O acțiune documentată de trei servicii secrete a dus ieri, 6 martie, la reținerea a șase persoane acuzate de trădare, membri ai unei grupări ce urmărea schimbarea ordinii constituționale în țara noastră. Organizația, din care fac parte foști sau actuali politicieni, ofițeri superiori în retragere și chiar jurnaliști, cu toții cunoscuți pentru radicalismul lor și discursuri pro-legionare și antisemite, ar fi fost condusă de un așa-numit „Comandament Vlad Țepeș”. SRI susține într-un comunicat oficial că există dovezi clare ce demonstrează că acțiunile acestei grupări au fost susținute de serviciul de spionaj al Rusiei.
Așa după cum notează hotnews.ro, citând surse din anchetă, gruparea sus-menționată ar avea o structură militară de stat major, un comandament numit „Vlad Țepeș”, dar și o platformă publică de propagandă și recrutare, numită „Opus Nostrum”, prin care încerca să recruteze noi adepți, sub invitația de a se „Înscrie în oastea țării”.
Din multitudinea de membri ai organizației se disting două personaje: avocatul Adrian Robertin Dinu și generalul în retragere Radu Theodoru, veteran de război în vârstă de 101 de ani. Ambii au fost văzuți în repetate rânduri în vizită la Ambasada Rusiei și s-au afișat alături de președinta SOS România, Diana Iovanovici Șoșoacă.
Gruparea și-ar fi propus o restructurare radicală a țării: renunțarea la apartenența la NATO, țara să capete denumirea„ Geția”, să existe un partid unic și doar nouă ministere, să adopte o altă constituție, să „recupereze” teritoriile din fosta Bucovină de Nord care sunt acum parte din Ucraina, și să refacă legăturile cu Federația Rusă și China.
După ce procurorii DIICOT au anunțat destructurarea organizației și SRI vine cu un comunicat în care se spune răspicat că atașatul militar al Rusiei la București și adjunctul acestuia au fost expulzați după ce s-a dovedit implicarea acestora în susținerea acțiunilor subversive la adresa statului român.
„În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Roman de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au instrumentat acțiuni care au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.
Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse.
În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării”, se spune în comunicatul SRI.
Conform digi24.ro, din lotul de șase acuzați care sunt cercetaţi de procurorii DIICOT pentru trădare şi constituirea unei grupări pentru a „ştirbi suveranitatea şi independenţa” României doar doi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, prin sentință a magistraților de la Curtea de Apel Bucureşti. Pentru ceilalți patru instanţa a dispus anchetarea sub control judiciar. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi contestată.
Revenind la generalul în retragere Radu Theodoru, folosit pe post de stindard al grupării „Vlad Țepeș”, trebuie menționat că acesta a declarat ieri, 6 martie, că îl cunoaște de mai mulți ani pe Călin Georgescu, pe care îl apreciază în mod deosebit.
„Eu l-am cunoscut de foarte mulţi ani. A trecut pe aici, pe la Grădiştea, am discutat problemele cheie politice. A făcut cea mai elegantă, cum să spun, propagandă electorală (…) fără mitocănie, fără înjurători (…) el s-a păstrat la un nivel de președinte de stat, nu de derbedeu (…) care mi-a stârnit respectul”, a declarat Radu Theodoru.
Venerabilul general în retragere a fost decorat în repetate rânduri și chiar felicitat în ianuarie de ministrul Apărării, Angel Tâlvăr.
În numele M.Ap.N. acesta din urmă și-a cerut scuze poporului român, printr-o postare pe facebook.
„Exprim scuze în numele MApN și regret eroarea de a transmite o scrisoare de felicitare, în luna ianuarie 2025, domnului general-maior (în retragere) Ioan-Radu Theodoru, cu prilejul împlinirii vârstei de 101 ani.
Reiterez politica fermă a MApN de a se delimita în mod categoric de orice atitudini din spectrul xenofob, antisemit și instigatoare la ură, precum cele manifestate în mod evident de veteranul de război în cauză”, a notat ministrul Apărării pe pagina sa de socializare.
Ținând cont de faptul că există numeroase probe – audio, video și mărturii – nu este exclus să asistăm la surprize de proporții și să apară nume noi în această anchetă care scoate la lumină amestecul clar al Rusiei în viața politică din România.





