Președintele Senatului României, liberalul Nicolae Ciucă, a anunțat joi, 23 mai, că candidatura liberală la președinție va fi stabilită după alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.
El a precizat pentru Euronews România că oricine ar fi candidat pentru funcția supremă în statul român ar trebui „să fie un om care a performat în carieră”.
„Viitorul preşedinte poate să fie de genul masculin sau de genul feminin, dar trebuie să fie un om care a performat în carieră, care are cunoştinţele necesare ca să porţi responsabilitatea integrată a instituţiilor statului, trebuie să ai dăruirea şi devotamentul să îţi slujeşti concetăţenii şi să poţi, de fiecare dată, să pui mai presus de orice interesul naţiunii”, a sunat „chipul prezidențial” construit de Nicolae Ciucă.
El a insistat pe varianta că alegerea candidatului din partea Partidului Național Liberal va fi o decizie internă a formațiunii politice. El a precizat că în acest caz nu e vorba despre „o dorință personală”.
În ciuda tuturor acestor afirmații, românii au putut vedea în ultimele săptămâni bannere immense cu chipul șefului liberalilor, Nicolae Ciucă, al căror mesaj induc clar ideea că acesta este candidatul liberal la alegerile prezidențiale din luna septembrie.
În plus, nici colegii domniei sale nu au făcut din acest lucru un mister, Nicolae Ciucă fiind unicul nume ce a putut fi auzit de pe buzele tuturora atunci când a venit vorba despre candidaturi prezidențiale.





