18.5 C
București
sâmbătă, 13 aprilie, 2024
Google search engine
EDITORIALVidra fără Răzvan

Vidra fără Răzvan

Suntem la trei luni distanță de alegerile comasate. Piața zburdă de nume, de variante, de independenți, de bârfe și zvonuri, capul de listă al celor două partide care guvernează e comun, precum al vidrei, dar reunit într-unul singur, feminin. Imediat a apărut și un nume, Luminița Odobescu, fără confirmări și infirmări oficiale. Nu va fi ea, mi se spune. Dar de ce ar fi sau nu ar fi?

Nu există zi să nu auzi că miza mare e aici pe Dâmbovița – câștigarea Capitalei e prima cărămidă spre victoria finală. Dar ce să vezi?! Cele două partide nu au niciun om de partid care să merite măcar candidatura, dacă nu și victoria. E o concluzie firească având în vedere că se tot caută “independenți”. Au avut patru ani să construiască gospodari buni, să îi aducă în fața electoratului, mândri că nu și-au bătut joc de resursa umană internă, dar nici de susținători. Se bazează că turma votează orice va fi pus sub semnul „stabilității”.

Ultimul sondaj CURS arată altceva. Și cred că Nicușor Dan, oricât a enervat printr-o comunicare deficitară, cu lipsă de atenție pentru ceva esențial – spiritul comunitar, apartenența la oraș prin evenimente de viață și bucurie – cu apa caldă care era rece, are procentul real în sondaj. Măcar nu a furat – cel mai vehiculat argument în favoarea lui. Asta arată și ce crede românul despre marea tagmă a aleșilor.

Cu excepția USR, care și-a prezentat oferta pentru europarlamentare, bâjbâim cu telecomanda în mână și cu supoziții fără prea mult temei. În primul rând, pentru că partidele nu și-au prezentat nici măcar criteriile care vor sta la baza selecției, ca să putem intui bine. Ar putea să ne spună: Frați români! Nu avem multe criterii, pentru că nu avem nici multe principii. De fapt, avem unul singur și sănătos: principiul de a nu avea principii.
Mai țineți minte discuția despre reducerea numărului bugetarilor de prin instituțiile statului? Ne-a înfierbântat domnul prim-ministru cu reforma bugetară. Realitatea e că numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a crescut în decembrie 2023, comparativ cu ianuarie același an, cu 13.564. Poate că trebuia, dar dl Ciolacu ne-a spus altceva, că e prea mult și se va ocupa direct și fără menajemente. Despre reducerea numărului secretarilor de stat nici nu se mai aduce vorba.

În schimb, rămânem țara cu cele mai multe mame minore – 7000, în 2022, din Uniunea Europeană. Așteptăm statistica din 2023. Se putea mai rău, ar spune cei care își așează pe liste primari implicați în scandaluri de abuzuri sexuale. Dar, dacă sunt buni gospodari, ce mai contează etica și morala? Mofturi! Și oricum România nu e pregătită pentru educație sexuală în școli, că e un „afront la inocență”. Iar 7000 de mame minore e, pentru aleşi, doar o cifră a unora care nu se pun, fiindcă nu au drept de vot.

Adriana Săftoiu
Adriana Săftoiuhttp://canal33.ro
Adriana Săftoiu este specialist în comunicare, fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei României şi invitat permanent al emisiunii LA SUBIECT, difuzata în fiecare vineri seară de la ora 19.00 pe Canal 33 HD
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments