14.4 C
București
vineri, 25 aprilie, 2025
spot_img
Mai MulteEvenimentePariul special al câștigătorilor „Premiilor Green Woman”!

Pariul special al câștigătorilor „Premiilor Green Woman”!

- Advertisement -

Anual, „Premiile Green Woman” recunosc curajul, performanța și solidaritatea aduse în viața publică de femei cu activitate profesională și implicare socială remarcabilă. Cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, marcată anul acesta miercuri, 5 iunie, premiantele ultimilor cinci ani s-au reunit la București, într-un eveniment destinat educației pentru mediu și conștientizării efectelor pe care agresiunile asupra acestuia le au asupra vieții noastre.

Comunitatea de femei cu performanțe recunoscute în societate, câștigătoare ale „Premiului Green Woman” în ultimii ani au semnat un manifest având ca principale puncte: Protecția mediului, Lupta împotriva violenței, Combaterea consumului de droguri, Solidaritatea și Unitatea pentru Viitor, Reducerea riscurilor asupra sănătății. Doamnele „Green Woman” și-au reafirmat angajamentul de a face o schimbare pozitivă, arătând că doar împreună pot construi o lume mai bună pentru toți!

„Avem nevoie de femei puternice și curajoase care să se implice mai mult în societate, deoarece ele aduc idei și perspective esențiale pentru progres. Acum, mai mult ca oricând, implicarea lor activă contribuie la construirea unei comunități mai echitabile și vibrante, unde toate vocile sunt auzite și respectate. Doar prin participarea tuturor putem face față provocărilor și crea un viitor mai bun pentru toți”, a declarat președinta Inițiativei Ecologiste Europene, Lavinia Șandru.

Inițiativa Ecologistă Europeană are idei mari pentru viitorul imediat și „verde”

De azi, dacă cineva mă întreabă de ce susțin industrializarea verde a României am să-i spun ca un grup de inițiativă, la care am participat, a semnat un manifest verde, a doamnelor, chiar de ziua învățătorului, iar soția mea este învățătoare. Acest manifest pentru mine va însemna un argument pentru o Românie verde și sustenabilă”, a declarat fostul ministru al economiei, Florin Spătaru, consilier pe probleme economice al premierului Marcel Ciolacu.

Pentru mine verde înseamnă viață, înseamnă generozitate, înseamnă iubire și mai ales iubire pentru generațiile care vor veni. Am alăturat acestei acțiuni cu multă dragoste pentru cei care au organizat această minunăție”, a declarat soprana Felicia Filip, Directoarea Operei Comice pentru Copii.

„Manifest Green Woman” a fost un eveniment organizat de Inițiativa Ecologistă Europeană, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Universitatea Ecologică din București și a avut ca parteneri media: Informația Verde, Gândul, Antena 3 CNN, Jurnalul, Ultima ora, DC News, Ziua și Canal 33. Sponsorii evenimentului: Universal Alloy Corporation, Litera, Daimon, BAT România, Evryo, Cotnari, Nestle, Glow Labb, Corinne Chocolat.

- Advertisement -
Alexandru Catalan
Alexandru Catalanhttp://canal33.ro
Cu experienţă de aproape 30 de ani in presa din România în agenţii de presă şi redacţiile celor mai imortante cotidiene – Adevărul, Capital, Libertatea, Click, ProSport ca Şef de departament şi Redactor Şef Adjunct, Alexandru este moderatorul a cinci emisiuni la Canal 33 HD şi Editor Coordonator al site-ului www.canal33.ro
RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments

LIVE