În ziua în care Chanel a intrat la Casa Albă, acolo a început o relație bazata pe un amestec de modă, putere și influență pe care fiecare dintre cei din interiurul ei și-a conturat-o în felul său și care transcende orice frivolitate.
Ce rol are o primă doamnă și de ce contează hainele pe care le poartă
Prin definiție, Prima Doamnă este, în primul rând, gazda Casei Albe. Organizează și participă la ceremonii oficiale și la funcții de stat, fie împreună cu președintele, fie în locul acestuia. De acolo mai departe, rolul său este liber. De-a lungul anilor, a ajuns să cucerească nivelurile de putere pe care și le-a propus fiecare, de la participarea la campanii politice până la conducerea Casei Albe, lupta pentru cauze sociale sau reprezentarea oficială a președintelui. Influența sa se extinde în multe sectoare, de la industria modei până la domeniul opiniei publice.
De la Jackie Kennedy, la Melania Trump, îmbrăcămintea este o modalitate de a susține un mesaj și de a amplifica o idee care nu poate servi doar la îmbunătățirea, atenuarea, sau amplificarea unei imagini, dar servește și ca instrument diplomatic. Totul este deliberat, așa că nu este deloc superficial să insistați asupra stilului acestei figuri în rol de Prima Doamnă atunci când își exprimă poziția în fața lumii.
Într-un climat cultural și politic în care ideologia este o pantă atât de alunecoasă, glamour-ul sau absența lui nu poate uimi sau distrage atenția de la mesaj.
Haideți să pătrundem în garderoba Primelor Doamne ale Americii:
din 1961 până în 1963: Jackie Kennedy, visul american
Cu imaginea ei carismatică și modernă, Jackie Kennedy a redefinit rolul și influența unei Prime Doamne. Stilul său radia un optimism imens: hainele sale transmiteau mesajul că visul american este posibil. Practic se îmbrăca cu viața pe care orice femeie își dorea să o trăiască.
De fapt nu este o exagerare faptul că Jackie rămâne una dintre cele mai venerate fashion iconuri din istoria Americii. În timp ce multe Prime Doamne au reușit să creeze tendințe, niciuna nu a avut de-a lungul timpului o influență care să se apropie de a ei. Reprezintă, și astăzi, totemul eleganței și clasei americane, un „old money” perfect definit.
Unele dintre atracțiile ei includ pălăriile (cum ar fi emblematica pălărie roz pe care a pierdut-o în ziua în care soțul ei a fost ucis, în 1963), rochiile Oleg Cassini, ochelarii de soare supradimensionați și costumele din două piese din tweed. Jackie a fost „imaginea vie a modernității și a clasei”, dar a fost și o patronă dedicată artelor care a inițiat o restaurare amplă a Casei Albe și a favorizat mărci de haute-couture precum Givenchy, Dior și Chanel, ale căror modele au fost copiate până la la saturație de o luma întreagă. „Stilul Jackie” a fost lumina și visul anilor șaizeci.
Alegerile ei în materie de modă sunt bine documentate, dar impactul ei asupra personalităților influente care vor veni după ea este demn de remarcat. Una dintre succesoarele ei, Hillary Clinton, a povestit în memoriile sale sfaturile pe care i le-a dat Jackie la intrarea la Casa Albă: „Când am întrebat-o dacă ar trebui să mă predau unei echipe de consultanți vestimentari de celebrități, așa cum recomandaseră unele instituții de presă, ea părea îngrozită. „Trebuie să fii tu”, a spus ea „Vei folosi ideea altcuiva despre cine ești și cum ar trebui să arăți dacă faci asta.”
Influența ei a marcat și moda care avea să vină după: designerul Valentino Garavani a spus despre ea că „puține femei din istorie au captat imaginația, așa cum a făcut-o ea și au avut curajul și grația lui Jackie”, fapte care au făcut ca imaginea ei să reziste.
Din 1963 până în 1969: Claudia „Lady Bird” Johnson
Soția lui Lyndon Johnson (cu care s-a căsătorit în 1934, la doar 7 săptămâni după prima lor întâlnire) și-a dorit să continue cu un rol modern de Primă Doamnă și s-a remarcat prin apărarea mediului și sprijinul pentru drepturile femeilor. Deși nu era cunoscută pentru că purta haine de designer precum predecesoarea ei Jackie, Lady Bird (cum era poreclită din copilărie, pentru că era „drăguță ca o pasăre mică”) a fost considerată, de asemenea, un simbol al eleganței.
Pentru evenimentele formale a optat adesea pentru rochii din satin, pe care le-a combinat cu cape de blană, mănuși și bijuterii delicate, iar pentru evenimentele de zi cu zi, ea a preferat ținutele simple, colorate, sub formă de costum deux-pieces.
Din 1969 până în 1974: Pat Nixon, diplomație personală
Deși timpul avea să-i atașeze eticheta stilului conservator, în primii săi ani de viață publică a făcut alegeri vestimentare netradiționale. La proclamarea soțului ei ca președinte în 1969, ea a ales o pălărie de blană de nurcă și o haină roșie împodobită cu blană de animal, o ținută destul de stridentă. În primii ei ani ca Primă Doamnă a purtat niște rochii foarte scurte, deasupra genunchilor, care îi lăsau la vedere picioarele. Nu a primit critici pentru acest lucru, probabil pentru că reflecta un nou aer de modernitate: fusta mini, clasificată anterior drept radicală, era deja o haină foarte comună la începutul anilor șaptezeci. Nixon a fost și Primă Doamnă care a pozat public purtând costum cu pantaloni, considerat la acea vreme o piesă simbolică a mișcării femeilor pentru egalitate.
O conservatoare neconvențională
Cu toate acestea, pe măsură ce soțul ei se apropia de campania sa de realegere, Pat Nixon și-a asumat un stil mai conservator și mai formal, prelungindu-și tivurile fustelor și purtând jachete care îi acopereau brațele. Evident că nu a fost o coincidență: cunoștea dimensiunea diplomatică a imaginii sale. De altfel, unul dintre look-urile ei este considerat a fi marcat un punct de cotitură în președinția soțului ei și, prin urmare, în istoria națiunii. În 1972, Air Force One a aterizat în China cu cuplul prezidențial la bord, iar Pat a coborât purtând o haină roșie strălucitoare aleasă, cum altfel decât cu intenție. Camerele internaționale de televiziune îi vor urmări fiecare pas pe străzile din Beijing și de aceea a decis să pună în scenă o întreagă experiență vizuală pentru lumea occidentală, al cărei acces în oraș a fost restricționat zeci de ani.