9.6 C
București
vineri, 1 martie, 2024
Google search engine
DiverseZăpada, darul ceresc al iernii

Zăpada, darul ceresc al iernii

Să lăsăm copiii să se bucure de zăpadă, minunea albă văzută atât de rar, căci natura e frumoasă în fiecare anotimp.

In copilărie, spre bucuria noastră, a copiilor, zăpada depășea frecvent jumătate de metru. 

Nu cred că pot descrie în cuvinte bucuria cu care așteptam zăpada, Nici nu începea cerul să-și cearnă primii fulgi, că deja ne înființam la ferestre și stăteam nemișcați, cu nasul lipit de geam, cântărind aproape cu ochi de bijutier, calculând cât de repede se va depune stratul de zăpadă pentru o joacă strajnică.

Pe strada pe care locuiam nu prea mai circulau mașini de când bariera se mutase în celălalt capăt al orașului. Rar treceau agregatele speciale care deszăpezeau carosabilul.

utilaj de deszăpezit în acțiune

Dimineața, la șapte, plecam spre școală cu gând de întoarcere, de joacă, bulgări si oameni de zăpadă.  

Nu știam la ce oră se trezeau adulții. Dar stiu că niciodată nu trebuia să ne luptăm cu nămeții. Pe trotuar erau poteci gata făcute, zăpada era curățată conștiincios pentru ca noi, copiii, să putem trece spre școală.

Potecile pe trotuare erau făcute de locatari

Acolo unde locuiau doar bătrâni neputincioși ajutau vecinii, niciodată nu lăsau portiunea necurățată.

După ore ajungeam acasă luptându-ne și luând cu asalt toți nămeții, mormane albe troienite. Ne făceam repede temele, să mai prindem lumină si ieșeam afară să aducem ofrandă iernii.

Ne adunam în cete, strângeam zăpada, o rostogoleam, o sărutam cu buzele, cu ochii, o mângâiam, icneam. Făceam mătănii, ne închinam zăpezii și o luam de la capăt. Și zăpada ne asculta ruga, și se lăsa modelată de mâinile noatre puțin pricepute, căci o troieneam după bunul plac.

După ce terminam temele ieșeam cu toții la joacă

Și adunam zăpada în bulgări mari și rotofei. Ne rostogoleam odată cu bulgării, care se dospeau în mâinile noastre și îi vedeam cu bucurie de nedescris cum devin uriași pe lângă noi.

Apoi urma „chinul” să-i urcăm unul peste celălalt. Ultimul, al treilea, cel mai mic, prindea viață, căci dintr-un buzunar scotea nasul un morcov strecurat de o bunică grijulie. De nicăieri, cu precizire de magician se ițeau cărbunii, taman buni de ochi și nasturi. Aveam și recuzită, căci încă de prin toamnă, când se pregăteau casele și curțile pentru iernat, cratițele cu smalțul sărit și măturile ciufulite ce ieșeau din uz erau puse de părinți deoparte, intr-un colț de magazie, pentru iarna ce va fi venit.

Paznicul uriaș al iernii – omul de zăpadă

Și Doamne, ce mândri și bucuroși eram când priveam la uriașul de zăpadă cu ochi negri!

De undeva, de nicăieri, proiectile cădeau peste noi, căci un unchi șugubăț ieșea ca din întâmplare din casă, îsi făcea pe șest provizii și începea bătaia cu bulgări

Rădeam și chiuiam, cădeam, ne ascundeam în zăpadă și bulgării zburau în toate părtile, cu predilecție spre geamuri.

Să ne ascundem de bulgări sau să păzim omul de zăpadă?

La ceas de noapte, abia atunci simțeam frigul, intram în casă.

Zăpada de atunci nu era „iadul alb”, nu era urgie, nici „autorități luate prin surprindere”. Pe atunci iarna era anotimpul alb, cu ger, cu lapoviță, cu ninsori abundente. Și era atât de așteptat de copii!

Veronica Diac
Veronica Diachttp://canal33.ro
A preferat întotdeauna să facă munca „nevăzută” a unei redacții jurnalistice, cea de documentare, extrem de prețuită și de căutată atunci „când îți arde buza”, dar care îl lasă mereu în umbră pe autorul ei. E specializată în relația presei cu instituțiile bancare, de asigurări sociale și de sănătate, dar și pe spinoasa problemă a pensionării. Pasiunea ei cea mare e însă să scrie povesti urbane despre locuri și personaje care au făcut cândva „istorie”!
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments