Doar 20 dintre cele 82 de tipuri de antibiotice eliberate de farmaciile din România vor intra în categoria celor ce vor putea fi vândute fără prescripție medicală, în cazul exclusiv al situațiilor de urgență. Este vorba despre cele eliberate în regim de urgență, pentru 48 de ore.
Precizarea a venit din partea secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, care a vorbit despre antibioticele care nu provoacă rezistență la antimicrobiene. Oficialul nu a oferit însă niciun fel de exemplu de nume pe lista permisă.
„A venit timpul ca, pentru prima dată şi în România, să reglementăm şi modalitatea în care sunt utilizate aceste antibiotice în ambulatoriu. Prin urmare, acest Ordin al ministrului Sănătăţii nu face decât să ajute la monitorizarea consumului de antibiotice în sistem ambulator, pentru că în sistemul spitalicesc acest lucru este posibil, având date de la Casa Naţională de Sănătate. Ordinul impune o raportare a antibioticelor eliberate pe coduri de boală”, a declarat Adriana Pistol.
De remarcat că ordinul respectiv, apărut în Monitorul Oficial la 17 ianuarie, e unul considerat încă controversat. Colegii ale Farmaciștilor din diverse regiuni ale țării nu au ezitat să-l critice. Spre exemplu, președinta Colegiului Farmaciștilor București, Simona Negreș, a criticat maniera în care s-a realizat procesul de consultare asupra actului normativ în cauză.
„În imaginea de ansamblu, intenția Ministerul Sănătății privind limitarea rezistenței la antibiotice și chimioterapice antimicrobiene în România este cel puțin binevenită. Totuși, avântul Ordinului nr. 63/2024, privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, a reușit doar să bulverseze și mai mult pacienții alături de cei care tratează o infecție”, a sunat aprecierea Simonei Negreș.
În opinia acesteia, farmacistul este cel care farmacistul este cel care „poate și trebuie să decidă dacă un pacient se confruntă sau nu cu o situație de urgență”.





