14.3 C
București
vineri, 24 mai, 2024
Google search engine
Mai MulteEvenimenteIstorii în Ramă: Vizitări, revizitări, asumări – parta a II a –...

Istorii în Ramă: Vizitări, revizitări, asumări – parta a II a – expunerea tabloului Ecce Homo la Iași

Asistăm la un fenomen fără precedent în istoria României postdecembriste – aducerea artei în campaniile electorale. Așa cum observam și în articolul anterior, arta începe să „migreze” din muzeele tradiționale, păstrătoare al tezaurelor, spre alte orașe și alte spații. Ce poate acest lucru spune?

Practica itinerării unei expoziții nu este una nouă pentru spațiul românesc, este una cu tradiție, pe care autoritățile din perioada comunistă au rafinat-o și au adus-o la nivel de normă. Ea a fost, cumva, lăsată în uitare, după 1990, evident din lipsă de fonduri, lipsă de atenție sau, chiar, de interes. În trecut, pelerinajul pe care operele de artă îl făceau, era similar cu cel al oamenilor. Era însă important, chiar foarte important, mesajul pe care acest demers cultural îl aducea comunității unde poposea expoziția. Cel mai adesea, pentru că devenise o normă impusă ideologic, expozițiile erau realizate pentru a fi itinerate în fabrici sau uzine. Demersul dorea familiarizarea muncitorilor cu figura artei – cu tabloul, cu sculptura – cu ce presupunea valoare de artă a patrimoniului național. Tot acest demers era susținut și de imagini și texte care erau publicate în presa de largă circulație pentru ca aceea imagine să se fixeze în mintea oricui, indiferent de meseria avută. Pe scurt, itinerarea expozițiilor însemna educarea populației printr-o practică bună, normă, repetitivă, pentru a o face să recunoască valorile artei naționale.

Astăzi, acest tip de practică „cu lingurița”, pentru a cunoaște și recunoaște arta, este individual și ține de fiecare învățător sau profesor în parte. O strategie la nivel național, pentru a preda generațiilor viitoare acestă abilitate de a recunoște imagini ale artei noastre, în momentul de față, nu există. Poate ar trebui subliniat aici și un aspect de organizare politică, pe vremuri, Ministerul Culturii era legat de Ministerul Educației pentru a funcționa cu politici sincrone în acest domeniu, fie ele și propagandistice sau ideologice. Același fapt s-a întâmplat și înainte de comuniști, și în perioada Regelui Carol I, asta ca să nu fiu bănuită de sentimente pro-comuniste. Astăzi, Ministerul Culturii face ce poate și Ministerul Educației face ce crede mai bine, motiv pentru care vizita cu școala la muzeu este o chestiune de istorie.

După tot acest periplu foarte lung de introducere în scopurile educative ale unei expoziții itinerante/pelerine, o să mă refer, în cele ce urmează, la evenimentul curent, care a aprins pe rețelele sociale o parte dintre specialiștii din domeniu muzeal – expunerea la Iași, într-un cadrul excepțional, pentru o lună de zile, a tabloului lui Titian, Ecce Homo de la Muzeul Brukenthal din Sibiu. De ce este așa de special acest eveniment? Este vorba despre o expoziției, cum am spune, one man show (o expoziție cu un singur obiect) ce va putea să fie văzută, pentru prima dată în capitala Moldovei, pe durata unei luni de zile. Tabloul expus este unul cu adevărat special, unic în România și rar, doar alte 3 ½ (ca să îl parafrazez pe Fellini) piese mai există în lume – adică mai există lucrări similare cu cea de la Sibiu la Madrid la Muzeul Prado, la Dublin la Muzeul de Artă, la Florența la Galeria Uffizi și o lucrare neterminată la muzeul din Saint Louis, Missouri, SUA.

Ce a aprins spiritele între specialiști este o postare de prezentare a lucrării alături de doi jandarmi în echipament de intervenție. Aceștia făceau parte din extinsa echipă de pază de care această lucrare trebuie să beneficieze la fiecare transport conform legii din România. Tablourile sau sculpturile foarte prețioase fac parte din ceea ce numim patrimoniu cultural național, iar denumirea lor legală este de bunuri culturale mobile. Există și o apreciere valorică a lor: cele mai prețioase pentru patrimoniul național, conform anumitor criterii, sunt cele clasate în categoria fond, iar cele și mai prețioase sunt clasate tezaur. În această a doua categorie se află și lucrarea Ecce Homo a lui Titian de la muzeul Brukenthal, dat fiind trecutul ei, istoriile prin care a trecut, precum și raritatea ei – cum spuneam doar 3 și ½, adică 5 exemplare autentice în toată lumea. Din aceste considerente, lucrarea trebuie să beneficieze legal de o anumită protecție și securitate. Conform istoriei lucrării, preluată din sursa Muzeului Brukenthal, lucrarea a avut o istorie foarte bogată:

„Provenienţa tabloului „Ecce Homo” de Tiţian din colecţia Brukenthal ar putea fi urmărită până la atelierul artistului. De-a lungul celor peste 450 de ani de când a fost creat, conform doamnei Daniela Dâmboiu tabloul a trecut prin următoarele locaţii, colecţionari şi evenimente: Veneţia, cel mai probabil în casa sculptorului şi colecţionarului Allesandro Vittoria (undeva după 1560/ 1565 până în 1608) şi în cabinetul de artă al bogatului negustor Bartolomeo della Nave (1608-1638); Anglia, unde a fost expediat din Veneţia până în mai 1638; Londra, conacul din Chelsea al lui James, al treilea marchiz şi primul duce de Hamilton (1639-1649), care a fost fosta reşedinţa regală a regelui Henric al VIII-lea al Angliei şi casa din copilărie a reginei Elisabeta I; Olanda, trimisă acolo după execuţia lui Hamilton la 9 martie 1649; Bruxelles, galeria arhiducelui Leopold Wilhelm găzduită în Palatul Coudenberg (c. 1650/ 1651-1656); integrată în primul catalog din lume al unei colecţii de artă, realizat de David Teniers II în 1660; Viena, expusă în galeria Stallburg (1659-c. 1773/ 1776); trimisă de Brukenthal de la Viena la Sibiu între 1774-1777; găzduită la Sibiu – capitala provinciei Transilvania, în galeria privată Brukenthal (din 1783, la etajul al doilea al clădirii dinspre stradă), cu o întrerupere de câţiva ani în timpul Primului Război Mondial, când a fost trimisă spre păstrare la Viena, apoi la Budapesta (iarna 1914/ 1915-iunie 1919); restaurată la Sibiu sau la Viena, când probabil a fost scurtată în partea de jos cam la jumătate din palma dreaptă a lui Hristos (1899); furată din muzeu în 1968 şi găsită după 30 de ani, în 1998, în SUA; revenită în cele din urmă acasă, în 1998, în Galeria de Artă Europeană a Muzeului Naţional Brukenthal, fiind înregistrată cu un nou număr de inventar”.

Toată această istorie fabuloasă pentru o piesă de artă ne spune două lucruri: primul, ea a trăit și va trăi mai mult de oricare dintre noi, cei ce o privim astăzi. Și al doilea, noi suntem doar păstrătorii ei. Din aceste motive grija și protecția ei sunt esențiale – buna conservare, adică păstrarea ei într-un mediu de lumină și umiditate controlat, pentru a nu îi fragiliza suportul este impetuos necesar, expunere ei la cât mai puține vibrații pentru că și acest lucru o fragiliează, prezentarea ei într-un spațiu controlat și scurizat sunt reguli absolut necesare pe care fiecare păstrător de tezaur național sau universal le cunoaște și le respectă.

In final, vreau să apreciez dorința policienilor români, locali sau europarlamentari, care au fost prezenți la evenimentul de deschidere, pentru mine este clar că au vrut și ei să se pătrundă de această „aură” de qvasi-nemurire pe care operele de artă o au. Sper ca demersul să fie unul educativ, care să trezească curiozitate cât mai multor ieșeni, mai ales dintre cei tineri.  Sper să fie un eveniment de care fiecare vizitator să îşi aducă aminte. Pentru că s-au făcut reale eforturi ca această lucrare să ajungă din 1560 până astăzi în capitala Moldovei.

Vizită plăcută și multă educare pentru ochi!

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments