24.9 C
București
luni, 9 septembrie, 2024
spot_img
StiriInternAna Baniciu este însărcinată cu primul copil! Ce sex va avea bebelușul!

Ana Baniciu este însărcinată cu primul copil! Ce sex va avea bebelușul!

Ana Baniciu, cunoscută cântăreață și compozitoare, a făcut un anunț surprinzător pe rețelele de socializare, dezvăluind că este însărcinată. Într-o declarație emoționantă, artista a dezvăluit că ea și partenerul său au reușit să păstreze acest secret prețios timp de peste patru luni.

Ana Baniciu și soțul ei, Edy Kovacs își măresc familia

“Am reușit cumva să ținem acest secret mai bine de 4 luni de zile și mi-am dorit din suflet să fiu eu cea care vă dă cea mai importantă veste de până acum! Familia noastră se împlinește”, a scris Ana Baniciu pe rețelele de socializare.

ana baniciu

Artista a descris starea de fericire și recunoștință pe care o simte în acest moment și și-a exprimat nerăbdarea de a cunoaște “iubirea cea mare” care urmează să vină. Deși se află pe un tărâm nou și necunoscut, Ana Baniciu are încredere că ea și partenerul său se vor descurca așa cum au făcut-o mereu.

În postarea sa, Ana Baniciu a ținut să mulțumească mamei sale, chiar dacă aceasta a decedat. “Multumesc, mama!”, a adăugat ea, alăturând un emoticon de rugăciune și unul în formă de inimă.

Soțul artistei a dezvăluit sexul bebelușului

„Anunț cu mândrie că cel mai epic B2B din viața mea este în curs de realizare. Cu băiatul meu”.

Anunțul cântăreței a stârnit imediat reacții de bucurie și felicitări din partea fanilor și a colegilor din industria muzicală. Mesajele de susținere și urări de bine au curs în comentarii, iar Ana Baniciu a fost asaltată de mesaje de felicitare.

Cu siguranță, aceasta este o veste minunată pentru Ana Baniciu și partenerul său, iar fanii abia așteaptă să afle mai multe detalii despre această nouă etapă din viața artistei.

Simona Stănoi
Simona Stănoi
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Simona Stănoi este jurnalist de presă scrisă și televiziune. A scris în revistele Click!sănătate, Click!pentrufemei, Click!poftăbună, GoldMagazine.ro, a fost reporter al emisiunii Exclusiv Vip și redactor colaborator pentru interviuri publicate în cartea: „Culorile sunetelor“, editura RAO precum si jurnalist de televiziune in productii ale Antenei 1.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

LIVE