Poate cea mai populară șaormerie din București a fost luată la puricat ieri, 4 septembrie de către inspectorii ANPC. Ce au găsit aceștia la locațiile verificate i-a făcut să se ia cu mâinile de cap.
„Comisariatele pentru Protecția Consumatorilor Sector (CPCS) 1 și 2 din București au desfășurat, pe 04.09.2024, o serie de acțiuni de control operativ la unitățile de alimentație publică de tip fast-food, din lanțul ”Socului Kebab”, administrate de operatorul economic Optim Prosper Serv SRL, situate în sectoarele 2 și 3 ale Capitalei”, se spune într-un comunicat al celor de la ANPC, dat astăzi publicității.
În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat următoarele sancțiuni: amenzi comtravenționale în valoare de 33.000 lei, un avertisment, oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme și oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru toate cele patru locații verificate. În plus există și o propunere de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru două dintre locații.
Abaterile de la legislația în vigoare în domeniu identificate au fost: condiții igienico-sanitare improprii în blocul alimentar: praf și grăsime în strat consistent la corpurile de gătit, la nivelul tubulaturii amplasate deasupra hotelor și a corpurilor de gătit, paviment depreciat; utilizarea unor ustensile și vase de bucătărie neprofesionale, cu grad de uzură avansat și strat de grăsime arsă; nerespectarea regimului de temperatură recomandat de către producător; prezența insectelor vii (muște și gândaci) în unitate.
Alte probleme identificate de inspectorii ANPC, deși par mai puțin periculoase pentru clienții locațiilor respective au fost sancționate corespunzător. Este vorba despre folosirea unor materii prime fără elemente de identificare; condiții igienico-sanitare improprii în spațiul de depozitare și în zona meselor de servire: depuneri consistente, vizibile de grăsime și praf; utilizarea unor recipiente de depozitare cu etichete multiple aplicate; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu strat de praf grosier, și deteriorate; nerespectarea vecinătăților în spațiile frigorifice; lipsa menționării gramajelor, ingredientelor și a valorii nutriționale a acestora, în lista meniu; păstrarea neconformă a elementelor preparatelor (carnea fiartă separat față de ciorbă, paste fierte în prealabil preparării și comercializării) și folosirea unor recipiente de colectare reziduală fără protecție sanitară.
„Avem toleranță zero în fața unor asemenea situații care sunt un real pericol pentru sănătatea sau chiar viața consumatorilor. Este de neimaginat ca, în continuare, unii operatori economici să sfideze, pur și simplu, prevederile legii” , a declarat Sebastian Hotca, președintele interimar al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.