7.9 C
București
sâmbătă, 25 ianuarie, 2025
spot_img
DiverseGrav incident de securitate într-un avion al companiei TAROM

Grav incident de securitate într-un avion al companiei TAROM

- Advertisement -

Un incident serios de securitate s-a consumat joi, 18 ianuarie, la bordul unei aeronave Tarom, care zbura pe ruta Bruxelles – București. Un pasager reclamat ca recalcitrant s-a automutilat după ce echipajul a decis să ceară intervenția poliției la aterizarea pe Aeroportul Otopeni.

Compania TAROM nu a dat niciun fel de precizări despre persoana implicată, dar a anunțat că intenționează s-o dea în judecată.

TAROM a calificat, cu ajutorul Codului Aerian al României, drept faptă penală incidentul provocat de pasagerul îmbarcat pe cursa TAROM RO 374 Bruxelles- Otopeni.

„După ce a trecut de controlul de securitate de pe aeroportul din Bruxelles, pasagerul a avut un comportament agresiv verbal și o atitudine nepotrivită, situație care a atras avertismentul final (Final Warning) din partea personalului navigant TAROM, conform procedurilor de zbor. Mai mult, pentru siguranța pasagerilor, comandantul, împreună cu echipajul, au luat în calcul inclusiv aterizarea pe aeroporturi de proximitate față de ruta de zbor, altele decât cel de destinație. La această variantă s-a renunțat pe măsură ce apăreau perioade de stabilitate comportamentală și calm manifestate de pasager, după primirea avertismentelor”, a descris situația, într-un comunicat de presă, cei de la TAROM..

După aterizare, atitudinea pasagerului a escaladat, moment în care echipajul a solicitat suport atât din partea echipei de securitate TAROM, cât și a Poliției de Frontieră.

„Odată cu sosirea reprezentanților Poliției, pasagerul a apelat la un gest extrem de automutilare, retrăgându-se în cabina de pasageri clasa Business. Pentru protecția pasagerilor, s-a asigurat debarcarea acestora pe ușa din spate a aeronavei și izolarea locului incidentului, pentru a face loc inclusiv echipei medicale, în vederea acordării asistenței de specialitate pasagerului, internat acum în spital pentru recuperare”, se mai spune în comunicat.

Cei de la TAROM susțin că pe tot parcursul zborului, cât și la momentul aterizare și debarcare, prioritatea echipei TAROM a fost siguranța pasagerilor.

„În acest moment, Compania Națională de Transport Aerian TAROM SA evaluează inițierea unei acțiuni în instanță împotriva pasagerului, pentru descurajarea acestor manifestări, dar și pentru recuperarea pagubelor produse. În conformitate cu Codul Aerian al României, faptele pasagerului se încadrează la fapte penale, care se pedepsesc cu închisoare”, se mai spune în comunicatul în care directorul general al TAROM, Costin Iordache își exprimă speranța că prin măsurile viitoare aplicate să nu mai existe situații similare.

- Advertisement -
Vasile Trofim
Vasile Trofimhttp://canal33.ro
Vasile Trofim a intrat in presa la scurt timp după 1992. A început mai întâi ca fotoreporter-colaborator la Evenimentul zilei, in vremea în care director era Ion Cristoiu, a contribuit la cresterea săptămânalului „Expres Magazin” si a ziarului bucureștean „Ora”. Prins in tumultul vieții economice a ultimilor ani a scris pentru publicația online revista-patronatelor.ro. Se declară un fan necondiționat al stilului jurnalistic promovat de regretata Jeana Gheorghiu, a cărui școală de specialitate a și urmat-o dealtfel.
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE