Zilele acestea, până la finalul verii, se mai poate vedea la București la Muzeul Național de Artă al României expoziția „Un secol de pictură basarabeană – O sută de opere din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei”. De ce este de profitat de acest eveniment cultural?
Răspunsul foarte scurt este pentru că expoziția este defapt despre noi, despre istoria noastră modernă și recentă și lecția pe care o primim este una neprețuită: avem o artă tânără, dar foarte creativă.
Acest demers cultural, deosebit de lăudabil, este reluarea unei legături mult mai vechi culturale, care poate fi trasată până la epoca lui Ștefan cel Mare și la moștenirea noastră comună a artei bizantine. Însă, pentru perioada modernă, relațiile strânse în domeniul instituțiilor culturale între București și Chișinău încep după Marea Unirea. Mai exact în perioada 1919 și 1922 Bucureștiul trimite la Chișinău inspectori pentru a observa și reorganiza Academia de Arte de acolo după tipicul central de la capitală.
Efortul de reorganizare va ce celebrat în 1922 printr-o primă expoziția de artă basarabeană la București și apoi perpetuat prin participarea anuală la Saloanele Oficiale de la București a artiștilor educați în acea provincie a României Mari.
Urmărind vicisitudinile timpului, ale alegerilor politice și ale schimbărilor teritoriale, influența de la București se ve pierde din punct de vedere administrativ, doar că arta este un limbaj universal, iar lecțiile deja asimilate de arta de la București, cât și de cea de la Chișinău nu se vor pierde. Și chiar dacă cele două „provincii” vor intra din sfera din influență a Uniunii Sovietice și primesc infuzii de realist socialistă, un anume spirit comun artistic se păstreză.
Expoziția „Un secol de pictură basarabeană” este și o lecție de manual de istoria artei românești și basarabene pentru că cele două școli se îngemănează foarte mult. Ele pornesc din același punct al dezvoltării artei europene, după impresionismul francez, și amândouă primesc infuzii în cantități diferite de romantism slav și realism rus. Nu este o pictură rea sau urâtă sau de periferie, nicidecum, în nici una dintre școli. Este o pictură care preia foarte mult din modalitate în care însăși pictura românească a evoluat, însă pune o lupă mai mare pe anumite trăsături.
În arta din spațiul basarabean familiile de creație europene – întunecate/lunare/melancolice de tip Rembrandt și cele solare/aeriene/luminioase tip Andre Lhote, spre exemplu, sunt mult mai puternice și diferențele se văd mult mai accentuat. La noi încă binomul este destul de redus la dubletele: Pallady-Petrașcu sau Baba-Ciucurencu. „Dulșile grai” moldovenesc este mult mai transparent în a reda pe pânză aceste familii de creație diferite în spatele cărora se înscrie școala de artă din Basarabia.
Vedem, pe de o parte pictura solară plină de viață și de sevă a Valentinei Rusu-Ciobanu și pictura plină de melancolie, de meditații și reflexii profunde, a lui Mihai Grecu – pentru a forma doar un binom al artiștilor ce dau maturitate artei basarabene.
Nu în ultimul rând, expoziția este o amintire a hărții mari a artei românești, care implică această unicitate a artei basarabene, dar care implică și arta realizată în Dobrogea (la Mangalia sau Balcic), precum și cea de la colonia artistică de la Baia Mare. Arta este universală, diversă și foarte diversificată – este păcată că pentru un timp, am uitat cât de complexă și cât de puternică este această artă tânără create pe meleagurile țării noastre.
Vizită placută!
