Îndrăgitul actor Sandu Pop, cel cunoscut de o țară întreagă drept Vărul Săndel, a inaugurat recent școala primară și grădinița din satul Zauan, județul Sălaj.
Sandu Pop, care este și ambasador al Asociatia BookLand, cea care s-a implicat și lucrările de renovare ale celor două instituții de învățământ, a petrecut câteva ore bune printre cei 80 de elevi din localitate, dar și printre și dascălii din sat.
„O venit Moș Crăciun și la școala din Zauan, in comuna Ip, judetul Salaj! Am avut o mare și aleasă bucurie să fiu Ambasador BookLand pentru inaugurarea unei școli, pentru luarea în recepție, cum se zicea odată, a lucrărilor de reabilitare și modernizare a școlii. Mi-o dat Dumnezeu fericirea întâlnirii cu niște oameni tare faini, entuziaști și mai ales, tare harnici. De la primar, la clopotar, director, educator, toți au prins cu nădejde de mâna întinsă de BookLand pentru a reface școala și pentru ca micuții de azi și maturii de mâine să se poată dezvolta și să se bucure de condiții prielnice pentru a învăța. Implicați cu tot ce a putut fiecare, părinții copilașilor au dat o mare mână de ajutor meseriașilor, oferind mese calde pe rândul satului, așa cum se zice la noi. Cu profesori, învățători, directori dedicați, cu un primar și un viceprimar deschiși la minte și cu înțelepciunea oamenilor simpli și faini, proiectul acesta o ajuns la final. Ca lucrări zic, pentru că, el de abia acum începe cu adevărat”, a declarat actorul Sandu Pop.
Lucrările de renovare și dotare au avut loc în perioada iulie – octombrie 2023, iar valoarea totală a investiției a fost de 135.000 euro, sponsorizările atrase de către Asociația BookLand însumând 100.000 euro, restul fiind aduși prin contribuția Primăriei Comunei Ip, prin achitarea integrala a manoperei.
De asemenea, cazarea și hrana muncitorilor au fost asigurate de către comunitatea din satul Zauan, care a pus mână de la mână pentru ca aceștia să aibă condiții optime de lucru pentru renovarea școlii și a grădiniței.