Există mai multe legende ale mărțișorului, dar și diverse variații ale acestora. Legendele despre mărțișor sunt solare, căci ne povestesc despre fenomenele naturii, schimbări meteorologice, soare și zăpadă, cald și frig.
Printre multele legende și povești legate de Mărțișor amintim Legenda Babei Dochia, care spune povestea Mărțișorului. Conform legendei, Baba Dochia este un altfel de vestitor al primăverii. O altă legendă populară este legenda tânărului viteaz care a eliberat Soarele.
Baba Dochia, conform lui George Călinescu, face parte din cele “patru mituri fundamentale care au modelat cultura și spiritualitatea românească.” Sacrul sta sub semnul venirii primăverii, de aici derivând mai multe legende și tradiții românești, evocate an de an.
Legenda spune că a fost odată o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria ei. Însă într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.
Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagra şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem. Să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”. Fata fără să ştie nimic pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.

Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.
După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.

Numele Babei Dochia nu este ales întâmplător, căci în calendarul ortodox, in ziua de 1 martie este prăznuită Sfânta muceniță Evdochia.
Legenda este o poveste capriciilor de început de primăvară. Baba Dochia reprezintă timpul răutăcios şi veșnic schimbător de la începutul primăverii. Nora este personificarea naturii ce se redeşteaptă din amorţeala iernii.
Într-o altă legendă despre mărțișor se spune că Soarele a luat chipul unui băiat tânăr și frumos și a coborât într-un sat la horă. Acesta însă a fost răpit de un zmeu și închis într-o închisoare. Întreaga lume s-a întristat: păsările nu mai cântau, izvoarele s-au oprit din curgere, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu avea curajul să îl înfrunte pe zmeu. Într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze Soarele. Se spune că drumul tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna și iarna. Într-un sfârșit, acesta a ajuns la castelul zmeului și au început lupta. S-au luptat ei zile în șir, până când zmeul a fost înfrânt. Slăbit de puteri și rănit, tânărul voinic eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind din nou lumea. Drept urmare, natura a reînviat și oamenii s-au bucurat. Tânărul voinic însă nu ajunse să vadă primăvara. Fiind rănit, sângele lui roșu se scurse pe zăpada albă.

Când zăpada se topi, răsăriră din pământ flori albe: ghioceii, vestitorii primăverii. De atunci, oamenii, la începutul fiecărei primăveri, au început a împleti șnurul mărțișorului dintr-un ciucur roșu, aducând aminte de sângele vârsat de voinic, și un ciucur alb, culoarea neîntinată a zăpezii.