Obiceiuri povestite de bunici și părinți, fiecare cu semnificația sa aparte, se regăsesc din belșug în casele noastre în toată perioada Crăciunului!
Se spune, spre exemplu, că beteala cu care înfășurăm bradul de Crăciun ar trebui să ne amintească de scânteile focului aprins de Iosif cu speranța de a încălzi grajdul pentru Fecioara Maria și pruncul Iisus.
La canal33.ro vom povesti astăzi despre beteala apărută în urma unui miracol înfăptuit, se spune, chiar de către Iisus în prima noapte de ajun.
Legenda noastră spune că demult, într-o căsuță cam sărăcăcioasă de la marginea pădurii, trăia o femeie văduvă cu mulți copii.
Se apropia noaptea de ajun și femeia era plină până peste cap cu grija casei, astfel încât nici în cel mai îndepărtat ungher să nu se zărească fir de praf, cum e datina. Regula spune că orice casă trebuie să fie primenită și împodobită pentru a sărbători nașterea Mântuitorului.

Găsise într-o zi in pădure un brad mic si frumos, pe care l-a tăiat si l-a adus acasă, sperând să-l împodobească cu de toate, dar chiar dacă își iubea foarte mult copiii, femeia nu avea cu ce să le cumpere, așa cum era obiceiul încă de pe atunci, mici daruri de Crăciun. Nu avea panglici sau lumânări. Într-un coș ținea ferit cele câteva globulețe căpătate din mila lumii, dar nici că voia să lase bradutul neîmpodobit, așa că a mai agățat în pom câteva mere și nuci, cu gândul că le va face o bucurie copiilor.
Obosită de atâta trudă de peste zi, femeia s-a dus la culcare.
Dar peste noapte, păianjenii pe care îi alungase din colțul casei și care se refugiaseră în pod au coborât înapoi, vrând să se furișeze în cotlonul lor. Luna se scălda în fereastră și lumina odaia, așa că păianjenii au căutat răcoarea dinspre brad care i-a îndemnat să se ascundă între crengi.

Nicio clipă nu le-a trecut prin minte că urmele trecerii lor se vor așeza peste ramuri, căci acestea au rămas acoperite cu o pânză diafană şi albicioasă.

Și era, pe atunci, obiceiul ca micul prunc divin să meargă noaptea din casă în casă și să o binecuvânteze.
A ajuns și la casa femeii cu multi copii și văzu ca bradul de Crăciun era plin de pânze de păianjeni. Și știa Iisus cât muncise biata femeie la grijirea casei și cu câtă trudă împodobise sărăcăciosul brad pentru a putea aduce bucurie copiilor ei, după cum mai știa și că tare necăjită ar fi fost dacă ar vedea că a muncit în zadar.
Și nu degeaba se spune că ajunul este noaptea minunilor dumnezeiesti.
Fiindcă, Iisus se gândi o clipă și apoi a suflat peste pânzele de păianjen care pe dată s-au prefăcut în ghirlande strălucitoare.

Ca prin minune, căsuța femeii se umplu de lumină și totul sclipea în valuri unduitoare de aur și argint.
La sosirea dimineţii, femeia, şi copiii au dat fuga la brad. Dar ce văzura nu le venea să creadă ochilor, au rămas muţi de uimire în faţa priveliştii neașteptate.

Bradul învăluit de beteală și ghirlande sclipea magic sub razele vesele ale soarelui.
Și din acea zi nu există brad de Crăciun împodobit fără beteală, acest îndrăgit element decorativ care adaugă strălucire, măretie și magie.