Săptămâna trecută, o veste (mai pe surse, așa, cam ca la noi) străbătea țara, dându-i fiori de fericire, chiar dacă se-ncălzise afară! Oamenii au ieșit pe străzi și pe câmpii, pentru a sărbători! Copiii râdeau la soare și mămicile la tătici! Analiștii analizau, căci aveau ce! În sfârșit, națiunea putea să-și ia sufletul de la gură și să nu mai aștepte: PSD și PNL au ajuns la o înțelegere! Alegerile se comasează! Mă rog, măcar unele dintre ele, ca să nu economisim prea mulți bani la buget, că oricum n-avem ce face cu ei! ”Victorie!” strigau fanii social democraților și cei ai liberalilor! Coaliția e solidă și are viziune! Și, evident, comasarea nu e doar o simplă comasare, e și semnul că cele două partide au decis să conducă împreună România mulți ani de acum înainte! Ceea ce înseamnă stabilitate, liniște, echilibru, supraveghere reciprocă! Deci, mai puțină hoție, mai multă competență! Mă rog, cam tot ce visează românul în pragul fiecărui an electoral.
Așadar, europarlamentarele urmau să se țină simultan cu localele, iar cele pentru legislativul național în aceeași zi cu turul doi al prezidențialelor.
Urmașii lui Brătianu au insistat mult pentru prima parte. Pentru că, având mulți primari și consilieri locali, ar fi avantajați de implicarea acestora în campanie și în ziua votului, convingând oamenii să-și exercite dreptul constituțional. Și, astfel, ar evita un scor slab la desemnarea trimișilor națiunii la Strasbourg. Sigur, niciunul dintre ei nu părea preocupat de situația absolut ciudată în care o localitate ar fi avut simultan doi edili, dintre care pe unul, cel cu încă 3 luni de mandat, nu l-ar mai fi ascultat nici portarul primăriei, darămite funcționarii și restul. Mișcarea ar fi adus ceva procente în plus și PSD-ului, aflat în aceeași poziție ”ingrată”, de partid mare. În plus, ar fi dezavantajat clar USR-ul și AUR-ul, ceea ce e un obiectiv important în sine.
Dar, pe de altă parte, nu erau chiar ferm convinși că merită să-și ajute partenerii de guvernare să obțină un scor bunicel, de care să se folosească în negocierile de mai târziu, pentru viitorul executiv. Și-atunci, ca ”să merite”, au cerut la schimb o unire a generalelor cu turul doi al prezidențialelor. Ei bine, deși amețiți de lipsa de leadership, liberalii au mirosit capcana la un moment dat. Această variantă îi dezavantajează, pentru că, oricare ar fi competitorul lor pentru Cotroceni, are șanse minime să ajungă în turul doi și să devină, astfel, o locomotivă pentru lista PNL pentru Parlament. Și riscă să se trezească nu doar cu procentele mult diminuate, dar și cu un AUR umflat de reprezentantul său ajuns în ultima cursă, alături de Ciolacu. Singura soluție ar fi fost să accepte un candidat comun cu PSD-ul, adică pe al acestuia. Primind în schimb, efemerele funcții de premier și primar general, ambele aflate la cheremul majorității din care partidul viitorului președinte ar fi putut ieși oricând, lăsându-i pe liberali cu buzele umflate. Și, cel mai probabil, nu ideea împărțirii pozițiilor le-a displăcut, ci faptul că nu au găsit pârghii prin care să se asigure că, ajuns la Cotroceni, social democratul va respecta acordul. Pentru că problema cea mai mare a tuturor coalițiilor politice postdecembriste a fost trădarea unuia dintre parteneri (și PNL-ul știe bine cum se face, vezi Alianța DA sau USL-ul). Așa că, peste noapte, au început să strige pe mai multe voci că merg singuri la judecata populară și că ei, de fapt, nici nu țineau neapărat, doar s-au gândit la binele țărișoarei.
A fost de ajuns să se întoarcă o secundă Ciolacu pentru a se mai împunge cu Geoană și, surpriză, ia comasarea de unde nu-i! Fugise cu ea în coadă un pedelist în blană de liberal! Acum vom vedea, aleargă social democrații, organizat și cuminți(iți), după el, să recupereze învoiala pierdută, sau îl lasă în plata Domnului, știind că ei au măcelăria cea mai faină din țară, deci… nu trebuie decât să aștepte să i se facă foame. Și, prin el însuși, să găsească drumul înapoi. Cu coada între picioare, desigur!
