37.8 C
București
joi, 20 iunie, 2024
Google search engine
EDITORIAL“Pentru o Românie de Aur”- Principii de politică fiscală, monetară şi reglementativă

“Pentru o Românie de Aur”- Principii de politică fiscală, monetară şi reglementativă

Orice doctrină economică care își propune binele națiunii sau al întregii omeniri nu poate avea alt scop decât bunăstarea (în principal economică a) națiunii. Iar bunăstarea națiunii nu poate însemna altceva decât maximizarea bunăstării fiecăruia dintre membrii săi.

Această bunăstare individuală nu poate fi gândită decât la nivelul maxim al bunăstării posibile fiecărui individ în parte, în conformitate cu posibilitățile sale, care au în vedere deosebirile naturale dintre oameni, ce țin de zestre genetică, vârstă, personalitate, caracter, condițiile familiale, inclinațiile fiecăruia către învățare, către consum, economisire sau asumare de risc șamd.

Pentru că altfel, în momentul în care un om atinge o bunăstare efectivă, dacă aceasta este superioară posibilităților sale, aceasta nu poate fi decât un rezultat al unei bunăstări suboptimale a unuia sau mai multor semenii săi, ceea ce ne duce într-o zonă lipsită de etică filosofică, de echitate și contravine inclusiv moralei creștine.

În același timp, merită menționat că bunăstarea nu se limitează la starea economică, deși economicul este o parte importantă, întrucât aceasta reprezintă o precondiție a libertății.

Bunăstarea economică originară, factorii de producție și moneda

Când Dumnezeu l-a creat pe Adam așa cum l-a creat – ca ființă superioară și l-a pus pe Pământ sau când natura a aranjat lucrurile în această manieră, în care Omul să domnească asupra naturii, să o stăpânească și să o utilizeze în beneficiul său, pentru timpul limitat în care poate a fost creată practic o ecuație:

Om + Natură = Bunăstare

sau mai precis,

Cantitatea de timp petrecut de om pe Pământ = Cantitatea de resursă naturală pe care o poate utiliza în acest timp, pentru consum sau transformare, în stare brută sau în stare transformată, transformarea fiind făcută tot cu timp (“Muncă”).

Aici se cere a preciza faptul că este necesar a calcula nu doar timpul efectiv de transformare, ci și cel de ajungere a omului în starea necesară transformării naturii – deci creșterea fizică și învățarea, fără de care transformarea naturii nu ar fi fost posibilă.

Partea de “Natură” transformata, spre deosebire de cea consumată, rezistă în timp și după momentul transformării, rezultând “Capital”, caracteristica acestuia fiind aceea că poate servi omului și în viitor și poate servi altor oameni, chiar și după terminarea stocului de timp de petrecut pe Pământ primit de către om.

Capitalul nu este deci nimic altceva decât Timp de transformare + Natură Transformata – Consum, iar acesta poate fi utilizat pentru consum viitor sau pentru implicare într-un alt proces, ca e economisire urmată sau nu de o investire, aceasta nu mai contează la acest moment.

În această lumină trebuie deci văzuți principalii factori de producție – cei primari (muncă, natura) și capitalul (muncă + natura, păstrate în timp).

Importante aici de menționat sunt câteva Adevăruri Naturale, 10 axiome care reies din descrierea anterioară:

  • Atât timpul omului, cât și natura reprezintă ”resurse naturale”, însă ținând cont că omul domină natura, bunăstarea sa devine “scop în sine”.
  • Timpul omului nu poate fi decât proprietatea sa.
  • Cantitatea de Natură aparține tuturor oamenilor, “în cotă parte indiviză”, în limita timpului pe care aceștia îl petrec pe Pământ.
  • Factorul de producție “Muncă” este de fapt întregul Timp necesar în prealabil ajungerii omului în starea necesară utilizării efective în muncă, la care se adaugă timpul efectiv de muncă.
  • Capitalul, fiind Timp, iar Natură, aparținând și ea oamenilor, Capitalul nu poate aparține decât oamenilor care l-au creat (sau l-au cumpărat).
  • Timpul, Natură și Capitalul sunt resurse tranzacționabile între proprietarii acestora.
  • În măsura în care unii oameni utilizează sau consumă o cantitate de resursă naturală excedentară în raport cu cota lor indiviză, se cuvine ca aceștia să achite celorlalți membri și societății o compensație, care nu poate fi decât în timp sau în capital, pentru că altceva nu mai există pe lume.
  • Atunci când unii oameni utilizează timpul altor oameni, practic îl cumpără, pentru că timpul nu poate fi închiriat. În schimbul sau nu poate fi oferit decât timp propriu, natură sau capital.
  • Acei oameni care utilizează elemente de capital ce nu le aparțin, se cuvine a achita proprietarilor o compensație în timp, natură sau alte elemente de capital, nimic altceva neexistând.
  • Maximizarea bunăstării individuale și a societății în ansamblu pe termen scurt, mediu și lung este indisolubil legată de maximizarea valorii timpului oamenilor, resurselor naturale și de capital, individuale și comunitare.

Toate aceste lucruri despre care s-a făcut anterior vorbire sunt elemente “reale”. Implicit, atunci când vorbim de schimburile de resurse dintre oameni, acestea nu pot fi făcute decât cu ajutorul unor mijloace de schimb “reale”, nu poți schimba ceva ce nu există, iar ca schimbul să fie unul echitabil, trebuie avută în vedere “valoarea intrinsecă”, de utilizare a resursei folosite pentru schimb.

Natură (Pământul) și Capitalul, prin natura lor, nu întrunesc condițiile ideale pentru a reprezenta Moneda, instrument de măsură a valorii, mijloc de capitalizare și mijloc de schimb.

Timpul însă este o resursă limitată, relativ echitabil distribuită și măsurabilă, acumulându-se gradual, pe măsură trecerii vieții, în respectivul timp omul consumând și transformând natura în beneficiul său.

Nimeni nu poate deține mai mult timp decât cel care i-a fost dat să fie petrecut pe Pământ.

Putem vorbi despre un așa-numit “stoc individual de timp”, despre un “stoc comunitar de timp”, putem vorbi chiar și despre un “stoc mondial de timp”.

 Stocul individual de timp reprezintă cantitatea de timp petrecută de om pe pământ.

Desigur că cineva ar putea argumenta, corect dealtfel, că acel timp a trecut deja, doar cel rămas contând. Însă cel rămas este știut doar de Dumnezeu, prin urmare el nu poate fi decât aproximativ și asta la nivel de societate.

Ceea ce contează însă din perspectivă economică și monetară este aspectul că, la nivel comunitar, indiferent cum ai calcula (timp petrecut pe pământ sau timp rămas), stocul de timp este același. “Stocul de timp” care ar putea fi speranța medie de viață / 2 x nr. de oameni din comunitate, devine varsta medie oamenilor x nr. de oameni.

Toate schimburile economice se realizează prin preț, exprimat în monedă.

Schimburile sunt realizate de către oameni în viață, implicit întreg capitalul uman, natural, fizic și virtual existent pe Pământ la orice moment valorează exact timpul oamenilor care populează Pământul la respectivul moment.

Prețul fiecărui element în parte este stabilit prin interacțiunea proprietarilor și cumpărătorilor respectivului element, la un anumit moment.

Implicit, în măsura în care, un individ sau o comunitate, indiferent de mărimea ei, utilizează timpul ca monedă, ceea ce deține respectivul/respectiva valorează tot timpul sau trecut, măsurabil în unități egale.

Rezultatul economic al timpului sau trecut sau viitor va fi plătit cu reprezentarea monetară a timpului altor oameni în viață.

Cheia echității sistemului monetar al unei comunități, dar și garanția valorizării vieții oamenilor, o constituie recunoașterea realității ca pe întreg parcursul existenței lor, membrii oricărei comunități, indiferent de mărimea ei, fac – prin interacțiunile lor economice – “schimb de timp”, de “utilități reciproce” și transpunerea în practică a necesității ca individul să devină practic unic generator gradual și permanent de masă monetară, prin insasi existenta sa.

Implicit, o trecere de la actuala forma centralizata de generare și alocare de moneda, catre o astfel de formula complet descentralizata este imperios necesara si, coroborata cu rearhitecturarea principiilor de participare la cheltuielile comune ale societatii (fiscalizare), va constitui totodata si premisa pentru restructurare institutionala, bazata pe subsidiaritate.

Concluzionând, numai prin a pleca de la principii economice solide, ancorate în realitatea obiectivă și în ordinea firească a lucrurilor, poți maximiza șansele de bunăstare echitabilă și pe termen lung a comunității, în cazul de față a României.

Octavian Bădescu este antreprenor, autor al cărtilor „Pentru o Românie de Aur “ şi „Timpul – Resursă şi Monedă“ şi este invitat frecvent al emisiunii Jurnal de Business difuzat de luni până joi de la ora 11.00-13.00

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments