9.6 C
București
vineri, 1 martie, 2024
Google search engine
EDITORIALCsf? Ncsf!

Csf? Ncsf!

Zilele trecute am aflat întâmplarea pățită de o profesoară de Limba Română: ” …mă întorceam cu trenul de la un colocviu al doctoranzilor, desfăşurat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, am asistat, fără să vreau, la o discuţie a unui grup de adolescenţi. Tinerii mergeau la Cluj-Napoca, pentru a participa la un festival-concurs de muzică. Nu ştiu ce fel de concurs, nu ştiu ce fel de muzică creau tinerii respectivi, fiindcă pentru prima dată în viaţă eu nu am înţeles ce vorbeau cei de lângă mine. Nu am înţeles nimic! Precizez că tinerii erau etnici români şi se aflau în imediata mea apropiere. Nu am înţeles nimic, fiindcă nu vorbeau româneşte. Şi nici o altă limbă cunoscută. De fel, nu obişnuiesc să exagerez. Deci, nici în ceea ce scriu acum nu exagerez cu nimic! Tinerii vorbeau un idiom, să-i zicem, format, din câte am priceput, din cuvinte româneşti, puţine, din cuvinte englezeşti, destule, din foarte multe abrevieri ale unor expresii englezeşti utilizate mai ales în mediul electronic şi din exagerat de multe cuvinte argotice.

Csf? Ncsf!

Cine crede că limba pe care o folosesc majoritatea imberbilor atoateștiutori, mai ”filosofează” nu pare a fi decât un biet prost, așa cum sunt din ce în ce mai puțini.

Este stupefiant cum intelectualii de dinaintea noastră acordau limbii, cuvântului scris sau vorbit, o atenție sacrosanctă. Limba se scrie, ziceau înaintașii – ca literatură, folosindu-se de poeți, dramaturgi, prozatori, etc.  

Și este de înțeles ceeace a simțit dna Alexandra Mănescu pusă față în față cu nişte tineri români cu care nu se putea înțelege…  ”Eram incapabilă să înțeleg niște adolescenți cu doar câțiva ani mai tineri decât mine. Apoi m-a cuprins furia. O furie din aceea care nu face rău decât persoanei care o simte și nimănui altcuiva. Mă întrebam și mă întreb cum este cu putință ca limba română să fie supusă unei asemenea schimonosiri? Știu că e în firea limbii, așa cum este și în firea omului, să se schimbe. Știu asta și accept acest fenomen. Nici nu ar fi bine ca limba ori ca omul să nu suporte, în timp, schimbări. Doar că schimbările lingvistice trebuie să fie rare și lente. Limba este menită să dureze nu o viață de om, ci o viață de neam. Așadar, se înțelege că pot accepta împrumuturile, neologismele, chiar și calchierile, dar în măsura în care există un rost. Iată un verb vechi cu multiple și frumoase semnificații – a rosti…”

Mai înainte – remarca I.D. Sârbu – o uriașă personalitate a culturii noastre, a cărui operă, din păcate, este puțin cunoscută – a fost Heidegger apoi la români C.Noica, cel ce sudiază niște prepoziții: în, spre, la, (pentru moarte, de exemplu), Sein, Dasein, in der Welt sein, zur Welt sein – Ființa, Existența, a fi în lume, a fi întru lume. Viața devenind așadar mai puțin decât ființă, dar mai mult decât existență. Adică, explică filosoful, „îmi câștig existența risipindu-mi viața (dar salvându-mi uneori Ființa); instinctul de conservare al existenței e politic, cel de conservare al vieții este moral, iar cel de salvare al Ființei este un instinct religios.

Acum, mai tinerii consideră că limba națiunii, așa cum ne-au lăsat-o profesorii și părinții noștri nu mai e bună. ”Novlimba / nouvorba este destinată să înlocuiască Fostlimba sau Vechivorba (Oldspeak în engleză, Altsprach în germană, Ancilangue în franceză): «limba învechită», bună pentru «lada de gunoi a istoriei», a civilizației și culturii”.

În ultimii ani au apărut cîteva expresii în limba română care mă scot din minți. Cele mai multe vin din zona „progresistă”, hipsterească, a „băieților deștepți”. Expresii jmechere, care se vor amuzante și originale, își propun să nuanțeze și să revoluționeze the new limbaj. Cred că dna Adina Popescu, cea care scrie un frumos text în ”Dilema” pe tema asta este mai mult decât îndreptățită să se enerveze.  Așa cum facem și noi.

”Ce să faci? N-ai ce să faci!”

 Are și o prescurtare în scris, deja celebră în mediul virtual: csf? / ncsf. Vrea să exprime, într-un mod mai modern și mai tîmpit, fatalismul mioritic, acceptarea sorții potrivnice. 

”zona de confort”. Asta vine din zona terapeutică atît de la modă acum, psihologie for dummies, dezvoltare personală și texte ce conțin sfaturi „de suflet”. Se presupune că toți am avea o zonă de confort și că trebuie să ieșim din ea ca să devenim mai buni. Oricum, toți vor acum să iasă din zona de confort unde vegetează și să se războiască cu demonii personali în zona de inconfort. Nu, mulțumesc, prefer să rămîn pe canapea.

csf? ncsf!

   ”A petrece timp de calitate”. În general, cu copiii tăi. Sau cu părinții mai în vîrstă. Cu partenerul/partenera, cu prietenii. Vine din aceeași zonă – chipurile, terapeutică. Motivațională, inspirațională, fără din astea nu mai putem trăi. Am și eu o întrebare: există și timp de necalitate? Timp derizoriu, aruncat la gunoi? Dacă eu, într-o zi, aleg să nu fac absolut nimic (ceea ce se mai întîmplă), nici măcar să deschid computerul, înseamnă că mi-am petrecut un timp prost din punct de vedere calitativ? Dacă mă întîlnesc cu o prietenă și începem să trăncănim aiurea, timpul nostru petrecut împreună e grav afectat? Și cum arată timpul ăsta de calitate?

Altfel spus, tinerii câștigă mult mai ușor, existența  folosind noul limbaj progresist, argouri englezitoare  risipindu-și viața, dar nesalvându-și Ființa; instinctul de conservare al existenței e politic, cel de conservare al vieții este moral, iar cel de salvare al Ființei este un instinct religios. Dar în limba nouă, englezită, morala nu face doi bani, spiritul nou-politic Userist vedem ce catastrofe a produs, iar cel religios în curînd pare că va fi interzis.

csf? ncsf!

Dar, poate că trotinetiștii progresiști au dreptate!

Poate că prin cuvintele noastre de peste ani n-am aflat decât lucruri care nu ne fac mândri de noi…

Onisifor Ghibu considera ciobanul din Miorița ca un simbol de jertfă pasivă, dar și ca un simbol al lașității noastre etnice în fața relelor care ne fură și ne ucid. Balada asta – susținea el -, s-a născut în epoca fanariotă, în care, neavând armată, uitasem să ne mai batem. Ea nu există la moți sau la maramureșeni decât ca literatură adusă de dascăli și școală…

La naiba cu istoria, cu existența, cu spiritul, cu ființarea și rostirea. Hipsterii progresiști au dreptate. Trebuie schimbată din temelii vorbirea, limba, după chipul și asemănarea lor.

csf? ncsf!!!

Octavian Hoandră
Octavian Hoandrăhttp://canal33.ro
Jurnalist, realizator de emisiuni, artist plastic si autor de proză, publicistică şi poezie, distins cu premiul "Distincţia Culurală" al Academiei Romane.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments