Ţară vie, ţară muribundă. Exemplul spaniol.

Tragedia din Spania a emoţionat puternic o lume-ntreagă pe de o parte, prin furia ucigaşă a apelor revărsate şi a furtunilor care le-au precedat, iar pe de altă parte, prin formidabila solidaritate şi mobilizare a spaniolilor pentru ajutorarea sinistraţilor.

Fluviul terifiant de imagini care curge continuu în spaţiul public de la declanşarea catastrofei nu reuşeşte însă, şi nici nu are cum, să redea amploarea reală a tragediei, nici cuvintele tuturor celor intervievaţi de jurnalişti, deşi presa internaţională şi-a făcut din plin datoria în a acoperi realitatea sfăşietoare din teren. Tragedia este mult prea mare pentru a fi oglindită pe de-a-ntregul în naraţiuni şi lentile fotografice.

Este însă suficient pentru noi, românii, astfel încît să putem compara reacţiile autorităţilor, ale instituţiilor responabile şi ale cetăţenilor cu ceea ce s-a întîmplat la recentele inundaţii din ţară. Iar rezultatul este trist, foarte trist pentru noi.

Dacă nici la ei, la fel ca la noi, ES-Alert, echivalentul RO-Alertului nostru, nu a funcţionat, asemănările se opresc aici. Imediat, în primele ore de la revărsarea aplelor am putut vedea o mobilizare de forţe masivă pentru salvarea oamenilor şi animalelor în pericol. Poliţia lor, jandarmeria, pompierii, armata, foarte multe organizaţii nonguvernamentale cu obiective în astfel de situaţii de urgenţă, cetăţeni simpli, pe toţi i-am putut vedea făcînd eforturi uriaşe de căutare şi salvare.

În cazul inundaţiilor de la Galaţi este suficient să ne reamintim de oamenii care au stat ore bune în apele pînă la gît findcă nimeni a ajuns la ei. Nu s-a ajuns la mulţi nici măcar după 24 de ore, chiar 48 de ore, rămînînd în viaţă doar pentru că s-au retras apele.

Am mai văzut la spanioli o dotare şi o pregătire a salvatorilor de cea mai înaltă clasă. Col. Valentin Coman, specialist protecţie civilă, invitatul meu la Frontal, mi-a precizat că protecţia civilă din Spania, aflată în responsabilitatea Directoratului General de Protectie Civilă şi Urgenţe care coordonează toate structurile de intervenţie în caz de dezastre, cele mai importante fiind Garda Civilă (omologul Jandarmeriei noastre) sub autoritatea ministerului de interne spaniol şi, limitat, a ministerului apărării, precum şi Unitatea Militară de Urgenţă a ministerului apărării, este una dintre cele mai bine finanţate, dotate şi pregătite entităţi de protecţie civilă din Europa. Însă la fel de bine dotate s-au văzut a fi şi celelalte forţe angrenate în misiunile de căutare-salvare. Elicoptere de tot soiul, bărci nu mai vorbesc, drone, echipamente de intervenţie complete, de la căşti şi veste de salvare pînă la corzi şi tot ce mai este nevoie pentru a acţiona rapid şi eficient, ca la carte.

Tot ce am putut vedea la noi au fost amărîţii de pompieri cărînd bătrîni în spate, cîteva bărci pe ici, pe colo şi în rest nimic altceva. Şi am mai văzut preţ de vreo două zile niscai armată. Cele două elicoptere care s-au învîrtit deasupra zonei calamitate au apărut după mai bine de o zi, bărcile au apărut şi ele tot cam atunci. Iar Poliţia avea probabil alte preocupări, fiindcă în teren poliţişti n-au fost văzuţi. Toate acestea în condiţiile în care Arafat a cheltuit sute de milioane de euro pe achiziţii pentru intervenţii de urgenţă. Unde sînt, dacă sînt, numai el ştie.

Am mai văzut la spanioli o formidabilă mobilizare a privaţilor şi a cetăţenilor. Şiruri lungi de zeci de tractoare şi alte echipamente grele trimise de firmele spaniole, oameni pe kilometri întregi înşiraţi să ridice lopeţi, găleţi şi alte asemenea obiecte puse voluntarilor la dispoziţie de autorităţi, firme şi organizaţii nonguvernamentale pentru îndepăratrea noroaielor şi mormanelor de resturi fărîmate, alimente şi apă în cantităţi uriaşe îmărţite acolo unde este nevoie de ele, autocare pentru transportul celor care au venit să ajute, o solidaritata extraordinară a cetăţenilor din întreaga Spanie, o mobilizare masivă încă din prima zi.

Mai are rost să mai amintesc cum a fost la noi cu ajutoarele rămase neîmpărţite în sediile primăriilor şi consiliilor judeţene sau împărţite preferinţial? Mai are sens să compar cele cîteva grupuri de voluntari care s-au organizat şi au făcut donaţii din banii lor? Mai merită să mai pomenesc presa care în doar cîteva zile s-a reîntors la politică şi care nu a relatat prea puţin spre deloc din modul jalnic în care autorităţile au fost complet depăşite de situaţie?

Dar poate merită reamintiţi politicienii care n-au scăpat ocazia unor vizite de lucru tovărăşeşti şi a unor băi de mulţime electorale, mulţi ai naibii la număr.

În Spania, cetăţenii au reacţionat astăzi cu revoltă, cu furie la vederea reginei, a regelui şi a premierului, acuzînd conducerea ţării pentru situaţia tragică şi pentru faptul că nu au fost anunţaţi prin ES-Alert. Premierul a fost chiar nevoit să-şi ia tălpăşiţa iute dintre oameni, altfel ar fi riscat să fie linşat. Deşi împroşcaţi cu noroi, regina şi regele au rămas pe loc, printre oameni, cu un curaj şi o demnitate pe care nu le vom vedea niciodată pe meleagurile noastre.

Aţi văzut pe cineva la noi să se revolte pentru lipsa de reacţie a autorităţilor, pentru făcătura aia de Ro-Alert, pentru faptul că Arafat a ţinut sub cheie echipamente de un real ajutor nu numai pentru căutare şi salvare, dar şi ulterior, pentru cazarea şi ajutorul de orice fel al sinistraţilor? Aţi văzut români la uşile autorităţilor locale protestînd pentru ajutoarele nedistribuite, pentru faptul că nu au făcut îndiguiri sau pur şi simplu fiindcă toţi de acolo au dispărut imediat după ce au trecut vizitele de lucru ale şmecherilor de la Bucureşti? Nu. În România, protestul e glumă. Oricît de batjocoriţi şi ignoraţi de autorităţi ar fi românii, merg înainte muţi, cu capul plecat.

Să dea Domnul să nu vedem vreodată în România catastrofe precum cea din Spania sau măcar inundaţii precum cele din “70. Numărul morţilor ar fi de ordinul miilor şi tot ce vom vedea vor fi politicienii care ar promite din birourile lor ce minunate măsuri vor lua în trei zile şi pe Arafat cum ne-ar rînji în continuare de la televizor, lăudîndu-se pe sine.

Spania a dovedit acum că e o ţară sănătoasă, puternică, vie, o ţară care ştie să treacă peste tragedii. Cît de neputincioasă este cu adevărat România încă nu ştim şi sper să nu aflăm vreodată. Însă Galaţiul a fost un puternic semnal de alarmă.