23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie, 2024
Google search engine
StiriImpresionismul în arta românească

Impresionismul în arta românească

Dacă ar fi să privim cu atenție și să redescoperim cu plăcere arta românească am putea spune că, deși este un palier cultural născut recent în ţara noastră (teatrul sau muzica sunt mult mai „bătrâne”) arta plastică a fost precum Făt-Frumos, a crescut cât alţii în mai multe secole. Cum a fost acest lucru posibil?

Poziționarea noastră geografică, vecinătatea cu otomanii secole de-a rândul, dârzenia în credința ortodoxă au făcut ca porunca biblică „să nu îți faci chip cioplit” să fie pusă în practică literalmente în spațiul românesc. Din acest motiv, arta plastică nu s-a dezvoltat decât foarte târziu pe teritoriul României și doar odată cu modernizarea acesteia și apropierea de cultura europeană occidentală, mai mare. Prima dintre artele+regine (sculptura și pictura) care a fost adoptată cu brațele deschise a fost chiar sculptura. Deși pare contraintuitiv, nu este chiar așa: am adoptat-o foarte repede datorită faptului că se preta foarte bine pe comemorarea ritualului morților, foarte popular și astăzi la noi. Arta pe care cimitirele României o păstrează în piatră, marmură, piatră artificială sau alte materiale „nemuritoare” este încă un capitol de redescoperit în spațiul nostru.

Tot în secolul al XIX-lea și pictura devine foarte populară, ea „coboară” de pe pereții bisericilor și se instalează foarte comod pe șevalete și în casele noilor, sau vechilor, îmbogățiți. Acest lucru este posibil și pentru că arhitectura caselor se schimbă fundamental în acest secol, casele cresc pe verticală și devin din ce în ce mai apropiate unele de alte, creând astfel aglomerări urbane din ce în ce mai multe. Dezvoltarea această aduce după sine dezvoltare economică, comerț, dezvoltare rutieră (prin introducerea șinelor de tren) și bunăstare socială. În aceste condiții, precum și prin interesul pentru construirea unei culturi naționale care să ne diferențieze de populațiile vecine fac ca arta, în special pictura să prolifereze.

Theodor Aman- Autoportret (Gravura)

Școala de arte inaugurată la București în 1864 prin eforturile lui Theodor Aman a creat o instituție ce dezvolta tinere talente locale, dar le și branșa la mișcarea artistică europeană. Din acest motiv putem spune că, datorită acestei „nașteri” târzii în peisajul învățământului european școala de artă românească s-a născut aproape în același timp cu impresionismul, pe care l-a descoperit foarte devreme drept un curent artistic complex și complet. Asta și pentru că el îngloba din multe puncte de vedere toate experiențele artistice pe care arta europeană le cunoscuse până în acel moment și mai avea o foarte mare calitate. Impresionismul putea la rândul lui să experimenteze foarte mult plastic, pentru că deschidea ușa studiului luminii în aer liber, așadar artistul nu mai era nevoit să depindă de un maestru și de atelierul său. Exista libertatea de a comanda și folosi pânze, șasiuri și șevalete (o să clarific, într-un material viitor toată terminologia), dar și culori în tuburi direct preparate fără să mai fie nevoie să le prepare el sau să aibă ucenici și atelier să le prepare. Toată această independență oferă mult, foarte multă creativitate și deschidere spre experiențe noi vizuale.

Theodor Aman – Hora Unirii la Craiova (pictura)

Imaginați-vă într-un teritoriu în care toate aceste „noutăți” apar și nu existase nimic înainte, decât un tip de artă canonică pictată doar pe pereții bisericilor, cam cât de mare era posibilitatea de a face orice în noul domeniu. Asemeni dictonului lui Ion Heliade Rădulescu în literatură „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, așa se punea problema și în pictură „pictați, băieți, orice, numai pictați!”

Theodor Aman – In Cismigiu

 Primul care va face trecerea de la vechiul rit la noul rit nu va fi Theodor Aman, ci Nicolae Grigorescu. Deși a fondat școala românească de arte de la București și are multe merite, Th.Aman nu a rămas așa de cunoscut în istoria artelor plastice ca și Grigorescu, din mai multe motive, unele ce țin de el, altele ce țin de posteritatea lui. Însă, în ceea ce privește pictura, Aman a deschis multe uși și a pus baze solide pentru studenții lui. El a practicat toate tipurile și genurile de artă, a făcut pictură de șevalet, frescă – pictură pe perete, desen, acuarelă sau gravură, dar a sculptat și mobilă, a făcut și vitralii. A pictat portrete (cele mai la modă în epoca sa), peisaje, picturi istorice, chiar i-a desenat o formă prototip de „buzdugan”- sceptru regelui Carol I. A fost un artist cu merite desăvârșite. A fost el oare totuși un impresionist al spațiului românesc? Și da și nu. A fost un deschizător de drumuri prin deschiderea școlii de la București, dar nu un revoluționar al vreunui sistem așa cum au fost impresioniștii, pentru că el întemeia atunci sistemul. E pictat plein air, adică în aer liber, a pictat scene de viață privată, din casa sa. Și-a deschis atelierul unde făcea și petreceri speciale pentru a-și vinde opera; spațiu care a rămas emblematic până astăzi. Cu toate acestea, faptul că provenea dintr-o familie înnobilată, deși cu un trai mai mult burghez, a făcut ca istoriografia de specialitate, mai ales cea de artă să-i ocolească amintirea și memoria. Ca fapt divers, dar relevant pentru cum funcționa sistemul comunism, când voia să plaseze în pensionare pe cineva. Principalul angajat al casei memoriale „Th. Aman” în perioada sfârșitului anilor 1960 a fost Petre Borilă, nimeni altul decât cuscrul lui Nicolae Ceaușescu, tatăl soției lui Valentin Ceaușescu. El „se retrage” aici până la pensionarea efectivă. În aceste condiții memoria și meritele generațiilor anterioare sunt total rescrise după noile calapoade ideologice.

Theodor Aman – Casa pictorului (Casa Prager)

Evoluția artei românești de la începuturile sale până, chiar în perioada comunistă, a continuat urmând din multe puncte de vedere calea impresionismului. Cale pe care o vom urma și noi în episoadele următoare.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments