O mașină a Poliției Locale din Constanța a rămas împotmolită în nisip, chiar în dreptul unui punct al Salvamar. Un trecător a filmat strădania celor doi membri ai echipajului de poliție de a scoate autoturismul la asfalt. Imaginile sunt savuroase…
Dacă nu ar fi reale, am putea crede că totul a fost o mică regie a Poliției Locale Constanța, pentru a ne mai descreți frunțile. Însă filmarea este cât se poate de veridică, deși mașina Poliției Locale Constanța are numere de București.
Ce căutau cei doi polițiști acolo nu vom afla probabil niciodată. Cu siguranță nu mergeau la pescuit, căci nu aveau la ei undițe sau lansete. Și nici la plajă, vremea fiind neprielnică.
În încercarea de a impinge Loganul la liman, unul dintre polițiști se descalță și își sumete nădragii până la genunchi, iar celălalt se dotează cu două pungi de gunoi menajer puse peste pantofi.
Cei doi actori fără de voie încearcă să folosească ba niște paleți, ba niște scânduri, pe care să le pună sub roțile din față și să poată astfel urni bolidul din dotare.
După 30 de minute în ajutor a venit o altă mașină de la Poliția Locală Constanța, una mai puternică, un Duster. Însă nici aceasta nu avea să fie salvarea polițiștilor împotmoliți pe plajă chiar lângă un punct al Salvamar.
În cele din urmă o mașină particulară a rezolvat problema, folosind un cablu de tractare foarte lung, astfel încât să nu intre pe nisip și să pățească la fel.
Deși imaginile au devenit publice, Poliția Locală Constanța nu a comentat în niciun fel evenimentul. Se pune însă întrebarea dacă echipajul era în misiune și care ar fi fost aceasta.
Cu titlu de exemplu vă spunem doar că, așa după cum se precizează într-un comunicat din aprilie al Poliției Locale Constanța, un șofer a fost amendat cu 2.600 de lei pentru că și-a permis să meargă cu mașina pe o zonă cu pavele destinată traficului pietonal.
Conform legii, pentru accesul pe plajă cu autoturismul din dotare fără a fi în executarea unei misiuni operative amenda acordată este între 10.000 și 20.000 de lei.