0.4 C
București
marți, 18 martie, 2025
spot_img
StiriInternSoluțiile lui Burduja pentru scăderea facturilor la apă caldă și căldură în...

Soluțiile lui Burduja pentru scăderea facturilor la apă caldă și căldură în București

- Advertisement -

Posibil candidat al PNL, sau al PNL și PSD la Primăria Capitalei, actualul ministru al energiei Sebastian Burduja a prezentat un plan în cinci puncte care ar duce la scăderea facturilor la întreținere pentru bucureșteni. Acesta spune că pe timpul unui mandat ar avea soluții astfel încât prețurile pentru apă caldă și căldură să fie reduse la jumătate, din cât sunt în prezent.

S-a rupt lanțul de iubire! Burduja râvnește la scaunul amicului Nicușor

Astăzi, am prezentat soluțiile mele pentru termoficarea Bucureștiului, în cadrul unei conferințe de presă la CET Vest, alături de Claudiu Crețu, directorul general ELCEN. Ele nu sunt complicate. Costurile la factura bucureștenilor pot fi reduse cu 50-60% într-un singur mandat, iar apa caldă și căldura nu vor mai lipsi din casele noastre.

Am cinci soluții simple și clare:

1. Fuziunea dintre ELCEN și Termoenergetica. Am adoptat un memorandum în Guvern și am solicitat formal acordul lui Nicușor Dan pentru această fuziune. Așteptăm un răspuns, întrucât până acum am primit doar tăcere. Prin integrarea sistemului, costurile vor scădea, ceea ce înseamnă facturi mai mici la întreținere.

2. A doua soluție prezentată astăzi, în premieră, vizează problema gazelor necesare pentru producția de agent termic la ELCEN. Gazele sunt livrate de Transgaz aproape de CET-uri, iar pentru a le aduce efectiv la centrale, bucureștenii au plătit 3,2 miliarde de lei pentru tarifele de distribuție. Da, ați citit bine. 3,2 miliarde lei din 2007 până azi. Am găsit o soluție împreună cu echipa ELCEN, specialiști de la Ministerul Energiei și cu sprijinul Transgaz pentru a racorda direct cele patru centrale la rețeaua Transgaz, economisind astfel bani pentru toți bucureștenii, care au plătit până acum din buzunarele lor 50 milioane de euro, în medie, pe an, către distribuitor. În doi ani se pot racorda toate cele patru CET-uri, iar asta se va simți direct în facturile bucureștenilor. Deja ELCEN a semnat studiul de fezabilitate cu Transgaz pentru racordarea CET Vest. Pentru că Bucureștiul nu mai are timp de pierdut.

3. Modernizarea CET-urilor din București. Cu excepția CET Vest, care a fost modernizat în anii 2000, celelalte CET-uri au nevoie urgentă de investiții. Vom lansa în curând un apel de finanțare la Ministerul Energiei din Fondul pentru Modernizare pentru CET Progresu și CET Grozăvești, 70 și respectiv 100 de milioane de euro. CET Sud, cel mai mare din Europa, va beneficia de o finanțare de 500 de milioane de euro, printr-o aplicație individuală. Aceste investiții vor însemna costuri mult mai mici de producere a agentului termic și a energiei electrice, și o poluare mult redusă.

4. Exploatarea surselor de energie regenerabilă, în special energia geotermală. Prin semnarea unui acord cu Departamentul de Energie al SUA și obținerea sprijinului partenerilor strategici, vom realiza un studiu de fezabilitate pentru valorificarea acestei resurse în proximitatea Bucureștiului. Ministerul Energiei va lansa un apel de investiții prin Fondul pentru Modernizare pentru a integra energia geotermală în sistemul de termoficare al orașului. Aer mai curat, facturi mai mici.

5. Reabilitarea rețelei de termoficare. Am lansat deja la Ministerul Energiei un apel de 590 milioane de euro pentru modernizarea rețelelor de termoficare, iar vineri am semnat primul contract cu municipiul Suceava. Regula este „primul venit, primul servit”. Până acum, Bucureștiul nu are niciun proiect pregătit. Și e păcat, pentru că aici termoficarea e cea mai gravă problemă din toată țara”, a scris Burduja pe pagina personală de facebook.

Ce nu ne spune actualul ministru și posibil candidat PNL la postul de primar general al Capitalei este de ce nu a discutat și, eventual aplicat, aceste soluții, împreună cu Nicușor Dan, cel pe care l-a susținut din toate puterile în campania electorală din urmă cu patru ani.

- Advertisement -
Gusti Constantin
Gusti Constantinhttp://canal33.ro
A debutat in presa scrisa in ianuarie 1994, fiind angajat prin concurs la Jurnalul National. A fost colaborator la mai multe agentii de stiri, dar si la posturi de radio. Din 1996 a prins gustul pentru stirile de televiziune, lucrand in redactia PRO TV si, ulterior, in cea a TVR. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea pentru presa scrisa, fiind reporter la cotidiene precum Ziua, Gardianul, sau Puterea. In 2010 a conceput si condus saptamanalul Concret.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE