21.6 C
București
sâmbătă, 13 aprilie, 2024
Google search engine
Mai MulteEvenimenteCel mai mare târg de ciocolată de la noi e deschis până...

Cel mai mare târg de ciocolată de la noi e deschis până duminică, la „Ghica House”, în centrul Bucureștiului!

Cel mai mare târg de ciocolată din România, „Chocolate Saga”, este deschis în acest an între 17 și 19 noiembrie, la Ghica House, în Centrul Vechi al Bucureștiului.

Peste 50 de expozanți din domeniul ciocolatei își vor prezenta pe tot parcursul manifestării colecțiile delicioase de Crăciun, de la dulciuri și praline inedite, la cadouri personalizate, pachete speciale și daruri de lux.

Cele trei zile de târg vor fi animate de 16 demonstrații live susținute de cei mai talentați maeștri ciocolatieri români și patru ateliere pentru public, în care vom experimenta pictură în ciocolată, cum se fac pralinele și modelaje dulci pentru turtă dulce.

Potrivit organizatorilor, în 2023 s-a conturat cu certitudine faptul că  tot mai mulți ciocolatieri aleg să își extindă colecțiile cu linii de ciocolată și praline fără zahăr, păstrând bucuria unui desert delicios.

În plus, peste 50% dintre producatorii români de ciocolată prezenți la Chocolate Saga au cel puțin un premiu național sau internațional câștigat.

Ciocolatierii români își propun să surprindă asistența în weekendul 17 – 19 noiembrie, la târgul de ciocolată din Capitală

Carmela Dragomir, Marinel Bejan și Vera Maxim sunt doar trei exemple de români premiați la nivel internațional pentru creațiile lor inedite și pline de pasiune prezenți la târgul din buricul Capitalei. 

Astfel, la actuala ediție a târgului de ciocolată din Capitală va fi prezentă și pralina premiată în cadrul „Black Sea Fish Festival” . De asemenea, va fi prezentă și pralină din ciocolată albă fără zahăr, cu ganache de lămâie și spirulină cruncky, în timp ce deținătoarea premiului celei mai bune praline din lume, Carmela Dragomir, va arăta publicului cum se creează o pralină vegană.

Valoarea de retail a pieței de ciocolată în România a crescut cu opt procente, ajungând la trei miliarde de lei în 2023. Asta în timp ce piața artizanală și cea de lux au înregistrat creșteri de peste zece procente, la nivelul anului trecut.

Una peste alta însă, specialiștii anunță că prețurile materiilor prime, în frunte cu boaba de cacao, au crescut chiar și de trei ori.

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments