Bijuteriile, aceste comori care ne înconjoară și ne încântă privirea, au o istorie fascinantă și o simbolistică puternică. Astăzi, 13 martie, este ziua în care bijuteriile sunt sărbătorite la nivel mondial.
Se spune că bijuteriile sunt cea mai veche formă de artă a omenirii, forma universală de adoratie. Ele au existat cu mii de ani. Data de 13 martie marchează Ziua Bijuteriilor la nivel internațional și reprezintă ocazia perfectă pentru a pune în lumina reflectoarelor bijuteriile deja avute sau, bineînțeles, de a achiziționa altele noi.
Istoria arată că primele podoabe, purtate ca amulete sau pentru a arăta statutul unei persoane, provin din Paleolitic și erau formate din scoici sidefate, dinți, pietre colorate, fildeș.
După ce se vor descoperi metalele prețioase (aur, argint), alături de pietre prețioase și semiprețioase, podoabele se transformă în bijuterii, ce sunt catalogate din prisma civilizațiilor care le-au creat:
În anul 3000 î.e.n. sumerienii confecționau bijuterii din aur și argint împodobite cu lapis lazuli, carneol și agate.
Egiptenii, în anul 2000 î.e.n., confecționau bijuterii ample, sofisticate, decorate în principal cu lapis, carneol dar și cu turcoaz.
Valea Indului, în anii 3000 î.e.n se remarcă printr-o mare varietate de pietre folosite, ca safirul, rubinul, smaraldul.
Civilizația chineză, are un cult pentru jad, calcedonii și ametist.
Civilizația greacă, începând cu anii 500 î.e.n. va prelucra cu măiestrie aurul și argintul, pe care le va îmbogăți cu granat sau smarald.
Civilizația romană, se remarcă prin pietre încărcate cu semnificații: perla, jaspul, piatra soarelui, ametistul, chihlimbarul, smaraldul, pe care le aduc din toate colțurile imperiului.
Având ca model bijuteriile lumii antice, tehnicile de prelucrare a metalelor devin din ce în ce mai sofisticate. Stilurile artizanilor din cele două imperii romane, de apus și de rărăsit, se amestecă cu arta otomanilor și bijuterii deosebite apar la toate curțile regale ale epocii.
În evul mediu bijuteriile erau accesibile numai înalților vremii, regi sau episcopi bogați. Restul societății nu avea access decât la bronz, plumb și email. Fiind o perioadă cu lupte religioase, simbolurile sunt frunzele, florile, animalele, îngeri luptători. Tot acum se descoperă arta tăierii pietrelor prețioase, acestea fiind mai degrabă șlefuite.
Perioada Renașterii este cunoscută prin întoarcerea privirii culturale către valorile antichității, către explorare, artă și știință, iar bijuteriile devin și ele mai diversificate și mai intense. Pentru prima oară, artizanii bijutieri devin cunoscuți ca maeștri și își fac un renume. Înelele de argint încrustate cu piatre semiprețioase, gravate, încep să se poarte cu mare mândrie, Acum se dezvoltă pentru prima oară și o piață pentru imitații.
Urmează secolul 17 și stilul Baroc cu specificul său înfoiat, bombastic, pompos. Bijuteriile împrumută formele noilor flori aduse de comercianți de peste oceane. Emailul este pictat, gravat sau imprimat cu desene în forme curbe. Pietrele prețioase preferate ale timpului erau perla, diamantul, topazul, smaraldul și rubinul. Pentru prima oară termenul briliant apare pentru a descrie un stil pentru diamantele fațetate.Se poartă cu precădere colierele, cerceii și brățările. Tot în această perioadă se naște girandola, un tip de cercei sau de pandantiv în care trei ornamente atârnate în formă de pară sunt suspendate de un motiv central sub formă de arc sau fundă.
Secolul 18 aduce în prim plan un stil mai aerisit și mai elegant, cu bijuerii purtate în set format din cercei, pandantiv și inel. Datorită luminozității și strălucirii aparte, bijuteriile cu argint in care se montează pietre prețioase ca diamantul, rubinul, safirele, smaraldele, încep să se poarte intens.
Acum apare tehnica numită Cannetille, prinderea pietrelor prețioase și semiprețioase în țesături de argint, fiind oarecum o broderie ce imita moda vestimentară.
Pietrele semiprețioase descoperite în bijuteriile secolului 18 sunt: granatul, topazul, acvamarinul, citrinul, agatele, carneolul, ametistul, perla și coralul.
Secolul 19, denumit și epoca victoriană, continuă să aducă societății inovații tehnice și idei proaspete, dar preferințele în materie de bijuterii se îndreaptă către perioada medievală. Se reîntorc la modă bijuteriile naturaliste, celebrând florile, fructele și vegetația în general. Sunt la mare căutare acum pietrele lustruite caboșon, uneori montate în bijuterii cu simboluri ascunse, romantice, poetice.
În aceeași idee, apar și se poartă intens cameele. Figurile celor dragi sau imagini plăcute erau sculptate în pietre cum ar fi calcedonia, ametistul, onixul sau turcoazul.
Pietrele semiprețioase care au făcut însă furori au fost perla, coralul și sideful. Erau purtate în broșe, ca pandantive, încrustate în brățări sau afișate pe inele simple.
Spre sfârșitul perioadei bijuteriile devin mai minimaliste. Femeile aveau nevoie ca bijuteriile purtate să fie un pic mai simple, mai cotidiene. Este perioada cerceilor cu șurub.
Începutul secolului 20 aduce o mișcare estetică scurtă, intitulată Art Nouveau (1900 – 1920), iar bijuteriile etalează forme fără simetrie.
Numită și la Belle Epoque, perioada începutului de secol 20 freamătă de libertate și curaj estetic. Sunt apreciate pietre ca agatele, granatul, acvamarinul și diamantele. Emailul, sticla turnată și fildeșul întregesc bijuteriile fantastice ale momentului.
Urmează perioada numită Art Deco (1920 – 1945). Bijuteriile Art Deco sunt simple, clare și matematice, însă, pline de farmec. Caracteristic acestor bijuterii este aglomerarea de pietre prețioase. Aurul alb devine preferatul zilei, alături de platină. Ca pietre prețioase folosite amintim diamantele, safirele, rubinele, onixul, smaraldele și perlele. Deoarece permitea crearea modelelor geometrice, filigranul este o tehnică repusă în drepturi. Art Deco rămâne marcantă în istoria bijuteriilor datorită liniilor drepte și a contrastelor.
După al doilea Război Mondial stilul, numit și perioada Retro, devine mai auster. Argintul rămâne, ca întotdeauna, un preferat. Pentru a contracara amintirile nefaste ale războiului, designeri propun modele florale, păsări sau animale și alte elemente naturaliste. Pietrele folosite sunt de dimensiuni mici.
Anii 60 – 70 reprezintă pentru bijuterii o ruptură față de trecut. Bijutierii au lăsat orice convenționalism deoparte și s-au inspirat din culturile orientului, foarte la modă atunci. Totul devine mai tineresc, mai boem, mai cald și multicultural.
La începutul anilor 60 au explodat cerceii și brățările colorate și masive. Cu cât mai lungi sau mai voluminoase bijuteriile, cu atât erai mai la modă. Un material foarte folosit era plasticul.
Formele geometrice au cunoscut și ele o perioadă de succes, și nu numai în zona bijuteriilor.
Anii 70 aduc și ei o nouă schimbare. Apar bijuteriile statement (cercei și pandantive îndrăznețe, masive, cât mai dincolo de normele lor obișnuite). Se poarta, stratificat, colierele și brățările. Încep să se folosească lemnul, sideful, osul, coralul, pietrele de turcoaz.
Anii 80, aduc în prim plan culori precum rozul, neonul, movul, galbenul. Imaginați-vă nuanțele cele mai aprinse ale acestor culori și veți putea vedea paleta anilor disco.Apar colierele uriașe cu mărgele, cerceii supradimensionați, broșele spectaculoase și brățarile foarte late.
În anii 2000, deși se revine tot mai mult la bijuteriile clasice, se păstrează idea că bijuteriile rămân o artă, dar una ce poate fi abordată și purtată de orice individ, indiferent de rang sau statut.
Istoria bijuteriilor datează încă de la începuturile omenirii și continuă să fie scrisă de fiecare dintre noi, căci modul în care alegem să ne purtăm bijuteriile ne definește.
