8.1 C
București
vineri, 7 noiembrie, 2025
spot_img
EDITORIALÎn Gaza, prin labirinturi de fum

În Gaza, prin labirinturi de fum

- Advertisement -

Privesc cu fascinaţie cum funcţionează maşinăriile de propagandă în Orientul Mijlociu. Unele sunt adevărate bijuterii. Profesioniştii care le conduc sunt magicieni. Altfel spus: a înţelege astăzi ce se petrece în Orientul Mijlociu echivalează cu o incursiune prin labirinturi de fum.

Mai exact: nicăieri nu se dă ocol adevărului cu atâta dibăcie. Părţile au – evident – propriile interese, dar au, ca nicăieri, şi iscusinţa de a le drapa în onorabilitate.

Din păcate, aşa cum Occidentul e lipsit în prezent de lideri strategici (dintre aceia care ştiu să meargă pe frânghie, cum îi defineşte Kissinger), necum lideri vizionari sau profetici, nici în lumea arabo-islamică nu sunt de găsit.

Maşinărille propagandistice funcţionează însă fără reproş.

Nici astăzi nu este pe deplin limpede ce a urmărit Hamas cu atacul cumplit din 7 octombrie. Să-i facă un serviciu lui Putin, deturnând atenţia de la Ucraina şi lipsind-o de mijloace? Preşedintele Federaţiei Ruse a avut cinismul de a decla că acţiunea – una de o ferocitate cum n-a mai văzut Orientul Mijlociu, unde altminteri sângele curge în valuri – “merită trecută în istoriile militare”. A vrut Hamas să îngheţe Acordurile Abraham? Fireşte, la ordinul sponsorului său şiit, Iranul. Ori poate a vrut să atragă atenţia situaţiei palestinienilor din Gaza, o “închisoare în aer liber”, sau a celor din Cisiordania (Bethlehemului i se spune, de pildă, “ghetoul lui Moş Crăciun”). Hamas a atras doar – ştia că se va întâmpla asta – bombele lui Bibi. Ar fi avut atâtea alte metode de a atrage atenţia, chiar compasiunea. Hamas a ales ce i se potriveşte. Avea dreptate Netanyahu: pe 7 octombrie, comandourile teroriste au exhibat rânjetul crud al Daesh.

Nici astăzi nu e pe deplin limpede care este finalitatea acţiunilor Israelului. Ce urmăreşte personal premierul Netanyahu, Comandantul Suprem al Armatei, se cam ştie: speră să se salveze pe sine şi, dacă va fi posibil, să iasă cu o aură de erou din această dramă. Speranţă nu prea bine servită de declaraţiile sale complet contradictorii. Una singură a rămas neschimbată, de la începutul războiului: intenţia de a ştearge Hamas de pe faţa pământului. Cum ar putea să o facă, atâta timp cât majoritatea liderilor Hamas, care nu sunt comandanţi “de teren”, nu se află în Gaza? La banii pe care i-au făcut îşi pot cumpăra câte o insulă, la o adică. Şi, chiar dacă Operaţiunea Săbii de Fier i-ar “rezolva” pe toţi, oriunde s-ar afla  – în tunele, prin hotelurile scumpe din Doha sau aiurea – ce se va întâmpla după? Mi-e teamă că avea dreptate un fost şef al Departamentului pentru Afaceri Palestiniene al Ministerului Apărării, când spunea, cu mulţi ani în urmă: “Dacă ucideți Hamas, s-ar putea să obțineți Al Qaeda”. (Americanilor li s-a întamplat asta în Irak – au obţinut Daesh, mai cunoscut prin părţile noastre ca ISIS).

Suficient motiv de îngrijorare că, după ce în Gaza se va aşterne liniştea, peste o vreme vom auzi despre un alt atac terorist şi despre o altă operaţiune israeliană în Gaza. Singurul lucru nou va fi denumirea operaţiunii.  

- Advertisement -
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE