Eseu publicat în volumul “Caiet Documentar. Energia – Concepte și instrumente operaționale”, Editura Club România, București, 2019
Primul pas: Transformarea sistemului de educație
În aproape oricare altă ţară din lume, afirmația că educația este o prioritate guvernamentală permanentă ar trece drept o banalitate crasă. La noi, se construiesc strategii electorale şi programe de comunicare politică, în jurul acestei teme. Faptul că acest subiect este unul de campanie – care, cu alte cuvinte, suscită dezbateri – indică fără greş că, din păcate, în România, educația este foarte departe de a fi o prioritate.
Constatarea este întărită de cifre: procentul din PIB alocat învăţământului şi cercetării este nu numai cel mai mic din UE, ci cu mult în urma unor state care nu sunt considerate a fi făcând parte din lumea civilizată. Din cauză că nu a fost şi nu este o prioritate, sistemul de învăţământ românesc a acumulat o serie întreagă de probleme, care îl fac să nu mai fie un factor de progres social şi nici un mijloc de afirmare şi selecţie individuală a valorilor. Aceste probleme structurale sunt, în ordinea importanţei lor sociale, următoarele:
- 1. Subfinanţarea;
- 2. Hemoragia creierelor;
- 3. Absenţa oricărei planificări a învățământului;
- 4. Politizarea întregii structuri administrative.
Un fenomen distructiv, cauzat de absența planificării în sistemul de educaţie, a fost cel al necorelării cifrelor de școlarizare cu piața muncii şi demografie. Ignorarea pieței muncii a produs un sistem de învăţământ care a scos pe bandă rulantă politologi, sociologi, manageri, PRişti, adică şomeri.
Mediul de afaceri din România semnalează, ori de câte ori prinde ocazia – în mass-media, în cadrul unor conferinţe sau a discuţiilor informale – că se confruntă cu o mare problemă: lipsa de resursă umană calificată.
Necorelarea sistemului de educaţie cu piaţa muncii a reuşit să prăbuşească atuul economic cu care am ieşit din comunism: forţa de muncă de înaltă calificare.
Pe de altă parte, o altă realitate este că mediul de business nu prea s-a înghesuit să investească în sistemul de educaţie dar acest aspect face obiectul unor alte discuţii.
Un alt fenomen pervers al ignorării pieţei forţei de muncă şi a formării unor cohorte de absolvenţi de instituţii de învăţământ superior care nu ştiu să facă nimic este inflaţia din administraţie. Toţi bat la porţile instituţiilor, în ministere, agenţii, primării. Parola de acces este: nepotism.
Astfel ne-am trezit cu popularea unor instituţii strategice cu tot felul de indivizi care ruinează în loc să dezvolte, să construiască.
Este sinucigaş să ignori atuurile României în domeniul energetic şi să faci infuzie de resurse umane slab calificate în instituţiile care gestionează arhitectura domeniului energetic.
Energy Literacy, cheia unor cetățeni responsabili ai secolului XXI
Un program național de alfabetizare energetică are menirea de forma cetățeni care au o înțelegere comprehensivă asupra complexității utilizării energiei în viața de zi cu zi și asupa impactului pe care producția și consumul de energie îl au asupra mediului și societății. Cetățenii alfabetizați energetic vor fi stimulați să adopte decizii fundamentate în baza unor dovezi științifice astfel conceptul de energy literacy este strâns legat și cu cel de implicare civică, atitudini și comportamente responsabile față de mediul înconjurător.
În ţările civilizate, conceptul de energy literacy este luat în serios de toţi actorii implicaţi în sistemul de educaţie. Desigur, curricula de studiu sunt în strânsă legătură cu strategiile de ţară şi planurile naţionale de dezvoltare durabilă. Încă din clasele primare elevul începe să înţeleagă, prin joc şi experimente, importanţa domeniului energiei. Tot atunci se consolidează şi cultura respectului pentru mediul înconjurător şi se rafinează, temperează tendinţele de risipă (apă, mâncare, energie electrică).
Într-o eră dominată de robotizare, automatizare şi multă poluare, alfabetizarea în domeniul energiei este la fel de importantă precum alfabetizarea digitală. Instruirea în domeniul energiei devine o componentă esenţială pentru viitorul comunităţilor, iar aceasta trebuie să înceapă din clasele primare. Din păcate, mulţi dintre noi am considerat energia ca un dat firesc şi nu am reflectat, în profunzime, la fiecare componentă a puzzle-ului energetic. Alfabetizarea energetică are menirea de a forma cetăţeni responsabili în privinţa opţiunilor de energie cu scopul de a deveni conştienţi în privinţa consumului şi a surselor de energie. Mai mult, vor înţelege consecinţele care decurg din consumul şi conservarea energiei.
Frumuseţea acestui domeniu este că poate depăşi graniţele ingineriei sau ştiinţelor naturale şi abordarea lui se poate face din diverse unghiuri: istorice, civice, sociologice, politice, psihologice. Deci nu este musai să fii as în ale formulelor matematice şi să cunoşti nu ştiu ce subtilităţi din domeniul fizicii pentru a înţelege utilitatea alfabetizării în domeniul energiei. Dincolo de ocrotirea mediului înconjurător şi de preocuparea pentru sănătatea planetei, se poate traduce totul şi în termeni pragmatici de optimizare a costurilor la factura de energie. Dar aceste reflexe de economisire, într-o manieră înţeleaptă, se şlefuiesc în timp şi sunt dobândite într-un sistem de educaţie care acordă atenţie subiectului energetic.
România educată înseamnă tineri pregătiţi pentru provocările celei de-a patra revoluţii industriale şi tranziţiei globale prin care trece domeniul energetic.
În capitolul UNESCO Understandings of literacy se avansează patru chei pentru înțelegerea conceptului de alfabetizare:
- alfabetizarea ca set autonom de abilități
- alfabetizarea aplicată, practicată și contextualizată
- alfabetizarea ca proces de învățare
- alfabetizarea ca text
Acest set de interpretări pot fi aplicate și în contextul alfabetizării energetice astfel:
- alfabetizarea ca set autonom de abilități – Abilitatea de a dezvolta cunoștințe și a înțelege concepte legate de energie
- alfabetizarea aplicată, practicată și contextualizată – Aplicarea cunoștințelor și înțelegerii energetice în viata de zi cu zi, conservarea energiei, opțiuni energetice
- alfabetizarea ca proces de învățare – ca abordare constructivistă, accesarea de informații relevante despre energie dintr-o serie de surse pentru dezvoltarea unei viziuni personale asupra tehnologiilor generatoare de energie, surselor de energie și posibil comportamente de conservare
- alfabetizarea ca text – Participarea la discuții și interpretarea subiectelor care abordează tema energiei
În cadrul studiului Energy Literacy Scale, DeWaters and Powers (2013) sugerează că alfabetizarea energetică ar trebui considerată un efort educațional, prin împuternicirea indivizilor să aleagă comportamente adecvate legate de energie în viața lor de zi cu zi.
O nouă elită în domeniul sectoarelor energetice
Poziţia geografică, resursele naturale ne-au conferit câteva beneficii deloc de neglijat în domeniul energiei: am construit prima rafinărie din lume, am folosit primii petrolul lampant în iluminatul public (Bucureşti), Timişoara a fost primul oraş din lume care a folosit iluminatul cu lămpi electrice şi printre primele din lume care a utilizat tramvaiul electric ca mijloc de transport în comun, Turda a fost primul oraş european iluminat cu gaze naturale.
România este cel mai mare producător de energie din Europa Centrală şi de Est folosind un mix divers, unul dintre cele mai bune din Europa din punct de vedere al energiei verzi sau puţin poluante.
Forţa de muncă de înaltă calificare ar trebuie să gestioneze şi să transforme în coordonate de dezvoltare ale României toate avantajele din domeniul energiei. Indubitabil, se pot identifica soluţii pe termen scurt şi mediu. Însă, acţionând astfel, viitorul nu va fi unul îmbucurător din cauza faptului că alfabetizarea în domeniul energiei nu intră în nicio strategie legată de sistemul de educaţie. Preocuparea pentru alfabetizare în domeniul energiei trebuie să înceapă încă de la grădiniţă, şcoala primară. Există modele de succes de unde ne putem inspira – modelul scandinav al lecţiilor desfăşurate în pădure care familiarizează copilul cu elemente de bază ce ţin de domeniul energiei. Acesta se bazează pe transmiterea informaţiilor prin joc şi explorare tocmai pentru ca învăţarea să fie o activitate plăcută şi dinamică pentru copii.
A patra revoluţie industrială şi apariţia tehnologiilor moderne reprezintă oportunităţi pentru sectorul energetic din România. În prezent, suntem printre primele trei ţări din Uniunea Europeană cel mai puţin dependente de importurile de energie – 21%. Însă, ţinând cont de provocările majore cu care se confruntă sectorul autohton de producere de ţiţei şi gaze, corelat şi cu creşterea cererii interne de energie, trebuie să luăm în calcul utilizarea unor tehnologii sofisticate pentru a descoperi şi exploata noi zăcăminte şi a menţine acest nivel de independenţă energetică.
Ori pentru a realiza acest obiectiv este nevoie ca facultăţile de inginerie din România să formeze specialişti pregătiţi pentru provocările secolului XXI în domeniul energiei. Studenţii trebuie să fie expuşi la proiectele de business ale marilor companii din sectorul energetic tocmai pentru a cunoaşte realitatea domeniului şi a se adapta rapid la noile situaţii şi provocări care ţin de digitalizare şi sustenabilitate.
Tot a IV-a revoluţie industrială va genera şi tranziţia către un sistem energetic modularizat şi democratizat, fenomen remarcat şi de Iulian Crăciun într-un editorial care face referire la „trecerea la reţele inteligente capabile de optimizare la nivel local, o mai bună favorizare şi stimulare a comportamentului de consum şi redistribuirea beneficiilor într-un mod mai corect, mai transparent“. Un astfel de fenomen presupune un mix de alfabetizare în domeniul IT şi în cel al energiei deoarece viitorii cetăţeni vor trebui pregătiţi pentru oportunităţile, dar şi ameninţările unor tehnologii precum Internet of Things, Inteligenţa Artificială sau Blockchain.
Doar un sistem de educaţie sănătos care să formeze specialişti în domeniul energiei va da naştere unui mediu de business competitiv şi performant. Se simte nevoia unui Big Push, aşa cum spunea în 1943 Paul Rosenstein-Rodan, a unei clase de manageri în energie cu mentalitate şi pregătire pentru expansiune economică, achiziţii şi influenţă regională. Mai mult, viitorii manageri din cadrul companiilor de stat vor lupta contra rispei banului public şi vor evita falimentele prin administrarea eficientă a activelor pe care le au în proprietate.
Educaţia este şi cea mai bună măsură preventivă anticorupţie.
Factorul politic profită de lipsa de apetenţă a publicului pentru domeniul energetic – prea tehnic şi criptic – şi foloseşte muniţia influenţei, a nepotismului, pentru a trage tunuri şi a pune mâna pe sectoare care presupun bani mulţi.
Domeniul energiei nucleare este unul generos: peste 400 de reactoare nucleare operează în peste 30 de ţări, 65 de reactoare sunt în construcţie şi 173 în curs de planificare. Acest aspect în corelaţie cu faptul că reactoarele nucleare au o durată de viaţă între 20 – 40 de ani apoi sunt fie upgradate, fie dezafectate, rezultă că la nivel mondial există continuă cerere de ingineri specialziaţi în domeniul nuclear (salariul acestora ajungând în medie la peste 5.000 euro/lună). Dincolo de dimensiunea externă, energia nucleară în România deţine o parte semnificativă din coşul energetic, asigurând aproximativ 18% din producţia de electricitate.
Poate că acum, mai mult ca oricând, mediul de business din sectorul energetic va trebui să investească mai mult în sistemul de educaţie prin realizarea unor parteneriate de lungă durată cu facultăţile de profil. Desigur, efortul mediului business trebuie susţinut şi de stat printr-un demers de adaptare a programelor şcolare care trebuie corelate cu rapiditatea dezvoltării din domeniul ingineriei energetice.
Rezultatele unui program naţional inteligent care să genereze politici publice de alfabetizare în domeniul energiei se vor observa în timp, nu de pe o zi pe alta, iar un astfel de proiect este necesar nu numai pentru bunăstarea fiecărui cetăţean, dar şi pentru a putea fi folosit ca un instrument pentru descifrarea viitorului: milioane de români, cetăţeni europeni care înţeleg importanţa eficienţei energetice şi a administrării responsabile a resurselor, viitori specialişti bine plătiţi în industrie, dar şi o clasă de manageri de top pregătiţi pentru expansiunea economică regională şi pentru modernizarea companiilor din energie.
