Istoria lumii recente, fapte: ENIAC, primul computer digital electronic de uz general, avea 17.648 de tuburi vidate, ocupa un volum de circa 80 de metri cubi și cântărea cu tot cu sursa de alimentare și sistemul de răcire în jur de 30 de tone. Se „hrănea” cu 150KW din care își luau porția 7.200 de diode cu cristal, 1.500 de relee, 70.000 de rezistoare și 10.000 de condensatoare, totul printr-un hățiș de aproape cinci milioane de conexiuni lipite manual. A fost pus în funcțiune în 1946 și i s-a dat shut-down definitiv nouă ani mai târziu, în octombrie 1955.
Apoi apare un tip, Gordon Moore, care în 1969 devine cofondator al unei companii pe nume Intel, și schimbă lumea: în 1971 lansează primul microprocesor cu 2300 de componente, moment în care viitorul se rezumă doar la capacitatea de a înghesui cât mai multe asemenea componente într-un circuit integrat. Zece ani mai târziu, în 1982, erau deja 100.000 și cifrele au crescut exponențial.
În joacă, un grup de studenți de Universitatea din Pennsylvania a recreat în 1996 celebrul computer ENIAC din 1946, pentru a-i sărbători a cincizecea aniversare. Hardughia de altădată a încăput pe un microcip de siliciu cu dimensiunile de 7,4mm x 5,3mm. La distanța unei jumătăți de secol, cipul recreat era de 500 de ori mai rapid, în vreme ce aparatul original consuma de 40.000 de ori mai multă electricitate și era de peste 5 milioane de ori mai greu.
Unde s-a ajuns? AMD a lansat în 2019 Epic CPU, un microprocesor cu nu mai puțin de 39,5 miliarde de tranzistori, ceea ce face ca în mai puțin de cinci decenii să avem o creștere a puterii microprocesoarelor de 17,1 miliarde de ori.
La ce bun un asemenea sumar de date (le găsiți mult mai frumos puse în context în excelentul volum al lui Vaclav Smil „Cum funcționează lumea cu adevărat”)?
Poate dilată o pupilă, poate stârnesc o mirare sau creionează un zâmbet, ori o umbră de întristare.
Unora le place viteza și vor avea aici confirmarea că pedala accelerației poate fi apăsată mai tare, altora, dimpotrivă, li se va părea deja prea mult pentru un timp așa de scurt. Un punct comun e doar cursa teribilă în care, chiar și fără voia noastră, ne luăm la întrecere cu mașinăriile din jur, deși e evident că n-avem nicio șansă. Mai ales că deja știm rezultatul înfrângerii la scor mare: Organizația Mondială a Sănătății ne-a anunțat că singurătatea este o amenințare tot mai apăsătoare pentru sănătatea globală. De partea cealaltă- capacitatea de a înghesui cât mai multe componente într-un circuit integrat. Undeva e o eroare.
Să nu subestimăm însă, potențialul umanității de a duce lucrurile la nivelul următor. Se poate și cu singurătate mai mare, și cu oameni mai mici, suntem pe teritoriul în care limita de jos a individului ca animal social se atinge prin creșterea exponențială a puterii mașinilor de calcul. Un scurt-circuit care a început cu peste cinci milioane de conexiuni făcute manual.
