercuri, 4 noiembrie, 2026
spot_img
DiverseSfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

- Advertisement -

Sfântul Proroc Ilie este cunoscut drept vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sarbatorit in fiecare an, pe 20 iulie. Sfantul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situata dincolo de Iordan. De aici avem si numele prorocului – Ilie Tesviteanul.

În timpul în care maica sa l-a născut, Sovac, tatăl lui, a văzut niște bărbați îmbrăcați în haine albe, vorbind cu pruncul și învelindu-l pe el cu foc, și băgându-i văpaie de foc în gură, ca să mănânce. Aceasta văzând-o tatăl său și spăimântându-se, s-a dus la Ierusalim și a spus preoților vedenia sa. Iar unul din acei preoți, bărbat mai înaintevăzător, i-a zis: „Omule, nu te teme de vedenia aceea pentru pruncul tău, ci să știi că el va fi locaș al luminii darului lui Dumnezeu și cuvântul lui va fi ca focul de puternic și de lucrător. Râvna lui către Domnul și viața lui va fi bineplăcută lui Dumnezeu, și va judeca pe Israel cu sabie și cu foc”.

Iar pruncul, crescând, se deprindea printre preoți, ca unul ce era din seminție preoțească, și punându-și nădejdea spre Dumnezeu din tinerețe, a iubit curăția fecioriei și petrecea într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu sufletul și cu trupul. Îi plăcea să se îndeletnicească în dumnezeiasca gândire și adeseori ieșea la liniște în locurile pustiului și astfel mult vorbea cu însuși Dumnezeu, prin rugăciunea cea fierbinte, arzând ca un serafim de dragoste înfocată către Dânsul. Și era iubit și el însuși de Dumnezeu, pentru că Domnul iubește pe cei ce-L iubesc pe El.

Sfântul Ilie, auzind și văzând fărădelegile ce se făceau în poporul cel răzvrătit a lui Israel – împărații petrecând în păgânătatea cea potrivnică lui Dumnezeu, judecătorii și cei mai mari făcând nedreptăți, popoarele slujind urâciunilor idolești, tăvălindu-se în toate necurățiile fără frică și fără teamă de Dumnezeu, și aducând pe fiii și pe fiicele lor ca jertfă diavolilor; iar adevărații cinstitori de Dumnezeu primejduindu-se în strâmtorare și în prigonire, necăjindu-se și fiind dați la moarte -, îl durea foarte tare inima și plângea; pe de o parte tânguindu-se pentru pierderea sufletelor omenești celor fără de număr, iar pe de alta, pentru prigonirea cea cumplită împotriva drepților. Și mai ales se întrista și se umplea de râvnă văzând necinstirile ce se făceau adevăratului Dumnezeu de cei necredincioși.

Ilie Tesviteanul se ruga la Dumnezeu ca să întoarcă pe cei păcă­toși la pocăință; dar de vreme ce Dumnezeu are trebuință de la cei păcătoși de însăși voința lor spre bine, iar în acei oameni împietriți nu era deloc acea voință a binelui, de aceea prorocul râvnind foarte tare, s-a rugat lui Dumnezeu să-i pedepsească pe ei vremelnic, ca măcar astfel să se înțelepțească.

Pe acea vreme împărățea peste Israel, Ahab, împăratul cel fără de lege, având scaunul său în Samaria. Ahab și-a luat de soție pe Izabela, fata lui Ieteval, împăratul Sidonului și a adus cu ea în Samaria pe urâciunea Sidonului, pe spurcatul idol Baal și a pus idolul în casa urâciunii lui, pe care o zidise în Samaria. Și se închina aceluia ca unui Dumnezeu și tot Israelul venea la închinarea lui Baal. Acel împărat a mâniat pe Dumnezeul Cel Preaînalt mai mult decât toți împărații care au fost în Israel înaintea lui, căci a înmulțit foarte închinăciunea de idoli în împărăția sa.

Prorocul lui Dumnezeu Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab și l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor și pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare.

Și văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Proroc Ilie a adăugat și fapte pe lângă cuvinte, pedepsind pe potriv­nicul lui Dumnezeu și pe poporul lui. El a zis: Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceștia rouă și ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul prorocului, s-a încuiat cerul și s-a făcut secetă și nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-a urmat nerodirea, lipsa de hrană și foametea poporului.

Vâzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinței strămoșești, l-a vestit că se va abate asupra țării o foamete mare, care va ține trei ani și jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credință. Regele, căutând să-l omoare, Proorocul Domnului sa ascuns, în cele din urmă, în Fenicia, unde mîna regele nu-l mai putea atinge.

Greșind împăratul, mânia lui Dumnezeu a venit asupra tuturor, iar proro­cul lui Dumnezeu, Ilie, aștepta să se înțelepțească Ahab, împăratul lui Israel și, cunoscându-și rătăcirea sa, să se întoarcă prin pocăință la Dumnezeu și pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă.

După trei ani și jumătate însă Proorocul sa întors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit că străvechea credinţă, pe care o apără el, era credinţa cea adevărată. Poporul însuși, văzând minunata dovadă a Proorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”. Şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-au ucis, ca să nu mai înşele pe nimeni. Și foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvântată, la rugăciunea Proorocului.

Marele Prooroc Ilie a săvârșit multe alte fapte minunate: A înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a văzut pe Dumnezeu, la muntele Horeb “în vânt subțire”, pe cât este cu putință omului aL vedea, a despărțit lordanul, lovindu-l cu. cojocul, trecând ca pe uscat, și a stat înaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Față, pe Tabor. lar, când s-au sfîrşit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri într-un vârtej de flăcări şi într-un car de foc. Sfânta Scriptură și tradiția Bisericii ne spun că Sfînlul Ilie va veni, iarăși, pe pâmânt, la sfîrșitul veacurilor, ca înainte de a merge, la cea de a doua venire a lui Hristos, în slavă.

- Advertisement -
Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE