La ora când, luni, Consiliul de Securitate al ONU, aproba Rezoluţia Statelor Unite privind încetarea focului în Gaza (foto de la dezbateri) – adică Planul Biden în trei etape prezentat de preşedinte încă de pe 31 mai şi atribuit atunci Guvernului Netanyahu – Secretarul de Stat Blinken se afla deja în Orientul Mijlociu (turneul Cairo-Ierusalim-Amman-Doha), încercând să netezească drumul spre pace.
În optimismul său cu irizări electorale, preşedintele Biden, a postat imediat pe Twitter (X): „Consiliul de Securitate al ONU tocmai a adoptat Rezoluția noastră prin care a cerut Hamas să accepte acordul de a stabili o încetare a focului cu eliberarea ostaticilor. Hamas spune că vrea încetarea focului. Această înțelegere este o oportunitate de a demonstra că sunt serioși”. Doamna Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul american la ONU, tocmai ce declarase la dezbateri: „Luptele ar putea înceta astăzi, dacă Hamas este de acord cu acordul aprobat acum de Consiliul de Securitate”.
Aflat pe aeroportul din Cairo, şeful diplomaţiei americane a reluat şi a accentuat ideea: „Mesajul meu pentru guvernele din regiune, pentru oamenii din regiune: dacă doriți o încetare a focului, presaţi Hamas să spună da”. Presiunile au şi început. Egiptul şi Qatarul i-au prevenit pe oficialii Hamas din exil că, în cazul în care nici de data aceasta nu se va ajunge la un acord, vor fi obligaţi să părăsească Doha.
Reprezentanţi ai Hamas salutaseră iniţial Rezoluţia, apoi s-au răzgândit iar acum cer… garanţii scrise din partea Statelor Unite că va exista o încetare permanentă a focului şi Armata israeliană se va retrage din Gaza.
Cât priveşte poziţia Guvernului de la Ierusalim, aceasta a fost ambiguă din Shabbatul în care preşedintele Americii a prezentat Planul. Premierul Netanyahu a făcut, cu referire la acesta, chiar cu o săptămână înaintea întrunirii Consiliului de Securitate al ONU, o serie de remarci mai mult decât rezervate, subliniind că orice propunere de încetare a focului de durată este exclusă fără distrugerea completă a Hamas, catalogând o astfel de propunere „un non-starter”.
La dezbaterea Rezoluţiei, doamna Reut Shapir Ben Naftaly, coordonatorul politic al Misiunii Israelului la NATO, a spus-o explicit: „Să ne aducem toți ostaticii înapoi acasă și să desființăm capacitățile Hamas, să ne asigurăm că Gaza nu reprezintă o amenințare pentru Israel în viitor (…). Odată ce aceste obiective sunt îndeplinite, războiul se va încheia”.
Nu este, în acest moment, deloc sigur dacă noile negocieri indirecte aflate în desfăşurare, de data aceasta având în spate Rezoluţia Naţiunilor Unite, negocieri mediate de SUA, Egipt şi Qatar, vor putea opri războiul. Cu atât mai puţin clar este statutul Gazei (şi al Cisiordaniei), dacă acest război se va încheia atât de curând pe cât îşi doreşte preşedintele Joe Biden – adică înainte de încheierea campaniei electorale, înainte de a scădea iremediabil în sondaje.
Nu sunt semne că „ceaţa războiului” din Gaza se va risipi în viitorul foarte apropiat. Pentru liderii Hamas, zecile de mii palestinieni, victimele civile ale unui război care a depăşit opt luni, sunt mană cerească în faţa lumii, sunt „martirii cauzei”, cu cât mai multi cu atât mai bine. Pentru liderul celui mai de extremă-dreapta Executiv din istoria Israelului, continuarea războiului e garanţia rămânerii sale la putere.
