Dynamic Business Connection va organiza in data de 12 martie 2024, la Palatul Cesianu Racoviță (Artmark) cea de-a treia ediție a conferinței WomEnRISE, un eveniment dedicat femeilor inovatoare și influente din diverse domenii, o zi ce se vrea plină de inspirație, învățare și oportunități valoroase de networking.
WomEnRISE se poziționează sub deviza “Există putere în conexiune! Există putere în poveste! Există putere în a ne ajuta reciproc să reușim!”și își propune să aducă împreună participanți din toate sectoarele de activitate, pentru a împărtăși experiențe, confrunta provocări comune și pentru a explora soluții inovatoare într-un mediu profesional dinamic.
Evenimentul se va desfășura între orele 9:00 și 13:30 și include sesiuni de discuții pe teme actuale, invitați speciali și ample oportunități de networking.
Cu 2 paneluri de discuții pe teme precum “Depășind Barierele: Ascensiunea Femeilor” și “Inovație: Femei care Conduc Transformarea”, evenimentul se va bucura de prezența unor speakeri remarcabili, precum Mirela Nemțanu – CEO HOSPICE Casa Sperantei, Roxana Ilinca – General Manager TMC Group, Daniela Gavril – Head Of Research CBRE Romania, Anamaria Diaconescu – Director Hellenic Romanian Bilateral Chamber of Commerce, Mirela Stere – Human Resources & Internal Communication Executive Macromex, Laura Dragomir – Brand Strategist, Andreea Vasilescu – CEO Premier Catering și Silvia Uscov – Managing Partner USCOV | Attorneys at law.
Moderarea este asigurată de Anca Mazilu, Realizator TVR și Cristina Turnagiu Dragna – Director de Marketing și Comunicare Canal 33 HD.
Keynote Speakerul ediției este Lestat Monroe, Fondator Romanian Diversity Chamber of Commerce, care vor împărtăși din experiența și cunoștințele lor valoroase.
Ne vom bucura, de asemenea de prezența Danielei Palade Teodorescu – jurnalistă, scriitoare, trainer D&I, ambasadoare a campaniei #WeAreHalf. Împreună cu Mihaela Tudor a fondat Asociația Solidaritate și Egalitate și se implică în activitatea de lobby și advocacy pentru campania #WeAreHalf.
Mulțumiri partenerilor noștri A10 by Artmark | Auction House, Premier Catering & Events, Metamorphose, partenerilor noștri strategici Hellenic Romanian Bilateral Chamber of Commerce, Canadian Business Association (CBEX), Romanian Diversity Chamber of Commerce, Spaces. offices | co-working | meeting rooms., Canal 33 HD, Clubantreprenor.ro și Ziarul Nine O’Clock
Despre Dynamic Business Connections
Dynamic Business Connections, fondată de Crina Diculescu și Cristiana Pătru, este o comunitate dedicată conectării profesioniștilor din diverse domenii, facilitând schimbul de idei, dezvoltarea profesională și crearea de oportunități de afaceri semnificative. Prin evenimente precum WomEnRISE, organizația își reafirmă angajamentul de a sprijini și inspira femeile lider din întreaga lume.