8.5 C
București
sâmbătă, 2 martie, 2024
Google search engine
DiverseCum s-a schimbat în ultimii ani profilul consumatorului de servicii financiar-bancare

Cum s-a schimbat în ultimii ani profilul consumatorului de servicii financiar-bancare

Profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este cel al unui bărbat din București, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei și care solicită băncii renegocierea contractului de credit sau soluționarea amiabilă a litigiului din instanță.

Așa sună în recent studiu de specialitate, dat publicității de către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).

Potrivit CSALB, beneficiile obținute în 2023 în urma negocierilor (4.980 euro) de cei care au apelat la servicii de specialitate sunt, în medie, cu 16% mai mari decât în 2021 și cu 97% mai mari decât în 2019.

Majoritatea consumatorilor români care au solicitat o negociere cu banca/IFN-ul prin intermediul CSALB în 2022-2023 sunt bărbați. În ultimii doi ani ponderea acestora a fost în ușoară creștere față de perioada 2020-2021 (de la 55,7% bărbați, la 58% bărbați).

Cei mai mulți consumatori care apelează la conciliere au între 41 și 50 de ani.

Față de anii precedenți a scăzut ponderea consumatorilor din categoria 31-40 de ani și a crescut cea a consumatorilor care depășesc 51 de ani.

Din punct de vedere geografic, cele mai multe cereri trimise de consumatori în ultimii doi ani au venit din București (18,7%), Argeș (8,5%) și Ilfov (5,6%). Capitala înregistrează o scădere constantă în ultimii șase ani în privința ponderii din totalul cererilor (de la aproximativ 28% în 2018-2019, la sub 19% în ultimii doi ani). Primele zece județe însumează peste 60% din cereri, iar jumătate dintre ele înregistrează creșteri în numărul de cereri de negociere trimise de consumatori către CSALB. Buzău, Dâmbovița și Constanța sunt pentru prima dată prezente în Top 10. Cea mai importantă creștere o înregistrează județul Argeș, iar cele mai puține cereri, doar 12, au venit din Harghita.

CSALB a primit peste 5.550 de cereri în 2022 și 2023. Cele mai multe solicitări au vizat renegocierea contractelor (prin conversie credit, găsirea unei soluții în urma negocierii, suspendarea plăților: 13,2%) și soluționarea amiabilă a litigiilor din instanță: 13,1%.

Au existat și restituiri de sume (comisioane, dobânzi) în proporție de 11,6% dintre consumatori, în timp ce rezolvările pentru problemele generate de creșterea IRCC/ROBOR sau trecerea la dobândă fixă au apărut în 10,6% din cereri. Reeșalonarea, rescadențarea, refinanțarea unui credit au fost solicitate în 7,4% din cereri, iar diminuarea soldului sau a ratei, precum și ștergerea unei părți din datorie au făcut obiectul a 6,7% din cereri.

Majoritatea creditelor la care fac referire cererile de conciliere sunt în lei (88,6%).

Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments