Cu ceva mai mult de 24 de ore rămase pâna la startul oficial al marii zile electorale prezidențiale de peste ocean, analiștii și jurnaliștii nord-americani trag un semnal de alarmă asupra deciziei candidatului republican de a folosi cu putere, și în acest an, „vechile arme de campanie”.
Pe scurt, în opinia acestora, Donald Trump își folosește „cartea de joc” din 2020 pentru a susține, fără temei, dar și fără dovezi, că alegerile din 2024 i-au fost furate.
Conform CNN, i se alătură aliați cu megafoane mari care îi amplifică minciunile chiar înainte de ziua alegerilor stabilite pentru marți, 5 noiembrie.
Trump a făcut afirmații false repetate că democrații înșală în alegeri și a prezentat probleme izolate legate de vot înainte de ziua alegerilor, totul într-un efort de a-și convinge susținătorii să creadă în mod fals că alegerile nu vor fi fost legitime, în cazul în care o națiune întreagă va contasta la 6 noiembrie că fostul președinte a pierdut iar alegerile prezidențiale.
Donald Trump declară răspicat în ultimele zile că votul prezidențial exprimat de către „non-cetățeni” este o problemă larg răspândită în țara sa. El afirmă că nu există nicio verificare pentru buletinele de vot exprimate peste mări sau în diverse baze militare. El a susținut că oficialii electorali folosesc votul anticipat pentru a comite fraude. Trump a adăugat chiar că secțiuni masive incluse pe buletinele de vot prin corespondență sunt ilegitime. Și asta în ciuda faptului că și-a încurajat masiv susținătorii să folosească votul prin corespondență, de data aceasta.
Pe de altă parte, Donald Trump nu se ferește să afirme că singurul mod în care vicepreședintele Kamala Harris, contracandidatul democrat, poate câștiga alegerile prezidențiale din acest an este doar trișând.
„Este regretabil că Donald Trump consideră că drumul său înapoi la Casa Albă trebuie să se facă denigrând o instituție americană de bază, cum ar fi cea a alegerilor”, afirmă Ben Ginsberg, un colaborator CNN și avocat de campanie republicană, care a servit drept consilier general pentru mai mulți nominalizați anteriori ai Partidului Republican.
„Dacă abia începeți să acordați atenție acestui lucru, afirmațiile pe care le auziți în 2024 despre faptul că sistemul electoral nu este de încredere sunt extraordinar de asemănătoare cu ceea ce spuneau Donald Trump și susținătorii săi în 2020”, mai spune același Ben Ginsberg.