Sîntem copii, de acum vom fi / Plini de uimire, plini de iubire. / Cu ochii vă urmărim, / Ştim de pe acum ce ne-aşterneţi la drum: / Nenumărate flori şi palate, / S-avem noi mîine aur şi pîine. / Voi sînteti nişte nişte eroi, / Dar intr-o zi şi noi.
Noi, în anul 2000, / Cînd nu vom mai fi copii, / Vom face ce-am văzut cîndva, / Toate visele-ndrăzneţe / În fapte le vom preschimba. / Vom fi meşteri iscusiţi / Să vă facem fericiţi / Pe voi părinţii ce veţi fi / La a doua tinereţe în 2000.
Suntem copii, însă vom şti / Să facem ţara ca primavara / Şi mîine va-ntineri. / Vom reuşi, că vă sîntem copii. / Urmînd povaţa / Vom face viaţa / Îndelungată şi minunată. / Şi atuncea nişte eroi / Vom deveni şi noi.
Păi, da! Poate nu chiar în 2000, dar azi, în 2024, putem spune cu mîndrie că am reuşi să construim o ţară minunată în care copiii noştri pot cînta fericiţi aceeaşi melodie, ba chiar în versiune cu upgrade.
Bunăoară, copiii patriei sînt mereu plini de uimire. Nici nu pot fi altfel atunci cînd trebuie să-nveţe după manualele izvorîte din ştiinţa de carte a unor profesori bine aciuaţi în poala unor to’arăşi din Ministerul Educaţiei şi din inspectoratele şcolare. Manuale în care şi părinţii se uită deseori plini de uimire. De altfel, fiindcă e atît de multă uimire în şcoli, funcţionează uimitor de bine metodele de pregătire private şi cele de cadouri pentru Doamna. Aşa, în general, cu uimire se privesc copiii din ziua de azi pe sine, neînţelegînd ce caută ei în viaţa lor.
Copiii patriei sînt şi plini de iubire. Unii se iubesc discret în toaletele şcolilor, fie în pauze, fie în orele de chiul, alţii la vedere, prin boscheţii din parcuri sau în spatele blocurilor. Din ce în ce mai mulţi îşi iubesc nespus dealerii care, la rîndul lor iubesc şcolile şi cartierele bune. Pînă şi bullyingul, de nestăvilit la noi, vine din iubirea unor copiii pentru prietenii lor de haită. Ca să nu mai vorbim despre excesul de iubire din rural unde copiii cu copii asigură cu succes perpetuarea naţiei române.
Neîndoios le-am aşternut copiilor patriei, în devenirea lor ca adulţi, flori şi palate. Unora trandafiri cu spini, altora ditamai vilele. Cei cu trandafiri în curţile lor dărăpănate s-au mulţumit cu un codru de pîine, cei din vile s-au ales şi cu niscai aur din Dubai, că deh, unii copii sînt mai egali ca alţii şi nu toţi părinţii au înţeles, în anii ăştia faini de democraţie, cum stă treaba atît cu capitalismul de epoleţi, cît şi cu cel de partid. Acum, că unii copii sînt educaţi printre parbrizele maşinilor din intersecţii, alţii prestează orice prin dormitoare pentru o hîrtie de 10 lei şi o napolitană, iar alţii ajung cu comă alcoolică în spital, asta tot şcolarizare se cheamă, să fie limpede. Şcoala vieţii. Şi-s chiar norocoşi că nu se duc în vreo unitate de învăţămînt unde pot cădea în latrină sau li se prăbuşeşte tavanul în cap.
În fapt, cei care au rămas în ţară, părinţi şi copii, sînt nişte eroi. Să trăieşti în România zilelor noastre, înotînd voios prin neam-prostie, hoţie, birocraţie şi idioţie, este un act de eroism pentru adulţi, mai ales pentru cei care nu-şi fac pachet odraslele să le trimită peste graniţă. Cît despre cei tineri, slavă domnului există acum TikTok-ul unde copiii patriei îşi pot manifesta în voie viziunea profundă asupra vieţii, îşi pot exprima opiniile critice în ritm vioi de manele şi unde visele-ndrăzneţe devin şi mai îndrăzneţe, ajungînd să fie iute preschimbate în fapte. Tot soiul de fapte pe care adulţii nu le mai pot înţelege neam.
Că aşa ajung copiii patriei meşteri iscusiţi în toate, cu smartfoanele tocite pe Goagăl, pe TikTok şi Facebook, pe Youtube, pe Whatsapp, pe toate reţelele unde pot afla răspunsuri la orice probleme la care părinţii nu vor sau nu ştiu să răspundă, de la eseurile literare şi problemele de matematică, pînă la poziţiile sexuale şi locaţiile magazinelor de etnobotanice. Iscusinţa, în zilele noastre, asta înseamnă: să butonezi cu maximă agilitate telefonul. Chiar şi atunci cînd sînt cu gaşca şi au de vorbit ceva ei între ei, meseriaşii de copii discută numa’ prin mesagerie, nu ca noi, adulţii depăşiţi, care folosim cuvîntul rostit. Şi sînt atît de iscusiţi încît părinţii nu mai reuşesc sub nici o formă să descifreze codurile folosite de ei în dialoguri.
Da, pentru ei, pentru copiii noştri, pentru copiii patriei am făcut noi ţara ca primăvara, însă opera noastră nu e terminată. Rebuturile încă prea multe precum copiii olimpici, copiii care ajung prin străinătăţuri mari ingineri, doctori şi cercetători, copiii care nu sînt atraşi de smartfoane, televizor şi jocuri pe computer, copiii ăştia toţi trebuie să dispară, altfel se duce naibii întreaga noastră clasa politică. Iar fără iscusiţii noştri politicieni cine va mai duce ţara pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres, ha? Şi cine ne va mai face viaţa îndelungată şi minunată?
