Se apropie sărbătorile de iarnă, iar magia Crăciunului începe să își facă loc, se resimte în aer, inspirându-ne să căutăm cadouri unice pentru cei dragi. De astăzi mai sunt fix 3 zile până la Crăciun. Suntem aici să vă propunem 33 de cadouri iscusite, câte unul în fiecare zi, care vă vor inspira să alegeți daruri care nu doar încântă simțurile și destinatarii, ci păstrează viu spiritul tradițiilor. Împreună explorăm minunata lume a cadourilor de Crăciun, cu accent pe autenticitatea produselor românești, menite să aducă bucurie și să celebreze bogăția culturii noastre în această perioadă festivă.
Porțelanul este un material fin și elegant, ceea ce îl face potrivit pentru cadouri speciale. Suportul de lumânare din porțelan poate adăuga o notă de rafinament și eleganță în orice casă, mai ales în perioada sărbătorilor.
Suport lumanare “Dantele de Aur”
Porțelan acoperit cu o dantelărie de lumină, pictată cu aur. Magia acestui suport de lumânare amintește chiar și de misticii vremurilor apuse, care vedeau în razele soarelui căile prin care îngerii vizitează lumea. Întruchipează Credința și Încrederea.
Această colecție marca Wagner Arte s-a născut în preajma Crăciunului, dintr-o rază blândă de soare de iarnă care s-a descompus în raze filiforme, de îndată ce a atins unul dintre globurile din porțelan pe care Ana le pregătise să fie pictate. Atunci ea a știut exact ce avea să picteze de Crăciun: din vârful peniței înmuiate în aur ea a imaginat o dantelărie de raze, de la soare până la inima celui ce așteaptă Crăciunul. Sau de la steaua Crăciunului la noi, făcându-ne câte un dar divin, respectiv inspirându-ne o virtute.
Povestea Atelierului Wagner Arte a inceput din iarna anului 2005 datorita pasiunii celor doua surori pentru artele frumoase si pentru acest mestesug. In acest fel, o preocupare traditionala a fost ridicata la rang de arta si adusa in contemporan, devenind un reper in Bucuresti si Romania pentru cadourile de lux.
Wagner Arte Frumoase și Povesti este o poveste care se spune pe porțelan de mai mult de cincisprezece ani și care a devenit un brand recunoscut în lumea manufacturii de lux.
De la începuturile cu seturi din portelan pentru servirea mesei, ceaiului și cafelei, gama cadourilor unicat create în atelier s-a extins treptat, o mare parte din oferta site-ului reprezentând-o astăzi bijuteriile, prima colectie datând din vara lui 2009.
Pe baza conceptelor și planurilor Anei Wagner, alături de artiștii colaboratori ai atelierului, Wagner Arte realizează astăzi numeroase produse de lux, unicat, dar și obiecte de serie mai mare: bijuterii sofisticate și elegante pentru doamne, dar și pentru domni, seturi din portelan din categoria “arta mesei”, corpuri de iluminat, mobilier pictat manual și accesorizat cu portelan Wagner, la care se adaugă cursurile de pictură.
Toate produsele Wagner Arte sunt realizate manual, piesă cu piesă, cu multă atenție pentru detaliu, portelanul fiind pictat manual sau decorat prin tehnica decalco. Din acest motiv, fiecare obiect din atelier, chiar dacă face parte dintr-o colecție unitară, va avea propria poveste și amprentă.