7.9 C
București
sâmbătă, 2 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALCrăciun de portofel

Crăciun de portofel

Multe lucruri am uitat din copilărie, însă fiecare Crăciun îl ţin minte ca ieri. În Ajun, casa mirosea fabulos a sarmale şi cozonac abia scoase din cuptor, mama cînta în timp ce decora casa, iar tata, pontos din fire, orna salata de boeuf cu glume. Undeva, prin spatele blocului meu, se auzeau trecînd grupuri de colindători, unii mai cu talent, alţii mulţumindu-se să pocnească din bici, fain îmbrăcaţi în costume populare.

Mai pe după-amiază plecam cu ceilalţi copii din bloc la urat prin vecini şi nespusă era bucuria la primirea unui măr, a unei mandarine sau a unei napolitane. Seara se-ncheia cu ornatul bradului, un brad natural înalt pînă-n tavan, taman bun de copleşit cu globuri, beteală, luminiţe şi bomboane, printre care strecuram figurinele confecţionate împreună cu mama din carton, mărgele şi paiete. Pînă pe la mijlocul nopţii nu adormeam, pîndind momentul în care ai mei vor pune cadourile sub brad. N-am reuşit niciodată să-i prind în fapt.

În Ziua de Crăciun, de făcut nu făceam nimic deosebit: desfăceam cadouri, mîncam, ne uitam la televizor, moţăiam un pic. Însă în nici un alt moment din an sentimentul de uniune nu se pogora asupra familiei noastre atît de profund şi de puternic precum în acea magică Zi. Spiritul Crăciunului, luminos, blajin şi vibrant în acelaşi timp, ne-nvăluia melodios într-o simfonie de simţiri numită Acasă.

Aşa a fost fiecare Crăciun al copilăriei mele. Al celor din generaţia mea. Apoi undeva, în cei 45 de ani care au trecut de atunci, Grinch-ul consumerist mi l-a furat.

La bradul natural am renunţat de mult timp. Bradul de plastic e comod, nu lasă ace-nfipte în covor, îl cumperi o singură dată şi îl ai ani buni, plus că unul nins, împănat cu conuri şi merişoare şi cu leduri deja montate arată, să fim sinceri, mai mişto ca ăla natural. Eh, nu mai miroase a brad, dar cu un spray de cameră se rezolvă şi problema olfactivă. Iar figurine de carton şi mărgele cine naiba mai stă să confecţioneze cînd e piaţa plină de globuri care mai de care mai sclipicioase şi mai atractive. De ornat nu-l mai ornez în Ajun, dă-o-ncolo de tradiţie, ci mai pe la începutul lui decembrie, să înţeleg ceva din zilele astea în care îmi ocupă loc în sufragerie.

Tot pe la început de decembrie încep să-mi mişune prin bloc preoţii, în foame de parale. Preoţii şi studenţii la teologie. Sună agresiv la uşă, ba mai şi ciocăne insistent dacă văd că nu deschizi. Eu nu deschid. Decît să le dau lor bani, mai bine îi dau copiilor care vin la colindat, că ăştia mici nu vor nici mere şi nici napolitane şi nu mă lasă sufletul să îi văd trişti dacă nu primesc un 50 sau 100 de lei, acolo.

Găştile de colindători s-au adaptat şi ele noilor vremuri. În blugi sau trening, cu nişte cearceafuri pe post de mantii, cu boxele pe umeri date la maximum, răcnesc ceva-uri neinteligibile, insistînd sub geamuri în aşteptarea banilor aruncaţi de la balcoane. O gălăgie infernală amplificată de ecoul dintre blocuri.

Nici la hypermarket nu mai merg, prefer să comand online, super comod. Nu de alta, dar nu mai am răbdare să stau ore în şir la nişte cozi lungi în care oameni nervoşi şi acri se iau la harţă din te miri ce. Oameni cu cărucioarele pline ochi de haleală, băuturi şi chiloţi la ofertă, de parcă ar veni apocalipsa, nu Crăciunul. Că jumătate din alimentele cumpărate vor ajunge în final la gunoi, nu mai contează. După mai bine de trei decenii de la loviluţie, românul încă mai are obsesia stomacului îndesat pînă-n omuşor.

De gătit gătesc pentru Crăciun. Trîntesc nişte sarmale şi marinez carnea de friptură, însă cam atît, că nu sînt mama să mai stau să frămînt aluat de cozonac şi-n ziua de azi oricum poţi cumpăra ce cozonac vrei, la ce bun să-mi pierd timpul aiurea în bucătărie. În timpul ăsta mai bine dau o fugă prin Mall să toc nişte bani la shopping de sezon, să empatizez cu ciurdele de adolescenţi aplecaţi peste telefoane şi peste tăvile cu hamburgeri şi cartofi prăjiţi şi să plîng de mila copiilor transpiraţi tîrîţi de părinţi isterici prin magazinele de jucării în căutarea nu ştiu cărei păpuşi sau nu ştiu cărei maşinuţe cu telecomandă.

Una peste alta, Crăciun modern. Crăciun de consum. Crăciun capitalist în care unii, fie ei tarabagii sau preoţi, vînd, iar marea masă cumpără conştiincios, aliniată, tot ce se poate cumpăra: cozonaci la serie, brazi de plastic, binecuvîntări, ceafă de porc la preţ aproape dublu faţă de restul anului, Moşi profesionişti cu ora şi jucării pentru domolirea copiilor, totul împletit într-un uriaş şi profitabil malaxor de afaceri în care e azvîrlit la tocat însuşi spiritul Crăciunului pe muzică de colinde de import.

Crăciun înzorzonat, zgomotos, futil, tranzacţionat.  Crăciun de portofel. Ca vremurile pe care le trăim.

Col. (r) Daniela Toba
Col. (r) Daniela Tobahttp://canal33.ro
Specialist comunicare publică, absolventă a unei suite de şcoli postuniversitare şi studii de master în cadrul Universităţii Bucureşti, Academiei Naţionale de Informaţii, Academiei de Poliţie şi SNSPA şi are o experienţa profesională de aproape trei decenii câştigată în Departamentul Informaţiilor Publice din Guvernul României, în MApN, SPP şi STS. Este fondatorul Asociaţiei Proiect SEMPER FIDELIS şi vicepreşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor pensionarilor militari
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments