Curtea Penală Internaţională va judeca cererea Procurorului Şef Karim Khan de a emite mandate de arestare pe numele a doi lideri israelieni – premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul Apărării Yoav Gallant – precum şi pe numele a trei lideri Hamas – Yahya Sinwar (şeful organizaţiei), Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri (cunoscut şi ca Mohammed Deif, comandantul aripii militare a Hamas) şi Ismail Haniyeh (şeful Biroului Politic).
Procurorul Şef nu acuză poporul israelian de crime de război. Vinovăţia pentru zecile de mii de morţi din rândul civililor (mai ales femei şi copii), dacă va fi dovedită, nu poate fi atribuită unui popor care luptă în stradă, democratic, împotriva acestui guvern de extremă-dreapta ce încearcă să obţină controlul Justiţiei şi care, pe 7 octombrie, în ziua atacului barbar al Hamas asupra Israelului, a eşuat lamentabil în a-şi apăra cetăţenii.
Reacţia furibundă a premierului Netanyahu (comandantul Armatei) tocmai acest neadevăr urmăreşte să îl acrediteze: că un popor întreg este adus în faţa Justiţiei internaţionale şi că Procurorul Şef al Curţii Penale Internaţionale pune un semn de egalitate între lideri ai Hamas şi lideri democratic aleşi ai Israelului. Aberant. Nu face obiectul acuzaţiilor felul în care au fost aleşi liderii. Justiţia nu judecă nici natura războiului din Gaza, ci judecă persoane, pe fiecare după faptele sale. Şi – aşa cum a subliniat apăsat Karim Khan – nimeni nu poate beneficia de impunitate.
O reacţie aproape similară la cererea Procurorului Şef Khan a venit fulgerător şi din partea preşedintelui Camerei americane a Reprezentanţilor. Dar şi din partea lui Joe Biden. Faptul că însuşi preşedintele Statelor Unite se pronunţă înainte de aflarea deciziei Curţii este semnalul cel mai îngrijorător. Pronunţându-se ritos că în Gaza nu se petrec crime de război, liderul de la Casa Albă aruncă în derizoriu o instanţă internaţională, doar de dragul propriului său război electoral.
În eventualitatea în care Curtea ar decide eliberarea mandatelor de arestare pe numele Netanyahu şi Gallant, Israelul – care, alături de Statele Unite, se numără printre cele 69 de ţări nesemnatare ale Statutului de la Roma – este deci în afara jurisdicţiei Curţii Penale Internaţionale şi nu poate proceda la arestarea celor doi înalţi demnitari. Mandatele se pot pune în aplicare doar pe teritoriul celor 124 de state semnatare (dacă Netanyahu şi Gallant ar ajunge în vreunul dintre acestea).
Curtea Penală Internaţională, ca şi Curtea Internaţională de Justiţie, este o instituţie a ONU. Iar, foarte de curând, regimul de la Ierusalim – prin mâna ambasadorului său, Gilad Erdan, a băgat demonstrativ-dispreţuitor într-un tocător de hârtie Carta Naţiunilor Unite. Prim-ministrul Netanyahu a rezolvat-o acum mai simplu: a etichetat cele două Curţi drept… antisemite.
Pe reţelele de socializare ale susţinătorilor Guvernului extremist al lui Netanyahu, Procurorul Şef Karim Khan (britanic de origine pakistaneză) este pus la zid. La fel ca şi Amal Clooney (foto), strălucit avocat britanic pentru drepturile omului, aflată printre experţii internaţionali care au oferit consiliere în această speţă.
De două zile, împotriva doamnei Amal Clooney s-a declanşat un adevărat linşaj virtual. De la întrebări de genul „cum ai îndrăznit să susţii necesitatea mandatelor de arestare”, la acuzaţii că familia Alamuddin (mama şi tatăl – distinşi intelectuali libanezi)… ar furniza arme Hamas şi Hizballah!
Şi, ca nebunia să îşi atingă climaxul, lui Amal Clooney i s-a reproşat că demersul care pune alături lideri Hamas şi lideri israelieni te îndeamnă să gândeşti “ce s-ar fi întâmplat dacă Churchill şi Hitler ar fi fost condamnaţi împreună, de acelaşi tribunal”. Cine ar fi aici Churchill?!
